Teodor Constantin BÂRSAN – Autopsia şefului mioritic

 

Teodor_BârsanÎn România zilelor noastre, dar şi în trecut, orice om în câmpul muncii sau nu şi-a dorit la un moment dat chiar şi pentru o secundă să fie şef. Sef de ceva, şeful cuiva… Preferabil un fel de director adjunct, bani mulţi, putere mare, responsabilitate mai puţină. Acum, în ziua de azi, tot romanul visează să ajungă antreprenor, pentru că este o cale spre şefie. Eşti şeful tău şi al altora.

 Şefia este visul umed al multor femei care au fost înjosite şi jignite de către bărbaţi. Şefia este un loc de unde dai ordine şi tăi în stânga şi în dreapta. Paradigma preferata a Şefului român de ieri şi de azi este: putere fără responsabilitate. Să ai autoritate, în schimb să nu răspunzi de nimeni şi de nmic… Din proprie experienţă am cunoscut astfel de şefi, care aveau puterea de a lua decizii, însă atunci când nu erau convenabile delegau altora autoritatea, în special atunci când trebuiau să îşi asume responsabilitatea.

 Şeful român se visează un mic boier, un lord care atunci când vine pe moşie trebuie să-I facă pe ceilalți să stea drepţi şi să îi prezinte darul şi bineînţeles să fie slugarnici. Dar şeful nu poate scăpa de responsabilitate chiar aşa uşor.., Şefa cu câteva lacrimi bine plasate la mmentul potrivit are strategia perfectă: plânge, criză de nervi, ia calmante şi astfel autoritatea este responsabilitatea altcuiva. Mulţi se vor şefi, în toate sensurile posibile, însă puţini au talent şi stofă de leader.

Conform managementului ştiinţific un leadership de succes este acela în care şeful şi angajaţii sunt într-o relaţie de cooperare, nu de subordonare. Şeful doar coordonează activităţile, nu îşi asumă rolul de mic tiran. Dar pentru şeful roman, care încă are o mentalitate moştenită din perioada comunistă şi cea de tranziţie (1990-20??), este înjositor să te cobori la nivelul subalternului. Este o mentalitate pezentă şi în politică. Conducătorul, leaderul, şeful este pus în acel loc nu pentru a servi ci pentr a fi servit (de la cafele, domnişoare şi „doamne”, la şpăgi de zeci, sute, sau milioane de euro/dolari/dirhami.). Cu preponderenţă, şeful în România, fie că este proprietarul firmei, director într-o companie, şef de şantier sau şef bucătar, îşi consideră angajaţii simpli muncitori pe plantaţie. Sigur că există excepţii, dar aceasta este mentalitatea unui şef pe care am moştenit-o şi pe are o să o dăm din păcate mai departe

Acum câţiva ani, lucarn dintr-o instituţie de stat, un coleg ceva mai în vârstă cu un status înalt în Partid pe vremea comunismului, era supărat că un funcţionar egal în funcţie, al unei alte instituţii publice, nu vroia să i se supună. După ce i-am explicat că instituţia noastră și a lor sunt în relaţii de cooperare, iar nu de subordonare, domnul respectiv mi-a răspuns dezamăgit: „Domne’ da’ cineva trebuie să fie şef, nu se poate, în cel hal a ajuns ţara noastră!”

TEODOR  CONSTANTIN  BÂRSAN este sociolog, tânăr poet și prozator, locuiește la Sibiu, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…