Am un strat de ghiocei. Acum au apărut viorelele. Într-un an m-am certat cu mama, fiindcă băgase pămînt peste ele. Aș fi avut mult mai multe. Am toporași lîngă cușca cîinelui, o cușcă pe care a făcut-o Vlad și nefolosită, nu mai bag nici un cîine în cușcă, mi-am promis, spre ciuda tuturor poștașilor. Toporașii îi am sub o tufă de liliac. Mă uit mereu acolo. N-ați ieșit, măi, prostuților! Of, știu că Andreea iarăși o să mă invidieze!

1.Bambu – Vin de afară, cîinele, Bambu, se ia în urma mea. Las ușa deschisă, el rămîne în așteptare. Mă , trebuie să-i dau ceva. Deschid frigiderul: o bucată de cîrnat. I-o arunc. Maria se scoală după o oră. „Tu ai mîncat cîrnatul ăla?” „Da” zic.

2. Noaptea… – Plouă, dar privighetorile își cîntă dragostea. Proștii de cîini tac, numai în depărtare aud un tren. Crucea de pe vîrful dealului abia se zărește în ceață. Și iar privighetorile. Doamne, cum să nu fii fericit!

3.Omețel – Trec pe lîngă bulgării de zăpadă ai boldonejului, anul ăsta mai mici fiindcă a înflorit mai mult decît de obicei.,Și mi-am amintit cum îi spune mama: omețel. Ce cuvînt frumos! Dar trebuie să fii moldovean ca să-l pricepi.

4.Poveste – Ieri beam cafeaua la masa albă, aia cu două scaune albe, și un puiuț cade de sub streașină: Mă, puiuț, care începi să zbori. Norocul tău, că acu te mînca mîța, care umblă pe aici, nu fi prost, că acuși vine. Iar ea sau el, că nu pot fi sigur, vrabia-i pui, dar dracu știe de cînd îi, așadar ea, temătoare și proastă, își ia zborul, căzuse din cuib, Era primul ei zbor, presupun, trece ca o boare pe lîngă obrazul meu, uite așa, neapucînd să mă bucur – parcă m-ar fi atins Dumnezeu!

5.Dintr-o altă poveste – Am zărit-o o dată pe mătușa prin oraș, cu cociugele goale în mînă, venea de la piață. Eram cu Nela, colega mea, poate mai erau și alți colegi, nu-mi mai amintesc. M-am făcut că n-o văd. pe mătușa. De ce? Să fi fost teribilismul, jena prostului de adolescent care de-abia își lăsase opincile la barieră? Oarecum. Nu, n-am fost niciodată un personaj dickensian rușinat de cei din mediul său de origine. Totuși, ceva-ceva trebuie să fi fost. Slavă Domnului că nu a durat boala asta de novice dezopincat. Cum să apar eu în fața colegilor cu femeia asta grasă de la țară cu sprîncenele îmbinate, veșnic încruntate, cu batic legat sub bărbie și cu capotul de diftină bătrîncios? Nu-mi spusese Nela în una din plimbările noastre lungi, cvasisexuale, strecurîndu-și mîna subțire sub brațul meu: „Tu ești de la țară, dar parcă ești altfel.” Cu ce împurpurare veselă și dezamăgită am simțit lovitura acestor cuvinte!

6.Dintr-un text – Cînd ea era la spital, moș Petrache a venit pe la noi și ne-a povestit ce-a visat. Se făcea că pe Melania a apucat-o fierbințeala și deodată s-a înmuiat. Tot lăsa capul în jos, nu-l mai putea ține drept. „Ce ai, Melanie?” „Nimica”, rîdea ea. Și a luat-o în brațe. Acum ea era mică-mică, ca un copil în scutece, iar el o ducea în brațe. O femeie în alb i-a spus să fiarbă șaptezeci și șapte de căni de apă cu bulion mult și sare. „De unde să găsesc eu atîta bulion?” se întreba moș Petrache. Pe urmă a văzut-o într-un salon de spital. Era tot mică-mică. Și tot moale, cu capul în jos. Iar la piept ținea strîns o sticlă mare cît ea. Și sticla era fierbinte, cu ceva roșu înăuntru. „Ce leac îi aista, Melanie? Bulion?” Iar ea, cum era copil mic-mic, i-a spus cu glas de femeie matură: „Nu-i bulion, e sînge.” Și el, de frică, s-a trezit.

