Arhive etichete: Andreea Ghica

Andreea GHICA – Urmează Dristor, stația tuturor posibilităților

https://scontent-frt3-1.xx.fbcdn.net/v/t34.0-12/15086243_1361769793865743_1580520854_n.jpg?oh=b039881394e4fdc55ea8e5718e8dd471&oe=582C9E3ENu-mi place Bucureștiul, nu-i un secret, așa că nu mă feresc să spun tare și răspicat că nu-mi place, nu mă înțeleg cu el și rar se întâmplă să cădem la pace. Să ne-nțelegem, totuși, într-o privință: sunt câteva locuri pe care le ador, dar de la oraș, în sine, aveam anumite pretenții sau, mai degrabă, de la oameni.

Lucrurile stau cam așa: de fiecare dată când sunt în metrou și aud că urmează stația Dristor cu peronul pe partea stângă, simt cum mi se strânge inima și devin agitată. Continuă să citești →

Andreea GHICA – Fă Rai din ce ai și nu te mai plânge!

https://scontent-frt3-1.xx.fbcdn.net/v/t34.0-12/15086243_1361769793865743_1580520854_n.jpg?oh=b039881394e4fdc55ea8e5718e8dd471&oe=582C9E3ECine mă cunoaşte, ştie că sunt un om care se adaptează foarte greu schimbărilor de orice fel. Dacă aş vorbi cu un psiholog, mai mult că sigur ar începe să-mi investigheze tacticos copilăria, să scormonească în subconştientul meu, să vadă unde-i rana aia adâncă, să mă ia cu lucruri care mă plictisesc teribil şi de care nu am răbdare. Pentru mine, lucrurile sunt extrem de simple: totul a început pe la vreo 6-7 ani, când deja plecasem de la bunici şi începusem să locuiesc cu ai mei. Continuă să citești →

Andreea GHICA – Despre bietul Iona, liceeni confuzi, lume nebună, nebună…

andreea_ghicaDin când în când mă fac mică. Îmi trag pe mine un pulover gros, cu guler mare, ca sa pot să mi-l trag peste față atunci când nu am chef sa văd pe cineva. Îmi pun pe mine și paltonul gros, cu roz și albastru, la care am visat doua luni până să mi-l iau. E un sentiment al naibii de ciudat. Un palton pe care mi l-am dorit atât, atât de mult, credeam că mă va face fericită (cât de cât), dar acum e ca orice alt lucru pe care îl dețin. Îmi place, e moale și călduros, miroase frumos, doar că m-am obișnuit cu el. De aruncat în fundul dulapului nici nu se pune problema. Îmi place tare mult de el, îmi place să simt textura materialului printre degete, în plus, se asortează cu broșa-pisică pe care o am. O pisică mov, grăsună, de care m-am atașat extrem de tare. Păi, bine, bine – îmi spun eu –  dar cu oamenii… cu oamenii ce ne facem? Ne descotorosim de ei așa, cu una, cu două, de fiecare dată când simțim nițică plictiseală? Nu prea putem să-i băgăm în dulap și să-i scoatem fix când avem chef de ei. Continuă să citești →

Andreea GHICA – Băi…

andreea_ghica

1.

acum stai pe-o bordură
și râzi cu lacrimi
la fel și eu
râdem pentru că e singurul lucru
pe care îl putem face/ acum
lumânările ni se par de tot râsul
la fel și dorințele pe care
nu ni le mai punem de pe la vreo 15 ani
pentru că am învățat
că ce trebuie să se întâmple
o să se întâmple
și fără să ne punem noi dorințe
la 12 noaptea sau când bem
sau când punem capul pe pernă/totuși
dacă nu mai credem în dorințe
de ce trăim fiecare secundă
sperând la ceva mai bun? Continuă să citești →