1.PEȘTERA PIATRA ALTARULUI, ascunsă de public și plină de cuarțuri aurifere sau flori de mina este evaluată la 340 mil euro. CINE A PUS OCHII PE EA? Aceeași echipă care vrea și Roșia Montana Care e cea mai frumoasa peștera din România ?”. Mai tot românul, cât de cât avizat, ar răspunde la aceasta întrebare – „Peștera Ursilor”. Greșit. Sunt câțiva inițiați care cunosc răspunsul corect: „Peștera Piatra Altarului”. Aflată în Munții Bihorului, Piatra Altarului este închisă și, cel puțin deocamdată, așa va rămâne pentru turiști. Fotografii cu aceasta minune a naturii au fost expuse însa la sediul Organizațiilor Națiunilor Unite de la New-York. De asemenea, imagini din Piatra Altarului au fost cuprinse într-unul din celebrele documentare ale lui Jacques Yves Cousteau. Unii speologi care au vizitat-o spun ca ar fi printre cele mai frumoase trei peșteri ale Europei. Alții afirmă că e cea mai frumoasa. Nu degeaba cei care o îngrijesc au ferecat-o cu trei porți de fier si vorbesc despre ea ca despre un loc paradisiac. Situată într-un cadru greu accesibil, dominat de Platoul Padișului și de impresionantele fenomene carstice dintre Cetățile Ponorului si Cetățile Radeșii, Piatra Altarului a fost descoperita din întâmplare, în 1984, de un clujean, Daniel Cârlugea. Totul s-a întâmplat în timpul unei tabere de 1 Mai organizată la Ponor de Clubul de Speologie Politehnica. Cârlugea avea atunci 23 de ani și era student la Mecanică și proaspăt membru al clubului de speologie. „Clubul începuse atunci o cercetare oarecum revoluționară. Am luat hărțile geologice ale zonei, le-am așezat peste ceea ce știam noi și am căutat locurile unde se aflau faliile majore, care indică prezența peșterilor”, povestește Cârlugea. Această metodologie era folosită numai de cercetătorii profesioniști. „Descoperirea a fost însă un noroc. Am avut baftă”, recunoaște el.

2. Știm cu toţii că România are pantalonii rupţi în c.. . Sărăcia însă n-o împiedică să aibă sute de instituţii culturale, fiecare cu bugetul ei, modest, dar sigur, în care se culcuţesc şi rod ciolanul cam descărnat preadestule persoane. Funcţionarii acestor instituţii trebuie să-şi justifice existenţa şi fac „planuri de activitate” din care nu lipsesc concursurile literare, festivalurile de poezie, simpozioanele, mesele rotunde, pătrate, ovale, urmate de trapeze bahice, şi alte „acţiuni”. Moara hodorogită a literelor române se pune în mişcare cu aceşti bani care – fie, nu fie evenimente literare – trebuie cheltuiţi, ca nu care cumva, Doamne fereşte şi apără! să fim nevoiţi să-i dăm înapoi statului. Armate de scriitori fără har, formate din cei care scriu, scriu, scriu, care nu concep să mai şi taie, să mai şi arunce la coş, mărşăluiesc prin respectivele concursuri şi festivaluri ale mediocrităţii. Ce nu găseşti la aceste talciocuri literare! Dacă ajungi să le cunoşti bine, te apucă sila de mediul literar şi te depărtezi de literatură, aşa cum ginecologul se îndepărtează de dragoste. Să te ferească Dumnezeu de birocraţia literaturii instituţionalizate! Sunt mai întâi, cum spuneam, masele de veleitari surâzători şi ameninţători, pe care îi dai afară pe uşă şi îţi intră pe fereastră, cei care bombardează editurile, concursurile şi revistele, care tămânjesc internetul zi de zi cu „creaţii”. Sunt foarte uniţi între ei, se apără reciproc, o ţin o gură tot cerând ajutoare, subvenţii, ca să-şi publice „producţiile”.

RADU PĂRPĂUȚĂ este moldovean din Iași, a tradus peste 50 de cărți, este un prozator rafinat și talentat și un mare iubitor de Ion CREANGĂ…