Doamna de la 4 mă vede pe scări. E nervoasă. Nesimțita aia de la 12 nu închide  a doua ușă de la intrare.  Da, studenta aia cu prietenul ei…  Studenta e blondă, parcă e ieșită din spuma mării, curată, strălucește, miroase frumos, a crin și mă salută mereu candid.  „Ciaao”…

Doar a văzut afișu, dă-o naibii, îmi explică doamna de la 4. Apropo. e o pisică moartă în pivniță. De-aia pute așa… Aveți o lopată? o întreb. Am. Cobori?

Cobor scările în beci. O pisică întinsă pe jos, jumate mâncată de viermi… Miroase groaznic și mi-e frică de viermi cum nu mi-e frică de debranșare de la gaz. Bag lopata sub pisică, încerc să o bag în sac. O parte din viermi cad jos. Colcăie fericiți pe pisică și pe ciment. Fericirea e o pisică descompusă. Am transportat mare parte din pisică și viermi în sac. Îl leg la gură și urc scările.

Cu viermii ceilalți, ce fac? întreb. Văd eu, le dau foc. Dacă o vezi pe aia de la 12, zi-i  să închidă odată ușa aia, îmi spune doamna de la 4.

Nu o să-i spun nimic. O să-i spun „Ciaoo” și o să mă  bucur să o privesc cum îmi zâmbește frumos.

La 2 se deschide ușa și vecinul în maieu alb și trening îmi face semn cu mâna. V-a căutat azi Poliția, îmi spune îngrijorat. Pe minee? Serios?  mă prefac și eu îngrijorat, îmi umflu nările și îmi măresc pupilele. Da, da… S-a întâmplat ceva?  Aaa, absolut nimic, chiar nu știu, mă prefac că mă fâstâcesc

Bat clopotele. Soția vecinului trece prin spatele lui. Are ochii roșii.  A plâns iar. O bate cu program spun unii. Trebuie să plec, mă duc la biserică. La spovedit.  La spovedit,  repetă el gânditor. Păi… cu pisica? mă întreabă el.

Mă uit la sac. Viermii își văd de masa lor.  Evident, nu… Pe la gheenă întâi… E timp și de spovedit…

TEODOR  CONSTANTIN  BÂRSAN este sociolog, tânăr poet și prozator, locuiește la Sibiu, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…