1. 1932 – Primele încercări ale lui Petre Comarnescu și ale grupului „Criterion” de colaborare cu Fundația „Ioan I. Dalles” s-au materializat în cele din urmă către finele anului 1932.
Fundația s-a constituit ca rod al unei generoase donații testamentare a Elenei Dalles, o personalitate feminină de o mare noblețe sufletească și o reală vocație de mecenat cultural. (Sursa: Arhiva Academiei Române, Fond Elena Dalles)

2. Cimitirul Mănăstirii Viforâta – Adăpostește o serie de monumente remarcabile, chiar opere ale unor mari sculptori. Medalionul realizat de Carol Storck la cererea regelui Carol I pentru generalul Matei Vlădescu este, probabil, cel mai impresionant. Un cavou ce a aparținut familiei C. Petrescu şi care pare a servi azi drept magazie, are splendide decorații sculptate în piatră, specifice secolului al XIX-LEA, de asemenea, fiecare dintre mormintele din acea epocă păstrate în acest loc are povestea lui scrisă în piatră. Aşa am aflat despre Eugenia G.T. Ionescu decedată în anul 1890 la vârsta de numai 21 de ani. În acest cimitir se află şi mormântul sculptorului Vasile Blendea, unde, din păcate, am constatat deteriorarea gravă a statuii de la mormânt. Cea mai veche cruce din acest cimitir este din secolul al XVIII-LEA. Nici monumentele, nici cimitirul nu apar pe Lista Monumentelor Istorice. Este însă, un mic cimitir Bellu…

3.Târgșor – Vizitam în urmă cu un an fosta reședință voievodală secundară de la Târgșor. Atrăgeam atunci atenția asupra unor probleme serioase pe care le ridica restaurarea respectivă, nu pentru a culpabiliza pe cineva, ci pentru a semnala un fenomen care riscă să devină tot mai răspândit. Dacă anumite aspecte ale restaurării urmează practicile și metodologiile din domeniu, altele sunt total nepotrivite și în contrast evident cu modalitățile în care un ansamblu de monumente poate fi restaurat și pus în valoare. Nu poate fi acceptată soluția tehnică prin care s-a construit – așa cum afirma un coleg – „un aeroport”, care subordonează – și, desigur, subminează – Biserica Albă a negustorilor târgșoreni și termenele romane. Este de preferat ca, la o viitoare restaurare, structura modernă din lemn și sticlă să fie îndepărtată și să se identifice o soluție pertinentă pentru aceste monumente. Acel colaj între vechi și nou la Biserica Albă nu-și are locul, mai firească fiind refacerea completă a bisericii, dacă existau martori. Nefericită și deranjantă este și folosirea geamurilor termopan pentru a închide pridvorul Bisericii lui Antonie Vodă de Popești. Numeroasele intervenții cu materiale de construcție moderne în zona cuprinsă de zidul interior de incintă al fostei reședințe domnești sunt deranjante și nu permit o adevărată deschiderea a trecutului către prezent. Zidul exterior nu a fost defel integrat în proiectul de restaurare, acesta continuând să se deterioreze. Accesul între diferitele componente ale ansamblului rămâne deficitar. O problemă o constituie și muzeificarea precară a ansamblului, cel puțin în acest moment. Ceea ce în documentele găsite la Târgșor se numea Sala Tronului nu este inclusă în circuitul de vizitare. Un alt aspect pe care aș dori să-l punctez ține de comunicarea deficitară a proiectelor de restaurare, Acestea ar trebui discutate în cercuri cât mai largi, fiecare etapă făcută cunoscută iar opiniile critice tratate cu atenție. Pe termen mai lung, soluția este să se continue operațiunile de restaurare cu zidul exterior, Biserica Albă și punerea în valoare a altor elemente ale ansamblului Târgșor.

