Viaţa asta… nici nu ştii cum s-o iei, câteodată parcă ar fi un bibelou de porţelan pe care trebuie să îl ştergi de praf o dată la nu ştiu câte zile. Nu poţi să o laşi aşa pentru că tot o dată la nu ştiu câte zile vrea să fie artistă. Viaţa mea a debutat acum ceva timp, tocmai de aceea îmi permit să pălăvrăgesc un pic despre scena vieţii. Nu ştiu dacă e greu sau nu să vă daţi seama despre ce vorbesc, dar vă lămuresc în rândurile următoare…mai exact, este vorba despre emoţii, destine, clipe, minute, ore, zile, nopţi, glasuri ce se scurg peste noi. Însă cel mai important e să le creăm noi cursul prin care să curgă, la ce oră vrem, numai să fim atenţi să fie totuşi devreme…

Destul cu filosofia, să trecem şi la lucruri mai exacte! Tot omul îşi doreşte să aibă o viaţă “Wow”, însă nu tot omul conştientizează şi că trebuie să facă ceva pentru asta. La început e bine să visezi, poate fi o primă etapă prin care poţi să vezi lucrurile aşa cum vrei tu, după care poţi uşor-uşor să începi să îţi pui amprenta pe lume. E nevoie de o minte odihnită şi de creativitate, că probleme în societate cărora să le găseşti rezolvarea sunt destule, măcar de-ai avea loc de politicienii ăştia. Aşa începe drumul către scena vieţii, cu aspiraţii, cu probleme, cu rezolvări de probleme, până când ajungi în back stage şi atunci chiar trebuie să dai tot ce-i mai bun din tine. Nu folosesc doar ca pe o expresie cuvântul scenă, ca să fac viaţa să pară mai interesantă, pentru că oricum e interesantă. Eu mi-am ales deja scena, am trecut şi de perioada de visat, acum sunt la practică. Încerc în fiecare zi să îmi fac viaţa “mai mare”. Şi nu mă refer la durată, ci la diversitate. Fiecare zi trebuie să fie altfel decât cealaltă, de preferat mai frumoasă.

Tot vorbesc despre scenă şi cred că ar fi cazul să vă spun că este locul în care îmi petrec cel mai mult timp, locul în care mă simt bine. Aşa mi-am ales eu şi aşa am fost îndrumată de către oameni dragi pe drumul artei. Ador să cânt, să pictez, să scriu poezie, să scriu proză, să joc teatru şi să fiu un om bun, e şi asta o artă, nu? Toate aceste lucruri m-au ajutat să îmi construiesc propria scenă şi pot să spun că viaţa mea se simte minunat. Aleargă dintr-un cântec în altul, schimbă voci de personaje, se joacă printre sutele de caractere umane greu de potolit atunci când n-au ce face, şi tot aşa…Ce dacă nu mă plac toţi oamenii, ce dacă e vânt în loc să fie cald sau ce dacă am pierdut verdele la semafor? Le prind eu altădată, dar măcar ştiu că scena mea e stabilă şi oricând gata de un spectacol fie el şi în aer liber. Până data viitoare încearcă să faci o schiţă pentru scena ta şi visează, e primul pas…

ROXANA FLORENTINA CLOPOTARU este elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…