Acesta este orașul nostru, îl iubesc așa cum este, așa cum a fost, aici am învățat că lumea poate să fie și frumoasă și bună și înțeleaptă. Cândva, am bătut centrul vechi al orașului nostru, de la ceasornicăria lui DUDULEANU, până la alimentara lui ENACHE, am văzut sute de filme la POPULAR și la VICTORIA, m-am plimbat, emoționat, cu o fată pe străzile înguste și pline de farmec… Astăzi însă aș vrea să vă vorbesc despre un OM pe care îl respect foarte mult, pe care-l știu în orașul nostru dintotdeauna, care este un simbol al locurilor noastre și pe care îl cunosc zeci de generații ale Târgoviștei. Profesorul IOAN N. RADU… Campion mondial, dascăl de elită, profesor înțelept, conducător al școlii dâmbovițene… Este la fel de tânăr ca oricând. Revista ASTRONAUTICA pe care o lansează lunar vorbește, încă, lumii întregi despre orașul nostru. Inima lui bate, mai departe, alături de tinerii elevi de azi ai CARABELLEI, pe care știe să-i adune în jurul său și, cu sfială și respect, îi mulțumesc din acest colț de revistă pentru că există și pentru că vorbește lumii întregi despre orașul nostru. Publicăm, mai jos, un text de referință din bibliografia impresionantă a Domnului Profesor… Să trăiți încă mulți ani, Domnule Profesor! (Ionuț Cristache) Continuă să citești