Păsări albastre

ESEU DE VORBOTANICĂ SAU MARGINALII LA MICOLOGIA LUI EMIL BRUMARU – Era o duminică de toată frumuseţea. O duminică de toată frumuseţea e una când plantele (adică florile, cum le numeşte lumea ignorantă, – pentru care păsările nu sunt animale, de unde şi sintagma „păsări şi animale”, în loc de păsări şi mamifere); într-o, deci, duminică splendidă, florile se apucară să tăifăsuiască. Erau atât de vorbăreţe, încât, în mai puţin de două ceasuri, se iviră specii inedite, mai bine-zis: hibrizi sau corciuri, – ca, bunăoară, sindrofilul, pălăvrăsadnicul sau treanca-creanga, în cap cu vorbura, fireşte.Straniu era că se înţelegeau, indiferent de graiul propriu. De fapt, erau, cu toatele, de-acord, că zarvazatul (care, între triasic şi cretacic, se comercializa la aprozaur [!]) e, cu asupra de măsură, exploatat de ciorbagii sau de supişti. (De vegetarieni şi de vegani, legumitorii legumelor, adică, nu mai e cazul să vorbim) Lozinca adoptată fu aceasta: Ciorbă multă, sărăcia pomului! Continuă să citești →