Nu știm ce să ne spunem. Comunicăm cu ceilalți pe scurt și superficial, în special cu cei pe care nu îi cunoaștem. Uneori între doi oameni apar momente de tăcere și ele se petrec când ei nu mai sunt acolo prezenți.

Suntem prezenți prea puțin. Adesea râdem la o glumă bună, și suntem mult mai mult prezenți acolo, decât atunci când discutăm lucruri pe care le considerăm serioase și poate chiar importante.

Ar trebui să existe niște reguli în comunicarea noastră cu ceilalți? Sau ea ar trebui să fie spontană?

Care e scopul comunicării între diferite feluri de persoane, în diferite relații? Când comunicăm, e importantă și situația prezentă a fiecăruia,  sau putem să comunicăm liber? Prea mult suntem prinși în situații de viață care ne fac să uităm care e scopul comunicării. Nu reușim să comunicăm cu adevărat, pentru că suntem prezenți prea puțin, legăturile dintre noi își pierd deci calitatea, pentru că nu știm ce să ne spunem. Ce să ne mai spunem…

Nu ştim ce să ne spunem, așadar… Comunicarea este dimensiunea principală în sfera socială. în orice cadru formal, instituţie, întreprindere, unde oamenii realizează bunuri şi servicii în comun.  Am observat îndeaproape cum se realizează această comunicare şi mi-am pus întrebarea despre felul şi scopul ei.  Am constatat cum în majoritatea situaţiilor oamenii comunică superficial unii cu alţii, spontaneitatea a dispărut aproape de tot, oamenii sunt prinşi într-un sistem pe care ei înşişi îl proiectează.

În majoritatea timpului oamenii se află în nişte situaţii de comunicare fomală, îşi zâmbesc superficial, schimbă impresii şi cuvinte, din convenienţă,  fără să îşi mai ofere nimic sincer şi gratuit. În acest cadru, timpul nu pare să aducă nicio noutate, deci nu ştiu nici în ce sens oamenii îl mai simt, dar tot ei au prea puţin timp. Activitatea este mecanică, trebuie să se realizeze cât mai bine, cât mai multe lucruri care de fapt nu spun, nu semnifică, nimic mai înalt. Totul se măsoară, şi se cuantifică.

Dar, câți dintre noi am fost prezenţi cu adevărat, cât din timp am existat? Comunicăm cu ceilalţi prea pe scurt si superficial, nu ne cunoaştem aproape deloc, dar credem că trebuie să ştim despre ceilalţi o mulţime de lucruri despre tot ceea ce fac. Suntem prezenţi prea putin.

Există spontaneitate, numai când suntem într-un loc pentru a aduce şi a întâlni ceva nou şi calitativ prin prezenţa noastră acolo şi a celorlalţi. Nu reuşim să comunicăm cu adevărat, pentru că suntem prezenţi prea puţin, legăturile dintre noi îşi pierd deci calitatea, pentru că nu ştim ce să ne oferim şi ce să primim, unii de la alţii, pentru că nu ştim ce să ne spunem.

AURA CIOBOTARU este absolventă de filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Constantin CARABELLA”, din Târgoviște…