1. a apărut din nou Nichita

iar ochii, trupul și cu mintea

îi sunt din ce în ce mai

strălucitoare.

Gagarin a fost primul care

a căzut pradă tentației de a se

întâlni cu el, dar pentru că nu

vorbeau aceeași limbă,

a fost o lipsă totală de atmosferă.

se spune că și acum, undeva în

adâncul lui Nichita, zace printre

rime albe și poeme, Iuri, care

stă și fredonează ca pentru sine:

„Niciodată să nu te bagi în viața

unui astru selenar, căci ochii lui

te vor întemnița în versuri.”

(pentru măiastrul Nichita)

2. aş lua noaptea și ți-aş sufla cu

stele

prin păr, pe-obraji și peste buze

pe fața ta să se zărească

aurora boreală a sufletelor noastre lunatice

iar din chipul meu să înțelegi

că sunt o stea căzătoare

în fața măreției tale astrale.

aș lua noaptea și ți-aş șopti o lună

la ureche

că luminez fără încetare

asupra constelațiilor din ochii tăi

și te-aş trasa prin vis și prin uitare

asemeni unui car la fel de mic și neînsemnat,

cum sunt eu în fața măreției tale astrale.

aș lua noaptea și ți-aş da-o ție

s-o porți cu tine orişicând

iar eu, nu aș putea decât o rugă să-ți aduc –

„Hai, zănatico, să alergăm

dintr-un colț de stea până la

sfârșitul lumii

și al nopții

și să mă lași să roiesc în jurul măreției tale astrale!”

aș lua noaptea, și odată cu ea,

puzderia de tine și de mine…

și aș preface-o într-o stea cu două colțuri

pe-un colț tu, pe altul eu,

iar la mijloc noi.

(aselenizare de suflete)