4. Din anul independenței României – O audiență la domnitorul Carol I 27 Decembrie/8 Ianuarie 1877… Luni. Audienţă la domnitor… „Sunt fericit de a vă vedea. Cum găsiţi situaţia noastră militară? Ce aţi văzut? Spitalul… Azilul Elena, foarte frumos:.. Magheru, ofiţer destoinic… a fost mai mulţi ani la Berlin… aţi văzut muzeul?… sunt acolo lucruri scumpe care au fost furate anul trecut într-un chip curios… călătoriţi cum vreţi prin ţară… la Galaţi, la Brăila, unde avem un început de flotă de război… puteţi călători îmbrăcat în civil… sper că veţi mai rămâne câtva timp, în orice caz până la 6 ale lunii acesteia, când avem aici mare serbare. Veţi avea ocazia să vedeţi pe Domniţă mai târziu, e obosită în zilele de sărbătoare… Iosefina este vara mea… Regina Sofia este mătuşa Domniţei… aţi fost şi la Camera Deputaţilor?… Da, pricepeţi bine că discursurile frumoase nu sunt totdeauna ce e mai bun, ele înşeală. Ar fi mai bine a se vorbi mai puţin şi a făptui mai mult… iată cum au făcut Suedia şi Norvegia… Da, preşedintele Consiliului este un mare orator… poate că veţi avea ocazia de a vedea ceva mai serios… da, mai rămâneţi câtva timp. Secţiunea suedeză a expoziţiei a fost foarte frumoasă… Prinţii dumneavoastră sunt înscrişi în ambele armate? (vorbi aci de câţiva prinţi pe care nu-i cunoşteam, El văzuse pe regele nostru acum 30 de ani)… Regele ca autor militar?… văzut-aţi teatrul?… frumoasă vorbire, frumoase poeme… da, armata permanentă e bună… teritorialii lasă mult de dorit… dar concediul Dumneavoastră ţine încă mult?… da, înainte de acea dată o hotărâre trebuie să fie luată… vremea împiedică orice soi de manevre, pentru că terenul este grozav de desfundat… după ziare o grozavă furtună cu zăpadă a avut loc în Norvegia, Suedia şi Danemarca…” Sunt foarte fericit şi recunoscător de bunul rezultat al audienţei la domnitor. Mai întâi m-am urcat pe o largă scară şi apoi am intrat direct într-un salon. Domnitorul a ieşit în acelaşi timp, dintr-un salon alăturat, şi veni întru întâmpinarea mea, astfel că m-a primit la uşă, mi-a întins mâna şi am rămas acolo tot timpul audienţei. Era singur, întovărăşit de un câine foarte mare, mare ca un leu.

5. Balcic – Balcicul redat de una dintre locuitoarele acestui spațiu al simbiozei, pitorescului și întâlnirilor: Cecilia Cuțescu-Storck… (Sursa: Regina Maria, „Casele mele de vis”, în „Boabe de grâu. Revista de cultură”, nr. 2, aprilie 1930)

(Fotografii de Iulia GHERCĂ)

SILVIU MILOIU este profesor universitar la Universitatea VALAHIA, din Târgoviște…

1. Celebrul port Toulon într-o stampă de epocă… – Printre personalitățile care au contribuit la dezvoltarea așezării și a portului – unii nutrind ambiția nedisimulată de a face din acesta vectorul puterii Franței în Mediterana – s-au numărat regii Ludovic al XII-lea și Ludovic al XIV-lea, cardinalul Richelieu, Jean-Baptiste Colbert și faimosul inginer Sébastien de Vauban. Continuă să citești →

1.Istorie de azi – Un guvern care se substituie justiției, parlamentului, instituțiilor menite și abilitate să-și spună un punct de vedere în cazul în speță. Decizii adoptate noaptea, pe ascuns, ca în cea mai neagră epocă a stalinismului. Refuzul dialogului și autismul mormântal. Un lider politic condamnat penal el însuși, cu procese pe rolul instanțelor de judecată, co-interesat și co-implicat în adoptarea unor decizii care să-l scape de eventuale decizii nefavorabile. Continuă să citești →

Revelion 1917 – Un moment de respiro în vârtejul conflagrației: Revelion în urmă cu 100 de ani. Anul 1917 va aduce începutul a ceea ce Eric Hobsbawm va denumi Secolul Extremelor. Lovitura de stat bolșevică din 25 octombrie / 7 noiembrie deturna revoluția democratică din februarie și punea capăt scurtului experiment democratic al Rusiei, puterea revenind lui Lenin, Troțki, Stalin și tovarășilor acestora. Finlanda își proclama independența, dând un impuls secesiunii și a altor națiuni din cadrul Imperiului Rus. Continuă să citești →

Din arhive… – Ordinul Național al Legiunii de Onoare Franceze conferit de președintele francez Clément Armand Fallières (1906-1913) lui Gheorghe Corbescu (1876-1923), licențiat și doctor în drept la Paris, absolvent al Secțiunii Diplomatice a Școlii Libere de Științe Politice, jurnalist și apoi director al importantului ziar „L’Indépendance Roumaine” (1919-1922), viitor prefect și primar al Bucureștilor… (Sursa: Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Dâmbovița) Continuă să citești →

UN AFORISM –  Dacă ne implicăm în mod serios în jocurile puterii, succesul sau eșecul nu sunt decât măști ale destinului sau libertății, care, la rândul lor, ascund mecanisme de control social. (Leonidas Donskis)

UN GÂND – `Cunoașterea cea mai redusă pe care o putem dobândi despre adevărurile cele mai înalte este mai prețioasă și mai de dorit decât cunoștința cea mai sigură despre lucrurile cele mai mici…  (Aristotel, citat de Fericitul Anton Durcovici) Continuă să citești →

