ÎN MEMORIA DASCĂLILOR NOȘTRI

ION BĂLĂŞESCU (18.X.1907 – 27.XI.1987)

Presimțind parcă trecerea în neființă în anul 1987, Ion Bălăşescu a început să îşi scrie memoriile, intitulate de el Din ale vieţii valuri (18.X.1987). Astăzi prin bunăvoinţa familiei care ni le-a pus cu amabilitate la dispoziţie, am încercat să îi creionăm un scurt portret biografic bazat chiar pe aceste memorii, păstrând o serie de paragrafe din lucrarea sa.

Ion Bălăşescu s-a născut la 18 octombrie 1907, în casa părintească de la Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa, ca fiu al lui Nicolae Iosif Bălăşescu şi al Mariei Nicolae Iosif Bălăşescu, fostă Maria Vasile Cioranu. Copilăria a petrecut-o în satul natal, din nordul judeţului, într-un climat bun, unde a simţit căldura dragostei părinteşti, a duioşiei de la ambii părinţi, alături de ceilalţi fraţi: Niculăiţă, născut în 1909, Miţica, născută în 1908, şi Cecilia, cea mai mică între fraţi. La 15 septembrie 1915, îmbrăcat frumos, cu trăistuţă ţesută de mama sa la război, din lână, culori armonizate, cu tăbliţă şi condei, Ion Bălășescu a intrat în rândul „bobocilor”. La intrarea în clasa I a Şcolii Primare din Pietroşiţa, a avut ca învăţătoare pe doamna Olimpia Popescu. Venind războiul, clasele a II-a şi a III-a le-a făcut cu domnul Bănulescu, de la care a învăţat multe cântece şi mai ales caligrafia căreia îi acorda o mare atenţie: ”nu ne lăsa să scriem decât cu peniţă „claps” şi cerneală violet”. Sfârşitul primului război mondial l-a găsit în clasa a IV-a, când, la școala din Pietroșița, a venit domnul Constantin Cioranu (Costea, fratele mai mic al lui Ion Ciorănescu de la Moroieni şi al lui Alecu Cioranu – Râu Alb, învăţători care au făcut o adevărată revoluţie, lumină didactico-pedagogică în nordul judeţului).

În 1919 a promovat în clasa a V-a, dar modificându-se Legea învăţământului, și trecându-se la organizarea şcolii de 4 ani, nu de 5 ani, Ion Bălășescu a repetat clasa a IV-a cu programa clasei a V-a, având ca învăţător pe domnul Nicuţă Popescu.

Cei 5 ani de şcoală primară din satul natal între anii 1915-1920 şi-au pus amprenta pe pregătirea de mai târziu, între anii 1920-1926, din Şcoala Normală de Învăţători „Ion Heliade Rădulescu” din Târgovişte. Pentru a se putea înscrie la Şcoala Normală, și neavând bani de drum şi pentru acte, Ion Bălășescu a primit cadou 200 de lei de la vecinul Lucian Manolescu, drept recompensă pentru că mersese la adunat de prune. După ce a fost admis, deși dorea să urmeze cursurile şcolii, a apărut o problemă: îi lipseau cele necesare vieţii de internat. Deşi intrase ca bursier, totuși, li se cereau brânză, cartofi, porumb, ceapă, fasole. Astfel, Ion Bălășescu era într-o mare dilemă, fiind pus în situația de a renunța la școală: „De unde era să le iau? Cu ce? N-am putut să le duc şi „m-au trimis acasă. Am stat până când s-a dus bietul tata la şcoală şi le-a spus că nu mai vin, că „mă retrage” şi că mă dă ucenic la croitorie, la vecinul Nică Mărculescu. Între timp, aflase şi domnul Cioranu, care era la Bucureşti – director al Şcolii nr. 17 de pe Griviţa. S-a dus la minister, unde avea o mare influenţă, colegi ai lui fiind în posturi mari, şi a rugat ministerul să fiu tratat ca „bursier”. Ministerul a dat dispoziţie, dar comitetul şcolar „s-a lăsat greu” şi tot am mai „plătit bani” din alimentele avute”.

La Şcoala Normală, unde era director Damian Ionescu, și datorită Liceului Militar de la Mănăstirea Dealul, o şcoală de referinţă a oştirii române din perioada interbelică şi care a contribuit din plin la procesul de modernizare al armatei române, Ion Bălășescu a avut șansa de a avea profesori foarte buni, care predau „sus” la Dealul: la matematică – Andronic şi Gigi Dumitrescu; la istorie – Alexandru Vasilescu; la geografie – I. Pavelescu; la limba română – preot dr. Constantin Niţescu; la muzică – Şerbănescu; la naturale, pe Eftimie Eftimescu; lucru manual – Ganea. Din această pleiadă de dascăli, Ion Bălășescu purta un respect deosebit profesorului de istorie Alexandru Vasilescu, povestind laudativ despre acesta în memoriile sale: „Cât mă priveşte, reţin cu respect figura lui Alexandru Vasilescu, profesor doctor în istorie, care m-a luat la „Tinerimea română”, un fel de olimpiadă de istorie, şi mi-a dat prilejul să văd Bucureştiul, cu toate muzeele şi palatele, să văd Cernăuţii, Iaşul, Suceava, să trec în Basarabia şi să văd cetăţile de pe Nistru: Orhei, Soroca, Tighina”.

