Foloasele privirii poetice faţă/verso – Ioana Geacăr, Recviem pentru nuca verde, Editura Casa de Pariuri Literare. Bucureşti, 2015.

Ioana Geacăr ne… arată din nou, folosind cuvintele, folosind poezia, cât de… bună, cât de binevenită şi cât de folositoare este privirea, cât de puternic poate fi efectul pe care ea, privirea atentă, cu ochii larg deschişi, îl face pur şi simplu să explodeze, să se audă. Ioana Geacăr contemplă singură şi împreună cu singurătatea care doare şi care oboseşte făcând în aşa fel ca poezia să îmblânzească, să domolească şi să coloreze terapeutic ceea ce pe ea o face să sufere şi să suporte:

…un porumbel vine spre mine se izbeşte de geamul deschis…

… fac laţuri de aer şi le plasez peste tot ce-mi iese în cale…

Recviem pentru nuca verde este o carte a contemplării dar şi a însingurării treptate, stări pe care poeta şi le induce şi pe care le încadrează fotografic făcându-le să rămână (să trăiască) statice şi nemuritoare ca oricare imagine bună şi bine stăpânită de autorul/ văzător al ei:

câtă fericire pe faţa micului păstor

şi-a legat de gât capătul celălalt al sforii dar

măgăruşul rămâne pe loc în faţa zidului…

Imagine după/peste imagine, stare după/peste stare, poemele Ioanei Geacăr escaladează împreună cu autoarea lor peretele care aduce mai aproape lumina, care o face mai vizibilă şi care, la rândul ei face ca ce se află (în) lumină să fie mult mai vizibil, mai aproape. Fiecare vers este o treaptă nouă, crudă, proaspătă a căii, a urcuşului asumate. Ioana Geacăr îşi caută iluminarea folosind drumul scurt şi direct făcând în aşa fel ca Dumnezeu să devină… comun şi… uşor de folosit, de atins, propunând un Dumnezeu care să devină şi să fie d-zeu pentru că:

… echilibrul e pentru d-zeu nu pentru oameni…

Aceasta este una dintre posibilele trepte pe care le foloseşte Ioana Geacăr în Recviem pentru nuca verde, este acea treaptă prin care poezia ei devine prelungirea, extinderea vieţii autorului ei, poezia ca mod de urcare, de cale spre evadarea… tăcută şi mult vizibilă ce îl încarcă şi îl motivează de fiecare dată pe poet. Privirea este cea care nu o trădează niciodată pe Ioana Geacăr, privirea este atât de personală şi de personalizată în Recviem pentru nuca verde încât laşi poemul să… se facă imagine, laşi cuvintele să se topească în imagini completate mirific de personajele lor:

un câine vagabond

târăşte ritmat ghearele pe pavaj ca pe mărgele

pe bulevardul castanilor un câine pendul

alege câte un trecător merge cu el un timp

după o vreme şi-alege altul din direcţia opusă

în rama unei ferestre o femeie pregăteşte aperitive

îndreaptă ochii spre mine în timp ce-şi linge degetele

Recviem pentru nuca verde este cartea care te lasă să îi palpezi cuvintele care o compun făcându-te să te completezi şi să te încarci de sine-le autorului lui simţind la propriu, ca pe un ecorşeu, vers după vers:

… de câte ori suntem pierduţi în somn

sufletele noastre se caută

prin găvanele lunii

Ioana Geacăr ne… arată o poezie trăită, o poezie în care călătoria cititorului în lumi făcute vizibile de autor este inclusă şi continuată cu tenacitate cu (de) fiecare poem. Ioana Geacăr ne… arată în acelaşi timp o poezie ieşită din timp şi adusă în apropierea corpului său de cuvinte, transformând fiecare cuvânt în… spasm fizic şi construind neîncetat la corpul care scriindu-se şi compunându-se permanent se amplifică devenind celălalt(ul) care ştie şi simte întotdeauna mai mult:

… corpul trădează

sunt cusută într-o piele străină

carnea se schimbă…

Cu ochii larg deschişi, cu toate simţurile amplificate la maxim, Ioana Geacăr vede… imens, vede panoramic şi integral, cu ochi de peşte, simţind imagistic apocalipsul mic, de fiecare zi, din fiecare moment al trăirii şi simţirii ei făcându-şi cititorul să vadă, să simtă şi să trăiască odată cu ea toate aceste repetabile sfârşituri:

… la televizor a murit toată lumea de foc înec în accident

cutremur ambuscadă…

Recviem pentru nuca verde este cartea prin care poeta Ioana Geacăr ne arată o lume deschisă, desfăcută de legăturile ei cu întunericul ce o ascunde temporar, este cartea care ne arată o lume împreună cu ambele (toate ale) ei feţe, făcându-ne să trăim imagistic şi cinematografic fiecare dintre poemele văzute de ea şi fiecare dintre trăirile nevăzute şi scoase din umbră de autoarea lor.

GABRIEL ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…