Arhive etichete: Mihai Robert Lungu

Mihai Robert LUNGU – Axioma realității

mihai_lunguÎn urmă cu un deceniu obişnuiam să fiu timid, tăcut şi printre acestea, un observator desăvârşit. Mereu am fost intrigat de oameni şi de felul în care aceştia îşi schimbă atitudinea în funcţie de persoanele din proximitatea lor, sau de context, sau prin prisma oricărui alt criteriu ce alterează într-un fel sau altul individul şi felul în care el reacţionează. Continuă să citești

Mihai Robert LUNGU – Explorând…

mihai_lunguExplorând timpuri noi… Nu, nu zona, ci momentele pe care le trăiesc în minunatul prezent.

Plecat de acasă, în „floarea vieţii”, aflat pe drumul căutării adevărului meu, viziunii mele, iată-mă ajuns şi în, de mulţi propusă ca fiind, cea mai frumoasă etapă a vieţii unui individ ce alege să-şi clădească viitorul pe traiectorii academice. Senzaţii, trăiri, mirosuri, priviri noi, totul este atât de proaspăt, încât mă simt precum un pescar ce îşi câştigă existenţa din fructele Mediteranei îmbibate de mireasma sa, ce mă îmbată cu fiecare captura nouă. Continuă să citești

Mihai Robert LUNGU – Ecuația timpului

mihai_lungu

După o serie de examene psihologice menite să mă tulbure pe dinăuntru pentru a da 120% din propriile-mi puteri, iată-mă acum şezând lejer pe salteaua vacanţei plutind pe o mare de timp unde valurile domole ale clipelor apuse îmi mai amintesc din când în când de agitaţia de acum odinioară pe care, parcă, am uitat-o definitiv. Se spune că vânătoarea este mai interesantă decât prada. Fix aşa este în cele din urmă. Pe parcursul vânătorii mele m-am simţit copleşit de toate elementele ce au interferat cu aceasta, am făcut sacrificii, am improvizat şi am obţinut ceea ce mi-am propus. Erau momente în care motivaţia lipsea definitiv, erau momente în care exista din abundenţă, dar într-un final mi-am dus planurile la capăt şi vânătoarea a luat sfârşit… aşa brusc… De fapt, a fost atât de subit încât rezultatele mele mi-au eclipsat munca, sudoarea şi devotamentul şi am rămas cu o impresie de tipul: „Asta a fost tot?” Cam da… la ce te-ai fi aşteptat. Continuă să citești

Mihai Robert LUNGU – Visul American sau coșmarul umanității?

mihai_lunguEste o convingere comună în rândul oamenilor să spună că americanii sunt proşti. Până acum ceva timp, blamam cu ardoare această idee, întrucât majoritatea persoanelor care afirmau acest lucru, făceau referire la lipsa de cunoștințe a americanilor vizavi de geografia/cultura/istoria Europei. Într-un fel e scuzabil, ia gândeşte-te puţin: Statele Unite ale Americii este o ţară (da, o ţară, pentru cei care nu ştiau, e doar numele care induce în eroare), care e cu puţin mai mică decât întreagă Europa (un continent). Evident că ţie ţi-e uşor să înveţi istoria propriei ţări, care, probabil, este de dimensiunea unui singur stat din S.U.A., sau câte puţin de prin istoria Europei, dar gândeşte-te că şi ei îşi ştiu istoria, care este destul de generoasă de asemenea, o istorie, de care, în general, noi nici nu avem habar, dar sărim să comentăm. Cam astea erau convingerile mele… până acum. Continuă să citești

Mihai Robert LUNGU – Două texte la sfârşit de… liceu

mihai_lungu1. CÂND LEGEA FUMATULUI E… FUMATĂ – Stau și mă întreb în ultima vreme… oare în ce univers ne aflăm? Cum am ajuns aici și ce s-a întâmplat pe parcursul anilor lumină care au trecut… pe lângă noi. E Calea Lactee, planeta Pământ, Europa, România, prietene, adresa ta completă, așa că ar fi bine să te comporți ca atare. Știi că există teoria universurilor paralele, în care probabil eu ascult manele, am un BMW Coupé de ultima generație și cânt într-un “grup”, shall I call it?, însoțit de alți compatrioți filozofi contemporani în domeniul femeilor și băuturii. Tare rău, huh? Mindfuck. Dar excluzând asta, și o astfel de realitate ipotetică, nu înțeleg cum de unii au ajuns să fie fumați de țigări. Nu serios. Continuă să citești

Mihai Robert LUNGU – A fi sau a nu fi, acesta este răspunsul

mihai_lunguConform definiţiei din DEX, aroganţa reprezintă, în principiu, un defect al comportamentului unui individ. Întrebarea mea este: cine este cel care pune acest „diagnostic” de arogant? Ce doctor să consult să aflu dacă nu cumva, chiar şi eu, sufăr de această maladie?

Îmi place să privesc aroganţa ca pe o armă, o armă împotriva celor ce nu te înţeleg. Deşi este folosită iniţial cu scopuri cât mai umane şi primitive, şi anume: dorinţa de a te mândri sau de a ieşi în faţă, această poate deveni, dacă este folosită cu cap, un fel de scut împotriva lucrurilor rele întâlnite în această societate. Continuă să citești