După 6 ani de şcoală normală, situaţia şcolară a elevului Ion Bălășescu a fost următoarea: clasa I – clasificat al XI-lea, iar din clasa a II-a până în clasa a VI-a, a fost mereu clasificat al doilea. Media generală la examenul de diplomă a fost 8,40. După terminarea Şcolii Normale „Ion Heliade Rădulescu” din Târgovişte, prin ordinul nr. 114245/1926 al Ministerului Instrucţiunii (Direcţia Generală a Invăţământului Primar şi Normal-Primar), Ion Bălășescu a primit postul la școala din Bucşani, ca învăţător cu titlu provizoriu. Având postul I, deci implicit și pe cel de director de şcoală cu 4 posturi. Iată cum descrie Ion Bălășescu în memoriile sale, numirea ca profesor la școala din Bucșani: „am luat 4 cataloage şi condică de prezenţă şi cu ele în braţe am plecat spre Bucşani, pe jos, din obor, unde nădăjduiam să găsesc vreo căruţă în care să-mi „legăn” oasele aproape 20 km. La Bucşani, luasem postul învăţătorului Ghiţă Ionescu, care se pensionase la 1 septembrie 1926. Ajuns la Bucşani, am rămas uimit de parcul „Dalles”, de terasa unde cânta muzică militară, de „podul aerian” şi de statuia din bronz a lui Ioan Dalles. Pe frontispiciul şcolii era scris, cu litere bronzate, „Şcoala Ion şi Dora Dalles” – Bucşani. O clădire cu 4 săli de clasă, cancelarie, cameră pentru omul de serviciu – nu-mi venea să cred că am să fiu directorul acestei şcoli cu 4 posturi, 4 învăţători: Lăzărica Pătraşcu, Dorina Andreescu, Costică Florescu şi Gheorghe Iliescu (venit de la Mărceşti)”.

În cel de-al doilea an de învăţământ, 1927-1928, la școala din Bucșani a venit Stroe Marin de la Dobra şi Stelică Derioiu, de la Nucet, venit împreună cu soţia sa, doctoriţa Bărbuceanu, o femeie de o rară manieră şi omenie şi cu o cultură superioară, care obișnuia să spună în mod repetitiv: „Trăim în secolul pumnului”.

Şcoala din Bucşani, pe frontispiciul căreia stă scris și astăzi pentru eternitate „Şcoala Dora Dalles. Această clădire s’a ridicat din temelie de către Elena şi fiul ei Ioan Dalles la anul 1897-98 pentru Comuna Bucşani”, era apreciată în afara comunei, în afara zidurilor ei, învăţătorii titulari sau suplinitori erau respectaţi şi sprijiniţi de oamenii comunei.

Despre efectuarea stagiului militar, Ion Bălășescu povestește cu mândrie despre îndatorirea de a sluji țara: „Potrivit legii, la 15 august ale fiecărui an se încorporau „teteriştii” (tânăr – termen – redus) şi se liberau după un an, la aceeaşi dată. Făceam 9 luni de şcoală şi 3 luni de practică la regimente, după care dădeam examen de ofiţer de rezervă. Cele 9 luni de şcoală le-am petrecut de la Şcoala de ofiţeri de rezervă de la Bacău. Când am venit de la şcoală de la Bacău, de la 15 iunie – 15 august 1929, mi-am făcut stagiul ca elev sergent la Regimentul 22 Infanterie – Târgovişte, la compania IV mitralieră – căpitan Popescu T. Ion şi locot. Bunea Dumitru. Uneori, le suplineam toate îndatoririle de pregătire tehnico-tactică a soldaţilor. Dovadă inspecţia din luna iulie 1929, a generalilor Dragu şi Marcel Olteanu, în timpul unui exerciţiu de luptă: „Grupa de mitralieră pe raza de plecare la atac” – desfăşurat după toate principiile învăţate la şcoală, apreciat şi lăudat de cei doi generali şi de colonelul Ioan Nicolin, comandantul regimentului”.

