Pentru cine cântă pietrele

În faţa acestui zid am lăsat un cântec
să mă aştepte.
Era primăvară
si sub noi cuvintele alergau
nebune de dorinţă
Atunci am început să adun:
Un zâmbet pentru tine,
Un castan pentru mama,
Pentru că mâine cine mai ştie
De vor mai cânta florile la ferestre
O casă sau un mormânt pentru aceste
Frunze moarte în care am îngropat
dragostea.
Un vis pentru mâine sau pentru mâinile
noastre inutil de albe.
Ar mai trebui să adaug
nopţile pentru caii mei singuri
sau mai bine pentru dragoste,
apoi un descântec, o ploaie
sau o femeie frumoasă şi o singură
lacrimă, ultima…
Şi atunci m-am întrebat prietene:
pentru cine cântă pietrele? Continuă să citești →