DESPRE  DEMNITATE  –  Declarația Fericitului Anton Durcovici, episcop catolic, dată în fața anchetatorilor comuniști la 31 martie 1950: „Dacă uneori atitudinea mea pare a fi fost îndreptată împotriva regimului democrației populare […], activitatea aceasta religioasă era de acord cu libertatea religioasă garantată de regimul democratic și nu putea fi în dezacord decât cu restricțiile puse acestei libertăți și cu ideologia Partidului Muncitoresc Român”. Impresionează lunga sa declarație din 26 aprilie 1950, care dezvăluie erudiția, memoria prodigioasă, demnitatea și un remarcabil simț al comuniunii și iubirii: „credința cere perfectă unitate de vederi, pe când dragostea îngăduie bucuros fratelui să-și manifesteze și în biserică evlavia, rugăciunile și cântările în limba în care voiește, fără însă a vătăma prin aceasta dragostea”.  (Anton Durcovici, „Nu sunt de acord”. Declarații din arestul Securității București (1950), ediție de Wilhelm Dancă, Ed. Sapientia, Iași, 2011.)

CASE  DE…  TÂRGOVIȘTE  –  Din casele Târgoviştei moderne, multe în stil eclectic, altele în stil neoromânesc… Acestea decorează centrul vechi al urbei. Aceasta se găseşte pe strada Pârvan Popescu, nr. 3.

MICI RESTITUIRI  –   „Cineva face o supoziție; un altul clădește pe ea o teorie; un al treilea o ia drept un adevăr, trage concluziuni dintr-însa și mai adaugă ceva de la sine; un al patrulea adaugă ceva la cele aduse și mergând tot așa într-un fel de șir genealogic, istoria trece pe nesimțite „in longas errorum generationes”, până ce în sfârșit avem dinaintea noastră un uriaș arbore, ale cărui ramuri îndrăznețe în loc să ofere istoricului… un sprijin puternic, îi storc sudori de sânge.” (Contele Joseph Kemeny, citat de marele istoric, lingvist și slavist român Ioan Bogdan, în Ioan Bogdan, „Vlad Țepeș. Narațiunile germane și rusești asupra lui”, Ed. Librăriei Socecu, București, 1890, f. V.)

MONUMENTE DE… DÂMBOVIