Arhive etichete: Sabyn Alexandru Rusu

Sabyn Alexandru RUSU – D-ali lui Van Gogh din Mun(i)ch

Sabyn_RusuEra o zi de vară minunată. Peste tot era numai zăpadă, soarele strălucea puternic, iar eu, împreună cu câţiva prieteni imaginari, construiam un castel de nisip în mijlocul autostrăzii. Pe un sens era banda unde ne aflam noi, iar pe cealaltă circulau vapoare, spărgând valurile mării. Am terminat de construit castelul (care nu avea mai mult de doi metri înălţime şi vreo trei lăţime) şi am intrat în el. Am închis uşa şi m-am întors. În faţa mea erau acum nişte nori. Chiar mă aflam pe unul. Continuă să citești

Sabyn Alexandru RUSU – O călătorie decofeinizată

Sabyn_Rusu

Azi am plecat împreună spre un loc despre care nu ştim nimic. Ştim doar că vrem să ajungem acolo. Vrem să ajungem acolo împreună. Mi-am făcut bagajele, sunt pregătit. Tu? Încă te mai machiezi. Atunci voi mai aştepta douăzeci de minute.

 Acum eşti gata? Bine. Urcă-te în maşină şi hai să pornim! Continuă să citești

Sabyn Alexandru RUSU – Supereroi sau lecția despre aroganță

Sabyn_Rusu

Recunosc, nu ştiu cum de m-am trezit că scriu, că îmi place să o fac. Să scriu anumite cuvinte pentru prima dată, umplând nişte rânduri goale, doar aşa, să nu se simtă singure. Chiar nu mi-am dat seama la început că ce fac eu aici nu e ceva oarecare, ci este o creaţie. Nu ştiu, mie îmi pare o normalitate, dar poate pentru alţii este o superputere, iar dacă eu o posed, asta mă face un supererou? Continuă să citești

Sabyn Alexandru RUSU – O stea ce nu a murit virgină

Sabyn_RusuErai atât de frumoasă şi… simplă.

Te văd mai mult decât înainte, te visez şi mai mult, apari peste tot.

Nu există nopţi în care tu să nu-mi apari în gând.

Şi doare, dar e o durere glorioasă. E dulce, asemenea parfumului cu care te dădeai,  asemenea zilelor pe care mi le făceai mai frumoase cu zâmbetul tău.

Credeam ca acele zile vor dura un infinit. Dar nimic nu durează la nesfârşit. Continuă să citești

Sabyn Alexandru RUSU – Dum spiro, spero

Sabyn_RusuŞtiu, nu ştiu; nu ştiu ce ştiu, nu ştiu nimic. Doar voi ştiţi. Ştiţi cum a fost totul la început, ştiţi cum aţi apărut, ştiţi cine a inventat aia, cine a făcut altceva, ştiţi doar ce vreţi să ştiţi. Dar, de fapt, nu ştiţi nimic. Le ştiţi pe toate, dar ştim cu toţii că vă minţiţi. Iar acum eu mă simt singur, ştiind că am greşit. V-am greşit pe voi. Continuă să citești