Sâmbătă 12 octombrie 2015, în sala de şedinţe a Primăriei Stoeneşti din judeţul Argeş a avut loc un simpozion cu tema “De la Mihai Viteazul la preotul profesor Gheorghe I. Cotenescu”. După cuvântul de deschidere rostit de primarul Ion Marin, care a facut o scurtă expunere privind comuna Stoeneşti şi rolul jucat în istoria naţională, a urmat prof. univ. dr. Radu Ştefan Vergatti care a făcut o amplă prezentare a vieţii domnitorului Mihai Viteazul şi a contextului retragerii sale strategice la Stoeneşti după bătălia de la Călugareni (420 ani; 1595-2015), în aşteptarea sprijinului aliaţilor, cu ajutorul cărora alungă, pas cu pas, armata turcă aflată sub conducerea lui Sinan Paşa.
Istoricul şi publicistul Radu Petrescu-Muscel, membru ANCERM, filiala Bucureşti, a realizat o prezentare a vieţii şi faptelor preotului profesor Gheorghe I. Cotenescu, fost preot militar în Războiul de Întregire (50 de ani de la deces; 1965-2015). Prezentarea a fost dublată de imagini sugestive. La invitaţia acestuia, au vorbit despre preotul paroh Gheorghe Cotenescu, pe rând, toţi cei 4 preoţi prezenţi, cu amintiri emoţionante despre preotul, profesorul şi omul Gheorghe Cotenescu, şi mai ales despre ultimii săi ani de viaţă, greutăţile cu care s-a confruntat el şi familia sa datorită condamnării sale politice. Este de remarcat faptul că celor 3 preoţi din Stoeneşti (Marius Vasilescu, Ioan Stuparu şi Doru Horvat) li s-a alăturat şi preotul Ioan Cârstina, paroh în comuna vecină, Dragoslavele. Anca Coşa, fost arhitect-şef al Mun. Câmpulung, a vorbit despre însemnătatea crucii şi mai ales a crucilor de piatră, cu o prezenţă masivă în zona Muscelului.
A mai vorbit despre preotul Cotenescu şi un localnic, Sergiu Ciubuc, preotul şi preoteasa fiind naşii de căsătorie ai părinţilor săi. Acesta a relatat un moment mai puţin cunoscut din viaţa preotului Cotenescu, faptul că acesta s-a ascuns de Securitate la dânşii (era urmărit pentru ajutorul dat membrilor organizaţiei de rezistenţă anticomunistă “Haiducii Muscelului”, condusă de Lt. col. Gheorghe Arsenescu). Spre surprinderea părinţilor săi, părintele i-a rugat să-l ascundă în grajdul de vite, sperând ca acolo să nu fie găsit şi arestat.
În final, primarul Ion Marin a anunţat că a fost deja emisă hotărârea de consiliu local potrivit căreia căminul cultural va primi numele preotului profesor Gheorghe Cotenescu, iar in 2016 urmează ca acesta să primească titlul de cetăţean de onoare post-mortem. În semn de preţuire, a dăruit celor prezenţi câte un exemplar al monografiei comunei şi şi-a exprimat speranţa că următoarea ediţie a simpozionului, probabil în vara anului 2016, va atrage şi mai mult interesul specialiştilor, contribuind astfel la o mai bună cunoaştere a comunei Stoeneşti la nivel judeţean şi naţional. Apoi s-a mers la biserica nouă din Stoeneşti, al cărei prim-ctitor a fost preotul profesor Gheorghe Cotenescu (în tabloul votiv aflat în stânga intrării apar împreună preotul şi preoteasa, îmbrăcată în frumosul costum popular muscelean). Părintele paroh a prezentat oaspeţilor detalii privind biserica nouă, inclusiv situaţia dificilă în care se afla bisericuţa veche, aflată într-o stare avansată de degradare.
La cavoul aflat în curtea bisericii a urmat slujba de pomenire şi s-a sfinţit o colivă de către preoţii Doru Horvat şi Ioan Cârstina, un moment pios de recunoştinţă faţă de familiile Răuţoiu, Cotenescu şi Bănăţeanu, ai căror membri de seamă sunt înmormântaţi în Stoeneşti.
Evenimentul desfăşurat recent la Stoeneşti-Argeş se alătură, astfel, seriei de manifestări organizate în perioada 2014-2015 la Târgovişte şi Voineşti pentru cinstirea memoriei reprezentanţilor ramurii dâmboviţene a neamului Coteneştilor, originari din fostul judeţ Muscel, harnici ctitori a nu mai puţin de patru lăcaşuri de cult în ambele judeţe. Reamintim cititorilor noştri că membrii cercului de “Istorie recentă” din cadrul Liceului Tehnologic din Voineşti, recent înfiinţat de către directorul Ionuţ Iurea, au aflat joi 22 octombrie 2015 lucruri extrem de interesante despre doi concetăţeni de-ai lor de la descendentul acestora, publicistul Radu Petrescu-Muscel. În chiar anul aniversării a 65 de ani de la asasinarea mişelească de cître Securitate, fără proces, a studentului ţărănist Traian Marinescu Geagu, la marginea localităţii natale, Izvoarele, respectiv a 50 de ani de la trecerea la cele veşnice a preotului profesor dâmboviţeano-muscelean Gheorghe Cotenescu, liceenii au înţeles că şi voineşteni de seamă s-au alăturat celei mai longevive mişcării de rezistenţă armată anticomunistă din România, Haiducii Muscelului, înfiinţată şi condusă de un ofiţer al armatei regale, locotenent-colonelul câmpulungean Gheorghe Arsenescu, executat în 1962. Cu siguranţă, în momentul în care tinerii voineşteni vor vizita Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetul Marmaţiei, unde le vor întâlni numele şi chipurile, vor şti să aducă omagiul cuvenit celor două personalităţi locale.
La Stoeneşti, publicistul Radu Petrescu-Muscel a propus şi înfrăţirea în 2016 a celor două localităţi din judeţe vecine, legate prin faptele meritorii şi suferinţele prin care au trecut cu demnitate reprezentanţi ai străvechiului neam al Coteneştilor. Un prim pas pe această cale îl va reprezenta, desigur, preţuirea amândurora în cel mai scurt timp, nu doar în Argeş, ci şi în judeţul Dâmboviţa, în primul rând la ei acasă, în Voineşti, prin străzi eponime, nume de şcoli şi titluri de Cetăţean de Onoare Post-Mortem.
Radu Petrescu-Muscel – 24 decembrie 2015