1. ÎNTÂLNIRE –  Am avut deosebita plăcere de a fi gazda profesorului Traian Sandu de la Université Sorbonne Nouvelle – Paris 3, alături de care conduc în cotutelă o foarte interesantă teză de doctorat. Domnia sa s-a arătat foarte plăcut impresionat de istoria fostei capitale voievodale, de Curtea Domnească și monumentele sale, de rolul său cultural în perioada Evului Mediu și începutului modernității, de bisericile medievale ale Târgoviștei și cu deosebire de Mănăstirea Stelea, ctitoria lui Vasile Lupu. Mulțumesc colegilor de la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” pentru amabilitatea cu care ne-au primit în spațiile expoziționale. Ne-am simțit, de asemenea, foarte bine la Institutul de Cercetări Multidisciplinare al Universității Valahia, unde amfitrioană bună ne-a fost colega Viviana Filip, precum și la Centrul de Cercetare a Istoriei Relațiilor Internaționale și Studii Culturale „Grigore Gafencu”. Continuă să citești →

DESPRE  DEMNITATE  –  Declarația Fericitului Anton Durcovici, episcop catolic, dată în fața anchetatorilor comuniști la 31 martie 1950: „Dacă uneori atitudinea mea pare a fi fost îndreptată împotriva regimului democrației populare […], activitatea aceasta religioasă era de acord cu libertatea religioasă garantată de regimul democratic și nu putea fi în dezacord decât cu restricțiile puse acestei libertăți și cu ideologia Partidului Muncitoresc Român”. Impresionează lunga sa declarație din 26 aprilie 1950, care dezvăluie erudiția, memoria prodigioasă, demnitatea și un remarcabil simț al comuniunii și iubirii: „credința cere perfectă unitate de vederi, pe când dragostea îngăduie bucuros fratelui să-și manifesteze și în biserică evlavia, rugăciunile și cântările în limba în care voiește, fără însă a vătăma prin aceasta dragostea”.  (Anton Durcovici, „Nu sunt de acord”. Declarații din arestul Securității București (1950), ediție de Wilhelm Dancă, Ed. Sapientia, Iași, 2011.) Continuă să citești →

CASA  POGOR  –  Constituită la doar patru ani după Unirea Principatelor, Junimea lui Titu Maiorescu, P.P. Carp, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Ion Creangă va reprezenta o adevărată academie a germinării talentelor literare și a dezvoltării criticii literare românești. „Convorbirile Literare” vor purta mesajul Junimii în întreaga țară și dincolo de hotarele ei din acel moment, mai cu seamă în rândurile românilor din vecinătate. Casa Vasile Pogor a slujit adeseori drept gazdă a întâlnirilor, agapelor și polemicilor junimiste. Continuă să citești →

MEMORIE  VIE  –  5 ani, 6 volume, 11 numere, 88 de articole ştiinţifice şi 1919 pagini publicate. Aşa poate fi rezumată, în doar câteva cuvinte, istoria editorială a Revistei Române de Studii Baltice şi Nordice (The Romanian Journal for Baltic and Nordic Studies). Revista este editată de Asociaţia Română pentru Studii Baltice şi Nordice (ARSBN) şi publică analize şi studii despre istoria, cultura, civilizaţia, economia, geografia, geopolitica, relaţiile internaţionale ale ţărilor baltice şi nordice, precum şi despre legăturile României cu acestea. Constituirea unei publicaţii ştiinţifice menite a încuraja şi răspândi cunoaşterea cu privire la regiunea baltică şi nordică şi de a disemina informaţii cu privire la societatea românească în ariile septentrionale ale Europei – prima revistă ştiinţifică cu acest profil – a fost considerată încă de la început ca fiind un element esenţial în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor ARSBN.

De-a lungul celor cinci ani, în paginile Revistei Române de Studii Baltice şi Nordice (RRSBN) au publicat 74 de profesori universitari, cercetători, diplomaţi, personalităţi ale societăţii civile din ţări ca România, Lituania, Finlanda, Germania, Norvegia, Letonia, Estonia, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii. Publicaţie de pionierat, RRSBN şi-a câştigat de-a lungul timpului un public considerabil constituit din specialişti şi persoane interesate din întreaga lume, dovadă în acest sens fiind circulaţia acesteia în circa 100 de biblioteci din 22 de ţări şi distribuţia sa către circa 200 de abonaţi. Revista este totodată inclusă într-o serie de baze de date internaţionale precum EBSCO, IndexCopernicus, DOAJ, CEEOL. Ultimele sale numere au fost finanţate dintr-un grant oferit de Spaţiul Economic European (EEA Grants). Revista Română de Studii Baltice şi Nordice este o publicaţie ştiinţifică bianuală, cu apariţie în lunile august şi noiembrie ale fiecărui an, într-un tiraj de circa 300 de exemplare.

