6 martie 1945 – acum 70 de ani, pro-comuniștii preluau puterea la București… Rândurile ce vin ne vor aduce aminte de un personaj foarte ciudat. Cu un doctorat luat în Germania, eroul nostru a devenit apoi prietenul Uniunii Sovietice. Român născut în Transilvania la sfârşitul secolului al XIX-lea, el a ajuns azi să aibă o imagine mai bună la Budapesta decât la Bucureşti. Moşier el însuşi, el a devenit apoi premier în primul guvern procomunist al ţării.

Aşadar, vom spune astăzi povestea vieţii şi morţii lui Petru Groza. Născut în decembrie 1884 într-un sat din judeţul Hunedoara, Petru Groza urma să împlinească 61 de ani atunci când, la presiunile Moscovei şi ale comuniştilor din Bucureşti, el devenea prim-ministru al ţării, în ziua de 6 martie 1945. Bărbat inteligent şi plin de farmec pentru cei care-i erau prieteni, Petru Groza a fost cel mai bun tovarăş de drum al comuniştilor. Deşi el era sută la sută un capitalist-burghez-moşier, Groza şi-a trădat propria categorie socială şi a devenit instrumentul politic perfect al comuniştilor. În cariera politică a lui Petru Groza există câteva momente care au influenţat atât viaţa lui, dar mai ales viaţa ţării. Mai întâi, imediat după anul 1918, s-a născut antipatia reciprocă dintre el şi Iuliu Maniu, viitorul lider al ţărăniştilor. Deşi ambii erau ardeleni, Groza şi Maniu erau persoane total diferite. Această antipatie a dăinuit apoi toată viaţa lor. După ce comuniştii au luat puterea în România, Groza a mai intervenit pentru unii dintre foştii săi cunoscuţi. Dar nu există nici o dovadă cum că Groza ar fi uşurat prin ceva ultimii ani ai lui Maniu. Dimpotrivă. Liderul ţărănist a murit în închisoarea de la Sighet, în februarie 1953, pe când Petru Groza se afla la apogeul puterii sale politice. Deşi e mai puţin cunoscută de românii de azi, adversitatea dintre Iuliu Maniu şi Petru Groza a fost una dintre cele mai mari duşmănii politice din istoria noastră contemporană.

Al doilea eveniment marcant din viaţa de prim-ministru a lui Petru Groza este cel întâmplat în august 1945. Atunci, Regele Mihai – care nici el nu-l simpatiza pe Groza – i-a cerut acestuia să-şi dea demisia. Ştiind foarte bine că Moscova şi Stalin erau de partea sa, Petru Groza a refuzat să demisioneze. El a rămas în funcţie, cum îi cereau aliaţii săi comunişti. Groza a fost primul şi singurul premier din istoria democratică a ţării care a arătat că dispreţuieşte atât Constituţia, cât şi Regele ţării. Doi ani mai târziu, într-o zi de iarnă, Petru Groza şi-a luat revanşa în faţa suveranului: în dimineaţa zilei de 30 decembrie 1947, Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej au fost cei care l-au determinat pe regele Mihai să abdice şi să plece din ţară.

Petru Groza a fost unul dintre cei mai mari cameleoni ai politicii româneşti. Scriitorul şi criticul George Călinescu spunea că Groza are „cel mai cinstit zâmbet din lume”. În schimb, ambasadorul britanic la Bucureşti, Archibald Clarck-Kerr, spunea că acelaşi Groza avea privirea unui „boxeur care te poate lovi în orice clipă”. Nici azi nu e clar care dintre aceştia era adevăratul Groza: moşierul ctitor de biserici sau prietenul comuniştilor?

Lui Petru Groza îi plăcea să i se reamintească titlul de doctor: sintagma oficială era “Doctor Petru Groza”. Aceasta, nu pentru că el ar fi avut vreo legătură cu medicina, ci pentru că în tinereţe obţinuse un doctorat în Drept, la Leipzig. În schimb, cea care i-a pus capăt vieţii a fost totuşi o problemă medicală: spre sfârşitul anilor ‘50, Petru Groza a început să sufere cumplit de pe urma unui cancer la intestinul gros.

Petru Groza a murit în ianuarie 1958, iar înmormântarea sa din Bucureşti a fost oficiată de un sobor mare de preoţi. Ca prin minune, o slujbă religioasă s-a auzit în transmisia Radio de la faţa locului. Morala poveştii noastre spune că acesta a fost ultimul paradox al vieţii unui cameleon: cel care fusese unul dintre cei ce aduseseră ateismul în ţară a fost şi primul dintre prietenii comuniştilor căruia i s-a făcut o slujbă religioasă oficială!

ADRIAN CIOROIANU este profesor universitar, istoric, jurnalist, eseist și un important om politic…