După terminarea stagiului militar în august 1929, Ion Bălășescu s-a prezentat la Piteşti (centru de regiune şcolară) pentru a fi numit cu „titlu provizoriu”, dar sigur pe post. Comisia l-a numit în comuna Dobra, judeţul Hunedoara, dar cu sprijinul domnului Cioranu, care era prieten cu inspectorul general I.C. Petrescu, i s-a aprobat detaşarea la Valea Ţâţii, județul Dâmbovița pentru anul școlar 1929-1930, unde a activat ca învăţător şi director al şcolii cu două posturi din satul Valea Ţâţii (astăzi Dealul-Frumos). Sprijinit de Comitetul Şcolar, prin Mitu Dumitrescu şi Vasile Stancu, Ion Bălășescu a reușit să împrejmuiască cu un gard frumos curtea din faţa şcolii, a făcut straturi pentru flori, a pus la punct arhiva şcolii şi a pictat pe pereţii sălilor de clasă 4 hărţi istorico-geografice: „Judeţul Dâmboviţa”, „România Mare”, „Europa”, „Un planiglob încadrat în două emisfere”. De asemenea, a înfiinţat Căminul Cultural şi o Bibliotecă, ajutat de teologul Ioan S. Vătăşescu, preotul Gică Simionescu şi învăţătorul Victor Frangopol, activitatea sa fiind apreciată de Nicolae Iorga. În anul şcolar 1931-1932 a fost detaşat la Racoviţa, unde se eliberase un post, în urma decesului doamnei Didica Georgescu (soră a generalului Mitică Georgescu). Aici, la 6 septembrie 1931, Ion Bălășescu s-a căsătorit cu Vastica, nunta având loc în primăvara lui 1932. Despre căsătoria cu „singura şi nesfârşita iubire”, Ion Bălășescu descrie cu tristețe începutul acesteia: „La sfârşitul lunii mai 1932, Vastica a dat naştere unei păpuşi – Veronica Olga, pe care am pierdut-o după 3 luni, în urma unei imprudenţe: a căpătat o diaree verde, la Glodeni”.

După acest eveniment nefericit din viața sa, Ion Bălășescu s-a întors începând din toamna lui 1932, la postul de la Valea Ţâţii, unde, un an mai târziu, avea să se nască la 16 septembrie 1933, Adina Bălășescu! La scurt timp, în toamna lui 1934, Ion Bălășescu s-a mutat definitiv la Racoviţa, dar a funcţionat ca învăţător până în 1939, în satul Hăbeni. La școala din Hăbeni, a înfiinţat Subcentrul de Pregătire Premilitară „Hăbeni”, la care veneau tineri din Bucşani, Răţoaia, Hăbeni şi Racoviţa, cu ajutorul cărora a plantat duzi pe şoseaua naţională Târgovişte – Bilciureşti, între Comişani şi Băleni, pe distanţa de 2 km, la 25 martie 1935, care au stimulat şi dezvoltat creşterea viermilor de mătase în satele Racoviţa, Hăbeni, Băleni, Comişani şi Bucşani.

În ceea ce privește pregătirea profesională ca dascăl, cu excepţia definitivatului, pe care l-a luat la Valea Ţâţii, Ion Bălășescu a obținut gradul al II-lea la școala din Hăbeni, iar gradul I şi superior la școala din Racoviţa.

Odată cu declanșarea celui de al II-lea război mondial în septembrie 1939, Ion Bălășescu a fost mobilizat şi trimis pe front în campania de eliberare a Basarabiei, unde a fost prizonier şi ulterior eliberat prin înrolarea în Divizia de voluntari români „Horia, Cloşca şi Crişan”, unde a activat până în 1946 la Breaza ca lector al acestei divizii. În perioada 1946-1948, Ion Bălășescu a fost redactor al revistei Învățătorul, gazeta Sindicatului Învățământ, al cărui delegat a fost la congresele din 1947 și 1949 sau la Congresul Învățătorilor din 1952.

După terminarea războiului, Ion Bălășescu a fost promovat inspector, activând între între anii 1948-1950, când a introdus obligativitatea metodicilor de predare și a condus primele cursuri privind Îndrumarea Cadrelor Didactice (Î.C.D.) Între anii 1950-1952, Ion Bălășescu a fost promovat în funcția de şef al secţiei învăţământ, raionul Târgoviște până în 1953, după care, până în anul 1968, a funcţionat ca învăţător la Şcoala Ion Heliade Rădulescu din Târgovişte, dar și ca profesor de științele naturii, muzică și geografie. Încununarea carierei de dascăl a fost completată de câteva articole şi studii, pe care le-a publicat în „Graiul Dâmboviţei”, „Învăţătorul” şi „Albina”, unde a adus prețioase contribuții în observațiile asupra naturii și practicii agricole. Dar cea mai importantă realizare a fost apariţia, în 1972, a manualului de Geografie a judeţului Dâmboviţa pentru clasa a III-a, unde a colaborat cu Bucur Valeriu și Mina Elena.Surse : – Ion Bălăşescu, Din ale vieţii valuri, manuscris, 110 file. Mulţumim pe această cale doamnei Savin Mariana (fiica domnului Ion Bălăşescu), pentru amabilitatea cu care ne-a oferit acest document.

– Cornel Mărculescu, Din Istoria Comunei BUCŞANI, JUDEŢUL DÂMBOVIŢA. În Memoria Dascălilor Noștri: FILE DE MONOGRAFIE, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2015.

CORNEL MĂRCULESCU este doctor în istorie și, desigur, absolvent de „Carabellă” târgovișteană…