O POZĂ –  Opera de referință a arhitectului Alexandru Clavel (1877 – 1916), Palatul Poștei de la Târgoviște (1906), edificiu realizat în stil neoromânesc…

DIN  VECHIME  –  Ion Ghica nota: „Dacă timpul distruge tot fără milă, cel puțin memoria vie să restaureze pe cât se poate! Norocită când izbutește a face să se vază cu ochii sufletului ceea ce nu mai esistă și nu se mai vede cu ochii din cap și când face să se auză cu gândul cuvintele care sunau la urechi…” Tot Ion Ghica reamintea meritele lui Alexandru Dimitrie Ghica în calitate de domn regulamentar (1834-1842) și caimacam al Țării Românești (1856-1858) în victoria partidei unioniste. În anul în care a devenit domnitor, Alexandru Dimitrie Ghica finaliza și edificarea Palatului de la Căciulați, un sat din Moara Vlăsiei, în apropierea Bucureștilor. La elegantul palat în stil neoclasic se ajungea străbătând o alee străjuită de rânduri de tei. Un spațiu vegetal larg, de forma unei sfere, având în centrul său o frumoasă fântână arteziană, permitea primirea cuvenită oaspeților de seamă ai palatului, printre care s-au numărat nume ilustre din familiile Ghica, Filipescu, Mavrocordat, Blaremberg, Emanoil Hagi-Mosco, Barbu Ştefănescu Delavrancea, dar și, mai târziu, a unor membri ai elitei politice și culturale interbelice, precum liderul liberal I.G. Duca, marele istoric Nicolae Iorga și mulți alții. Urmând trecerii în neființă a fondatorului, lipsit de urmași, palatul a devenit proprietatea surorii sale, Profirița, iar ulterior copiilor familiei întemeiate de aceasta cu Vladimir Moret de Blaremberg. În anul 1924, Irina, căsătorită Mavrocordat, s-a preocupat de restaurarea palatului și reînnoirea mobilierului. Aici a locuit un timp și viitoarea soție a lui vodă Carol al II-lea, Elena Lupescu. Din 1948, palatul devine proprietate a statului, statutul său constituind încă obiectul unei dispute juridice. Acesta a funcționat și funcționează sub patronajul Academiei Române, instituție aflată în proces cu primăria locală. Palatul impresionează prin armonia și echilibrul formelor, prin camerele bine proporționate, prin coloanele impunătoare, prin elegantul salon central care oferă o minunată priveliște asupra parcului și a iazului. Grădina păstrează încă urmele frumoaselor amenajări antropice (cascadă, trepte ce coborau spre iaz), menite să pună în valoare blândețea și frumusețea climei, a vegetației și faunei din această zonă. Parterul a fost grav afectat de filmele care au fost turnate în acest palat (se pare că au fost filme în care au jucat diverse vedete ale Hollywoodului, Jean Claude van Damme, Steven Segal) … cu acceptul forului științific suprem, Academia Română. Subsolul și parțial camerele de la parter și etaj au avut mult de suferit de pe urma transformărilor impuse de producătorii și regizorii acestor filme, potrivit custodelui. Frumosul său mobilier, astăzi descompletat, inclusiv mobila Ludovic al XVI-lea. necesită operațiuni de recondiționare. După afirmațiile custodelui, Academia Română a încetat orice susținere financiară pentru palat din 1999. Monumentul se deteriorează, iar superbul său parc, de circa 16 ha, zace neîngrijit și pradă vitregiei vremurilor și oamenilor. Unele ferestre sunt lipsite de geamuri, acoperișul a cedat în câteva locuri și sunt infiltrații de apă, pereții au fost răstigniți de urmele cuielor sau piroanelor înfipte în cele mai nepotrivite locuri, fântânile sunt nefuncționale, ba chiar afectate de stricăciuni intenționate; s-a sistat încălzirea palatului în anotimpul rece.  Ion Ghica avea dreptate: „memoria vie să restaureze pe cât se poate!”

ÎNCĂ  O  FOTOGRAFIE  –  Mină de lignit la Șotânga, sfârșitul sec. al XIX-lea… Identificarea zăcămintelor de cărbune este atestată în această localitate la puțini ani după adoptarea Regulamentelor Organice, documentul transmis „Vorniciei din lăuntru” purtând data de 2 iulie 1834: s-a găsit „pă apa Ialomiţii, pă unde mai înainte curgea apa, cărbune al pământului”. La finele sec. al XIX-lea, funcționau două mine de exploatare a cărbunelui, una dintre acestea aparținând statului, iar cealaltă unui întreprinzător privat, D. Dobrogeanu. Fotografia se află în custodia Direcției Județene Dâmbovița a Arhivelor Naționale.

SILVIU  MILOIU  este profesor universitar, la Universitatea VALAHIA, din Târgoviște…