SUBIECTUL LUNII – TRUMP… Ce va urma? Au apărut viziuni apocaliptice pe tema alegerii domnului Trump, avansate de mulți observatori ai politicii de peste Ocean. Totuși, Părinții Fondatori ai Statelor Unite au avut înțelepciunea de a prevedea în Constituția de la 1787 (art. 2) un anumit control asupra președintelui, în sensul că unele decizii au nevoie de aprobarea Congresului sau de un aviz de constituționalitate din partea Curții Supreme de Justiție. În plus, în cazuri extreme de derapaj și abuz de putere există și posibilitatea impeachment-ului, așa cum s-a întâmplat în iulie 1974 cu președintele Richard Nixon. Da, președintele va da o anumită orientare, o anumită direcție atât in interior cât și în exterior, dar acest lucru nu înseamnă puteri dictatoriale. Cât privește politica externă americană, cel mai probabil domnul Trump va păstra intact angajamentul față de interesele fundamentale ale națiunii americane, în ciuda declarațiilor și figurilor de stil din timpul campaniei electorale. În ciuda protecționismului afișat, viitoarea administrație Donald Trump nu va însemna o izolare a Statelor Unite, așa cum s-a întâmplat după 1918. Mondializarea nu mai permite asemenea atitudini și cu atât mai puțin pentru țări ca Statele Unite ale Americii, hiperputerea sistemului internațional. Să nu uităm că mai bine de jumătate din produsele industriale made in USA sunt fabricate de companii americane delocalizate. Pot apărea însă noi priorități, de exemplu o anumită destindere sau chiar înțelegere cu Federația Rusă. Dar nu trebuie uitat că, pe dosarul cu Rusia, oricine ar fi ajuns la Casă Albă ar fi dat dovadă de pragmatism. Interesele principale ale SUA sunt în regiunea Asia-Pacific, aproape de frontierele americane și în centrele de greutate ale economiei și politicii mondiale. Apoi urmează Orientul Mijlociu. În fața militarizării de către China a Mării Chinei de Sud și a necesarei cooperări pe Siria cu Federația Rusă (care controlează așa-numita Siria utilă), dosare precum Ucraina și Republică Moldova devin secundare. Acest lucru nu trebuie să ne surprindă la o mare putere care are o viziune globală asupra relațiilor internaționale. În ceea ce privește repetatele declarații ale domnului Trump potrivit cărora SUA vor cere aliaților din NATO să plătească pentru propria securitate, acest lucru nu diferă cu mult de reproșurile făcute aliaților europeni de președintele în exercițiu Barack Obama (cu privire la nerespectarea angajamentelor financiare asumate în cadrul NATO).  Îngrijorările foarte mari, emoțiile exagerate pe care le avem la București cu privire la direcția către care se va îndrepta administrația Donald Trump vin mai ales din propria noastră fragilitate: nefolosirea garanțiilor americane pentru a fi o punte între Est și Vest (așa cum ne-a sfătuit imediat după aderarea la NATO președintele George W. Bush), lipsa investițiilor în dotarea armatei și faptul că ne-am instalat durabil în poziția de a doua cea mai săracă țară a Uniunii Europene  — prin urmare suntem, mai mult decât alte țări, vulnerabili la orice schimbare de paradigmă din partea aliaților noștri occidentali. Victoria domnului Trump deschide și perspectiva că forțele anti-sistem pot ajunge la putere și acest lucru se va putea observa în cadrul referendumului italian din 4 decembrie sau alegerilor din Franța și Germania, de anul viitor.

OFENSIVA AMERICANĂ DE LA Raqqa – Șah la Ankara… Inevitabilul s-a produs. Intensificarea prezenței militare ruse în Mediterana Orientală și implicit în așa-numita Sirie utilă cerea o reacție din partea Statelor Unite ale Americii, care riscau să fie complet marginalizate pe dosarul sirian. Acțiunea americană de la Raqqa, anunțată de acum câteva săptămâni de secretarul de stat al Apărării, Ashton Carter, a fost grăbită și de intențiile afișate în repetate rânduri de președintele turc Recep Tayyip Erdogan cu privire la capacitatea forțelor militare turce de a ocupa singure capitala de facto a Statului Islamic. Prin acțiunea de la Raqqa, Washingtonul mai urmărește și împiedicarea transformării în monedă de schimb între Moscova și Ankara a forțelor ce compun opoziția moderată siriana și a kurzilor sirieni.  Asocierea forțelor kurde reprezintă o nouă recunoaștere directă a acestora din partea SUA și o mutare de șah la adresa Turciei. Pe termen mai lung, Raqqa și zona kurdă aferentă vor reprezenta centrul de greutate al prezenței militare permanente a SUA în Siria, cu posibilitatea la un moment dat a « spargerii » monopolului bazei de la Incirlik. Înlăturarea Statului Islamic din acest oraș situat pe malul Eufratului, adevărata capitală djihadistă, concomitent cu ofensiva de la Mossul, reprezintă de asemenea un alt obiectiv al acțiunii militare coordonate de americani. Pierderea celor doua orașe de către Statul Islamic va fi o lovitură importantă, atât strategică, dar mai ales simbolică. Însă acest lucru nu va echivala și cu eradicarea acestuia care, aidoma altor mișcări djihadiste, reprezintă o nebuloasă alcătuită din grupuri, celule și « lupi singuratici » răspândită din Pakistan și până în Africa Subsahariană, trecând evident prin Uniunea Europeană. În concluzie, angajamentul american de la Raqqa scoate în evidență în primul rând fragilitatea pozițiilor turce pe dosarul Sirian și permite să ne imaginăm deja o Sirie împărțită aidoma Germaniei postnaziste într-o zonă aflată sub protectoratul rus și alta aflată sub cel american.

UN AN DE LA O TRAGEDIE – Un an de la tragedia de la Colectiv și nimic nu s-a schimbat. Aceleași obiceiuri, aceleași figuri, aceleași discursuri obosite, aceleași lupte politice fără sens, aceeași lipsă de viziune, aceleași afaceri în țara în care viața nu are valoare.
Să ne fie rușine! Ne merităm soarta cu Gorghiu, cu Bușoi, cu Dragnea, cu Băsescu, cu lideri de opinie care nu exprimă nimic în afară de oportunism primar. Colectiv, un simplu titlu pe burtieră în ziua de 30 octombrie… Pe 31 octombrie deja am uitat totul și trecem la alte subiecte și la alte scandaluri.

Ștefan POPESCU este doctor în istorie la Sorbona, profesor la SNSPA și, desigur, absolvent   de CARABELLĂ târgovișteană…