N-am vrut dintotdeauna să vin la Drept. N-am fost precum acei copii care visau la 5 ani că vor fi medici sau astronauți. Aș putea spune că n-am fost crescută spre ceva, ci împotriva a ceva – a muncii grele şi nedrepte, a grijilor peste măsură. Încă de când eram mică, părinții îmi spuneau să învăț în așa fel încât să vin la țară în vacanță, nu să muncesc pământul cum au făcut ei, ci să îi culeg roadele. Să învăț, ăsta era verbul, dar nu știam clar ce, când, cum.

Abia în clasa a XI – a am început să mă gândesc serios la Drept. Asta după ce în ultimii ani cochetasem cu istoria și urmăream documentare cu arheologi. Aveam o vagă impresie că o să ajung să cercetez piramidele și că o să descopăr civilizații demult apuse. De ce am ales Dreptul și nu Istoria? Un prim gând ar fi că despre Istorie deja știam multe, iar despre Drept nimic.

Adevărul e că multă vreme nu am știut în ce mă bag. Eram arogantă și credeam că dacă am tupeu locul meu e la Drept. Era la modă atunci să vreau să dau o admitere grea, să mă laud că am intrat la buget la Universitate și să vin în capitală. A, da, voiam și să fac dreptate. Așa zic mulți dintre cei care urmează Dreptul când sunt întrebați de ce au venit aici.

Ei bine, am urât atât de tare facultatea asta în primul an încât m-am gândit de multe ori să renunț. Aveam atunci o seminaristă care spunea că e prea târziu să mai învățăm, că ar fi trebuit să citim cărți de specialitate încă din liceu. În cei 4 ani de studii am simțit că sunt la un maraton continuu a cărui linie de sosire nu o mai găsesc. Se zice că de la dragoste la ură e un singur pas. După experienţa asta cred că de la ură la dragoste pot fi câţiva ani de muncă, mulţi oameni buni şi ambiţioşi în jur, gânduri pozitive.

Au trecut 5 ani de când am fost admisă la Drept şi vă spun sincer că niciodată nu e prea târziu pentru facultatea asta, însă uneori s-ar putea să fie prea devreme. A nu se înţelege că sunt fan american, dar în SUA nu poţi face Dreptul sau Medicina imediat după colegiu. Noi, românii, mereu am fost mai deştepţi ca alţii şi primii care au sărit la război. Nu contează de câte ori ne-au bătut turcii, căci am rămas cu entuziasm. Dincolo de plăcerea asta inocentă şi oarbă, însă, pentru Drept e necesară experienţă de viaţă, lectură, gândire limpede şi logică, 7 ani de acasă şi abia apoi 4 ani de Drept. Trebuie temelie, un om echilibrat capabil să se apere pe sine şi mai ales pe alţii mai târziu.

Facultatea asta nu e despre oamenii cu tupeu, ci despre cei cu ton blând şi cu argumente bune. Nu e despre copiii împinşi de părinţi să o urmeze şi niciodată despre cei care cred că dreptatea se face în program part-time. Am ştiut dintotdeauna că performanţa nu se face la program de 8 ore. E despre oamenii care, oricât ar fi de greu, dimineaţa îşi iau roba şi pleacă la instanţă.

SIMONA ELENA STOICUȚ este absolventă a Facultății de Drept, la Universitatea București și, desigur, absolventă de „Carabella”…