Arhive categorie: Andrei Mihail RADU

Andrei Mihail RADU – Așa e iarna

Andrei Mihai Radu 55Ieri a fost frig. Erau -10 inimi, iar pe vârful iubirii noastre s-a format un țurțure.

Enescu – Simfonia nr.3 – review..

Ceață în munți. Brazii sunt învăluiți, iar acele abia dacă se văd. Pe o stâncă, o capră neagră sare în zigzag spre o tufă cu agrișe. Pe cer, în formă circulară, un stol de ulii. E miezul lui aprilie. Undeva, la câmpie, un ciobănaș de vreo doisprezece ani, trimis de părinți cu oile la păscut. În buzunarul vestei poartă un fluier din lemn, făurit și primit de ziua lui de la bunicul matern. Continuă să citești

Andrei Mihail RADU – Nu a rămas nimic de făcut…

Andrei Mihai Radu 55„Omul este un animal curios cu inima în bătaia vântului” se aude deodată din gura lui Ion Anapoda. Totul a început la Arcub, într-o seară plină de oameni de toate vârstele, într-o sală de teatru sufocantă și a ajuns exact în momentul de față, în trenul de 5:30, cu Hibernalia în mână, cu bătrânelul resemnat din fața mea, îmbrăcat tot în negru, cu mâna dreaptă, palidă și incoloră, așezată ușor, pe piciorul-sprijin, și cu luna pe cer, în întunericul unui noiembrie aproape apocaliptic, când tot ce mișcă în univers sunt oamenii din tren, și nașul care ne verifică biletele luate cu legitimația de student. Continuă să citești

Andrei Mihail RADU – Jazz pe câmp…

Andrei Mihai Radu 55O turmă repezită de oi se îndreaptă spre jazzist. De undeva, din nori, un elicopter parchează un pianist (pentru o zi) în mijlocul câmpului. Pianul însuflețește și amuțeşte florile, spicele de grâu, sare printre acorduri, vin tancuri imaginare din cel mai apropiat oraș și spun „Bună ziua, azi e rândul nostru la păscut”.

Un flăcău de sub nuc își spune solo-ul de trei măsuri. „Tăiați copaaaaciiii” se aude din mijlocul orașului. Subit, toată pajiștea se transformă în circ, iar același pianist se suie pe frânghia din bolta cortului. Gâdilă ușor frânghia în formă de spaghetti cu ochi. Apoi sare… Continuă să citești

Andrei Mihail RADU – De tinerețe…

Andrei Mihai Radu 55

1. Brazi,

asfalt,

case,

fesuri,

munți,

grădina bunicii,

zgârie-nori,

păduri,

pervazul de la geam,

geci groase,

schiuri,

cotețul câinelui,

felinare,

căi ferate,

o sticlă de apă uitată lângă un copac,

ambalaje de la bomboane,

mucuri de țigară,

cimitire,

inimi,

oameni…

Toate acestea acoperite de zăpadă.

 

2. Fulgul meu e în pământ…

Ninge cu viață? Nu, cu fulgi de gheață.

Folosesc idei TEMPERAte ca să descriu acest joc al humulușilor

abia treziți de măruntaiele astea albe

ce se contopesc cu podeaua de asfalt,

topindu-se în final.

Oare fulgul meu a aterizat?

Viforul de afară nu-mi dă nimic de înțeles.

Mă uit pe geamul aburit și îl caut.

Știu că e diferit de ceilalți fulgi, doar e al meu.

Nu are forma unei stele, are forma mea.

Forma mea dinainte de a mă naște.

Trebuie să ies afară, să mă las ”albit” de toți fulgii.

În final, va apărea și fulgul meu.

Ne vom contopi, și vom zbura până la ea,

urmând să ne topim pe obrazul ei.

Ies în viscoleala de afară în tricou și pantaloni scurți.

Ce bine e să simt milioanele de fulgi topindu-se pe gâtul meu.

Aș vrea o oglindă, să-mi văd chipul ”mutilat” de jocul pervers

și de blândețea răcoritoare a fulgilor

și să îmi privesc părul alb,

mai alb acum decât atunci când voi avea 70 de ani.

Încep să râd.

Mă tolănesc pe jos,

în zăpada deja formată de armata albă,

picată ”parcă” din cer.

Ce minunați sunt!

Cum cad ei, ca într-un slideshow derulat la infinit.

Închid ochii și aștept.

Ninsoarea persistă și în mintea mea…

( 2013…)

 

Andrei Mihail RADU – O melomană de modă nouă…

Andrei Mihai Radu 55Nu aș fi vrut să scriu aici, dar m-am săturat să tolerez la nesfârșit nesimțirea și prostia. În 17 martie, la Ateneul Român, la ora 19, a avut loc un concert al Filarmonicii „George Enescu”, avându-l ca solist pe violonistul David Grimal. Sărind peste alegerea inspirată a interpretării concertului de Ceaikovski (de aceea sala a fost arhiplină, câțiva din studenți, elevi și chiar oameni de rând fiind nevoiți sa stea în picioare sau pe scări), după 10 minute de la începerea concertului, își face apariția o doamnă (deși nu știu cât de doamnă era… Mi-a inspirat mai mult o educație primită în grajd, de la o vacă) trecută de prima tinerețe, este oarecum confuză și nemulțumită că trebuie să îl suporte pe Ceaikovski în picioare. Continuă să citești

Andrei Mihail RADU – Un altfel de poem…

Andrei Mihai Radu 55

ne autodistrugem toți șerpii ăștia metalici cară într-una povești oameni aparatură mai puțin

suflet și minte gândesc din postura de suflet sunt imaterial aș zice ei nu înțeleg fenomenul

totul e în contre-emploi față de motivul suprem pentru care trăim tot ce văd sunt suflete

cablate la autodistrugerea propriului suflet poleiala asta ieftină și totuși scumpă atrage

sufletele precum pânza de păianjen musculițele pași mulți și repezi spre ce și pentru ce îmi Continuă să citești

Andrei Mihail RADU – D’ale lui Sergei…

Andrei Mihai Radu 55Fulguiește… Undeva, în depărtare, se aude dangătul clopotelor. Ușor-ușor, se deslușesc niște siluete de oameni călare pe niște roibi albi, ninși. Totul e static, încremenit… Galopează sincopat, își vede fiecare de drum, și din când în când se mai aude câte un „Dobrý  den”. E ger năprasnic, și cerșetorii de la colțuri de stradă își suflă în palme, doar-doar s-or dezgheța mâinile.

Le curg șiroaie de lacrimi, din cauza frigului. Lumea merge zgribulită pe străzi, formându-se o mișcare browniană alcătuită din cojoace, căciuli de astrahan, pardesiuri, mânuși, cizme. Repezeală. Continuă să citești