7.Chiricurcucu – Din volumul Circul Chardame, povestiri pentru copii de Daniil Harms, apărut la editura Alfa, Iași, 2012… A uitat cum se numește… Un englez nu-și putea aminti deloc cum se numește această pasăre. Asta e, zise el, criuchiță. Ah, nu, nu-i criuchiță, e chiriuchiță. Sau nu, nu-i chiriuchiță, ci curiachiță. Ptiu! Nu-i curiachiță, ci cucrichiță. Ba nu, nu-i cucrichiță, ci chiricriuchiță. Vreți să vă spun o poveste despre această criuchiță? Adică nu criuchiță, ci chiriuchiță. Sau nu, nu chiriuchiță, ci curiachiță. Ptiu! Nici curiachiță, ci cucrichiță. Ba nu cucrichiță, chiricriuchiță! Nu, iar nu-i corect! Curicriatiță? Nu, nu curicriatiță! Chiricriuchiță? Nu, nu-i corect! Am uitat cum se numește această pasăre. Dacă n-aș fi uitat, v-aș fi spus o poveste despre această chiricurcucucrechiță. (traducerea mea)

8.Întâlnire – Azi, venind de la magazin, mă întîlnesc cu o fată de vreo douăzeci de ani, cu o fetiță și cu un cîine. Fata îl ducea de lesă, cîinele cu limba scoasă, cred că era boxer, dar l-am priceput eu, era un cîine cuminte. Mușcă? o întreb pe fată. Nu, dar nu-mi permite legea.
Vreau să vă spun că aici în Tomeștiul meu s-au mutat foarte mulți oameni de la oraș. Din păcate, nu prea comunicăm cu ei, au cei mai mulți mașini și nici măcar la crîșmă nu ne întîlnim. Cînd dau Hristos a înviat! și mi se răspunde Bună dimineața!, știu că e o vinitură, cum spunea Luca Pițu că se spunea în sat la ei. Ăia din sat îți răspund, chiar și copiii, Adevărat a înviat! Eu merg cu cîinele meu la magazin fără probleme. Nelegat. Dacă nu vreau să-l iau, sare el gardul. Nu a fost legat niciodată. Jănică, vecinul și prietenul meu, îmi zice:
Iar ai venit cu oaia?

9. Coleașă conferențiază – Citește ceva despre educația multiculturală sau despre managementul timpului, a stresului, a fîsului, mă rog, o zeamă lungă din asta fără de interes și finalitate, dar la modă după noul standard paneuropean. Încearcă să-și moduleze vocea spartă, cu afectarea și grija pentru efect a actorului care vine în avanscenă să zbiere un aparteu și pentru amărîții ăia de la cucurigu. Din cînd în cînd se oprește din citit și vorbește liber, farfuridic însă. Se axează pe cîte o idee peltică, o apucă strîns, îi dă drumul, iar o înșfacă, îi dă ocol hermeneutic (că omul nostru e hermenăuc), pe urmă iar o scutură (o zghihuie ar zice Humuleșteanul), așa cum face mîța cu un șoarece mort. Să zicem că… Dar chiar și așa, chiar și așa… nu numai că, așa cum am afirmat înainte… cum tocmai ziceam… precum argumentam… acest management, acest set de principii, de de practici, aptitudini și sisteme, utilizate pentru… căci management vine din latinescul manum agere, a conduce cu mîna, da, această acțiune, despre care vă vorbesc astăzi, acest ansamblu de acțiuni mai bine zis, acest proces, o abilitate… în sfîrșit, managementul propriu-zis reprezintă mai mult, cuprinde ceva mai cuprinzător decît o simplă evaluare operativă și postoperativă a rezultatelor organizării, oricît de eficientă, oricît de benefică, oricît de impresionantă ne-ar părea nouă; el constituie, stă la baza verigilor organizatorice ale organizației, ca și ale fiecărui salariat, membru, actant, de identificare a abaterilor de la obiectivele, scopurile, țelurile, mă rog, normele, normativele și standardele prestabilite și a cauzelor care le-au generat, precum și de adoptare a măsurilor care asigură eliminarea abaterilor, menținîndu-se echilibrul dinamic, motrice, energic, veloce al organizației.

10.O după-amiază – E ora cinci și încă de pe la patru jumătate au început să treacă mașinile: mai întîi taximetriștii grăbiți să prindă venirea trenurilor de dimineață sau spargerea chefurilor de sîmbătă seara. Un agent de pază trece în pas militar, trăgînd oftînd din țigară, zorindu-se să ajungă la primul autobuz. O pisică mică și neagră (desigur, toate pisicile sînt negre noaptea!) trece strada recent asfaltată, uitîndu-se în toate părțile. Cocoșii cîntă fără chef, probabil indispuși de vîntul care leagănă molcom copacii și stîrnește mireasma tufelor de liliac. Șirul de pomi fîșîie calm din depărtare spre apropiere: Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasăăă… Cățelul, care m-a urmat pînă la poartă, se întoarce zgribulit: Mă duc, poate mai prind un pui de somn. D-apoi intru și eu în casă. M-oi apuca de scris. Mi-aș mai face o cafea, dar dușmanul ăsta, numit cord de doctori, nu mă lasă.