de Octavian SOVIANY

1.cărți de război.

Citesc de un timp
numai cărți de război.
Și sunt obsedat
de noroiul acela
gălbui și vâscos
de pe fundul tranșeelor.
În care te scufunzi lent
până la glezne,
până la genunchi,
până la târtiță,
Apoi vine mereu cineva
(de obicei o femeie
îmbrăcată în
soră de caritate)
care-ți ia mâna,
o cercetează atent,
o întoarce pe toate părțile
și în cele in urmă
îți șterge
cu o perie mică de sârmă
linia vieții din palmă.

2. cine ești tu?

Ciorile care-mi
cârâie la
fereastră
și viața mea
ca un film
ce se rupe
din când în când.

Îl întreb:
cine ești tu?
Iar el îmi răspunde:
eu sunt întunericul.

Nu se știe cine
avortează pe cine.

Cerul din dristor
are culoarea
bilei mele bolnave.

3. timp liber

Nu poți să
scrii toată ziua
așa cum nu poți
să bei toată ziua

ai și timp liber

atunci te
scarpini în fund
și urli
din adâncul bojocilor:
viva la vida!

Lasă, stai liniștit.
La noapte
poate te mănâncă
păianjenii.

4. marină

Iți presar
nisip peste coapse
și-ți vorbesc
despre moarte.
În jurul lunii
tocmai a apărut
un
cerc negru.

5. gene

Ce frumoasă ești
ascuțindu-ți
de pieptul meu genele
ca ghearele de pisică

6. farduri

Îți fac
din
cuvintele
mele
farduri de
ochi,
să
nu-mi mai
vezi ridurile.

7. scribi

Nu ne vedem niciodată,
dar ne scriem ades.
Parcă am fi
două mâini
mumificate de scrib
care se
feresc de atingere
ca să nu se
prefacă
în praf.

8. cameră veche

Într-o cameră veche
cu șemineu
tristețea devine
un ciorap de mătase
uitat acolo de o
femeie
acum 100 de ani

9.pepene

Tu – un pepene roșu.
Eu – un un pepene galben.
Iar deasupra – cuțitul,

10. Poem de modă veche

Noi nu mai suntem oameni suntem versuri
Şi-n timp ce mă îngâni şi te îngân
Parcă respiră două universuri
Prin sângele aceluiaşi plămân

Iar aerul deasupra rotunjeşte
Precum un pântec purtător de fiu
Chiar dacă gura lumii mă numeşte
Al cârciumii statornic muşteriu

Când îţi nimbează umărul etola
Şi ca-ntr-un film de epocă te-nchegi
Parcă am fi Serghei şi Isadora
Prin Piterul din anii douăzeci

Iar degetele moi ca nişte spume
Armonizând aduc a curcubeu
Cu inima întinsă peste lume
Ca torsul drăgăstos al unui leu

Care deasupra noastră albăstreşte
Rupând din noi bucată cu bucată
Chiar dacă gura lumii te numeşte
Bicisnică şi rea şi desfrânată