Când mi-e dor de verde, zbor

Spre câmpii ca din povești

Unde nu-i urmă de nor,

Ca-n senin să te-oglindești.

 

Și de-atâta grea lumină

Mândra lume de smarald

Astrului măreț închină

Ode lungi, spre ceru-nalt…

 

Susur dulce iarba-i cântă:

„Nu speram să ne mai bucuri!

A ta ocrotire sfântă

O credeam pierdută-n ghețuri.

 

Și cum viforul năpraznic

Îngheța de zor pământul,

Să mai sper părea zadarnic.

Vieții îi trecuse rândul…

 

Doar când o urmă firavă

De suavă mângâiere

Încălzi plăpânda sevă

Și-mi dădu din nou putere

 

Am știut că de viu-verde

Mă voi îmbăta curând

Și că Primăvara este

Mai aproape ca oricând.