Arhive etichetă: Trei

Constanţa POPESCU – Trei

Constanţa_Popescu

  1. Un anotimp

Nu vreau să-mi obosească pașii,
nu am timp să ațipesc…
se topesc zăpezile peste umbra mea,
peste gânduri împrumutate,
devenite dorințe de Anul Nou,
păstrate într-un clopot cu limbă de foc…
e tot ce pot să fac în iarna asta,
la gura sobei îmbrățișarea mă îmbată
ca vinul vechi… Continuă să citești

Constanţa POPESCU – Trei

Constanţa_Popescu

1.Se prăbușesc anotimpuri peste noi

Noapte, pictezi cu picuri de neagră catifea
urmele pașilor abandonați,
pe alte cărări de culoare.
Nu m-ai întrebat ce culoare am ales,
ca să-mi găsești cărarea,
nu ai știut că noapte și zi,
sunt una și aceeași, în calendarul dorului
și doar așteptarea se rostogolește
prăbușind anotimpurile peste noi…
când devenim în ce în ce mai albi
și transparenți,
iar eu cenușăreasa cu rochia de stele
și conduri de noapte,
sunt tot acolo de la începutul iernii,
așteptând zăpada să ne albească de păcate
și așteptări… Continuă să citești

Constanţa POPESCU – Trei…

Constanţa_PopescuPentru cine cântă pietrele

În faţa acestui zid am lăsat un cântec
să mă aştepte.
Era primăvară
si sub noi cuvintele alergau
nebune de dorinţă
Atunci am început să adun:
Un zâmbet pentru tine,
Un castan pentru mama,
Pentru că mâine cine mai ştie
De vor mai cânta florile la ferestre
O casă sau un mormânt pentru aceste
Frunze moarte în care am îngropat
dragostea.
Un vis pentru mâine sau pentru mâinile
noastre inutil de albe.
Ar mai trebui să adaug
nopţile pentru caii mei singuri
sau mai bine pentru dragoste,
apoi un descântec, o ploaie
sau o femeie frumoasă şi o singură
lacrimă, ultima…
Şi atunci m-am întrebat prietene:
pentru cine cântă pietrele?
Continuă să citești