DIPLOMAȚIE EFICIENTĂ – În Italia, cu ocazia vizitei președintelui iranian, Rohani, s-au semnat contracte în valoare de 17 miliarde de euro, iar în Franța s-au semnat acorduri în valoare de 20 de miliarde. Întotdeauna am crezut că o diplomație eficientă este cea care aduce bunăstare mediului economic și cetățenilor! Apropo de diplomație eficientă… Un fost coleg de școală doctorală, care ajunsese numărul doi într-o ambasadă occidentală, îmi spunea: Cu voi românii e foarte greu să dezvoltăm dialogul bilateral. De ce? l-am întrebat… Doar ne întâlnim, discutăm și după aceea nu se mai întâmplă nimic. Noi suntem angajați și trimiși la post pentru a avea rezultate, mi-a răspuns el. Continuă să citești
Arhive etichete: Ştefan Popescu
Ștefan POPESCU – Fragmentarium…
UN GÂND – Nicolae Manolescu: „Aflu că Ioan Niculae a făcut o carte în 22 de ore. Eu am scris 10 ani la «Arca lui Noe». Profesorii universitari care au girat lucrările plagiate trebuie scoşi din învăţământ”.
CĂRȚILE INFRACTORILOR – Lista cărților publicate de marii infractori ai României este o radiografie a stării învățământului universitar, cercetării și lumii editoriale românești. Oare cum e să fii tânăr cercetător și să ți se „traseze sarcina” de către șef să scrii o carte pentru care (Cornel Nistorescu afirma în ultimul editorial) acesta încasează 10-15 000 de euro? Oare „coordonatorii” cărților marilor infractori ai României n-ar trebui sancționați și excluși de comunitatea academică? Continuă să citești
Ștefan POPESCU – Fragmentarium…
DEMOGRAFICĂ? – În intervalul 1 ianuarie-1 octombrie a.c., populația României a scăzut cu cca. 116 000 de locuitori. Din 2013, scăderea populației nu mai este determinată de emigrație ci de scăderea natalității și mortalitatea ridicată. Ne împuținăm, în medie, cu 20 de locuitori pe oră. Ce fel de țară vor controla peste 10-20-50 de ani copiii și nepoții celor care astăzi țin statul roman captiv în numele securității și dezvoltării naționale? Continuă să citești
Ștefan POPESCU – Fragmentarium…
INTERNETUL – Internetul este un spațiu structurat de frontiere lingvistice sau naționale. Interesul pentru prezența limbii române și a informațiilor despre România în spațiul virtual ar trebui să facă parte din preocupările politicii noastre externe. Pentru România, promovarea diversității culturale ar trebui să fie o marcă importantă a acțiunii noastre diplomatice, având în vedere comunitățile românești din vecinătatea apropiată, diaspora recentă, dar și comunitățile aromâne din Balcani. Continuă să citești
Ștefan POPESCU – Fragmentarium
SOCIETATEA MULTICULTURALĂ – Modelul societății multiculturale se află oare în contradicție cu identitatea europeană? Este o întrebare la care am încercat să răspund în ultimul număr al Revistei 22. Confruntarea cu populații și cu modele noneuropene îi face acum pe cehi, polonezi, unguri, români etc. să se gândească la ei înșiși ca europeni, cu alte cuvinte, ca oameni care sunt diferiți de populațiile venite din Orientul Mijlociu și Apropiat sau din Africa Subsahariană. Istoricul francez René Girault consideră că acest aspect a fost, de-a lungul timpului, chiar unul dintre factorii majori ai cristalizării unei identități europene, pe modelul existent în perioada cruciadelor: creștini/necredincioși. Continuă să citești
Ștefan POPESCU – Fragmentarium
FEMEI ȘI BĂRBAȚI – Găsesc într-o conferință a lui Nicolae Iorga un pasaj amuzant dar care nu e chiar lipsit de adevăr: „Fiecare bărbat român crede că este genial. Femeile sunt mult mai cuminți în această privință: ele se sprijină pe un lucru foarte important și anume că sunt în cea mai mare parte frumoase și nu au nevoie cum au bărbații pentru urâțenia lor fizică să exhibe un certificat de genialitate. Între doi oameni care se cred geniali nu poate exista înțelegere: ori unul îl mănâncă pe celălalt, ori nu se alege nimic de amândoi”… Continuă să citești
Ștefan POPESCU – Fragmentarium
O ASEMĂNARE – Povestea de la FIFA, realegerea lui Sepp Blatter, apoi retragerea lui, jocurile SUA și ale Rusiei, mi-au adus aminte de un episod pe care mi l-a povestit Boutros Boutros-Ghali în legătură cu eșecul realegerii lui în fruntea ONU. Doamna Madeline Albright i-a spus că SUA se opun realegerii sale și l-a sfătuit să nu mai ceară un nou mandat de secretar general. Daca acceptă „deal-ul”, SUA vor Continuă să citești
Ștefan POPESCU – Fragmentarium
ÎNGRIJORĂRI – Confruntări la frontiera dintre Macedonia și Kosovo… Văd că partidele albaneze din Macedonia au condamnat acțiunea teroriștilor din Kosovo. Să dea Dumnezeu să se oprească aici! Kosovo este astăzi vârful de lance al naționalismului albanez. Păcat că SUA (și în primul rând Continuă să citești
Ștefan POPESCU – Fragmentarium
UN SFAT CELOR TINERI – Ziarul Gândul a publicat un interviu cu un consilier în orientare profesională, apropo de ceea ce trebuie să facă tinerii pentru a-și găsi un loc de muncă. Cred însă că problema de fond nu este ceea ce trebuie să facă tinerii. Eu îi sfătuiesc pe cei mai tineri să își trimită CV-urile la secretariatele partidelor politice. Să o facă spontan și să le ceară să fie angajați. Partidele politice au blocat funcția publică și au politizat-o, tot ele au viciat procesul de Continuă să citești
Ștefan POPESCU – Fragmentarium
CULTURA ȘI GUVERNUL – Salonul Internațional al Cărții de la Paris este una dintre cele mai importante manifestări culturale din lume. Participarea din acest an este modestă, nu „sare în ochi”. La Paris trebuie sa fii „subversiv și imaginativ” dacă vrei să impresionezi. În 2013, România a fost țara invitată de onoare. La câteva luni de la plecarea domnului Patapievici din fruntea ICR, dosarul participării României, țară invitată de onoare, fusese practic abandonat. Partenerii Continuă să citești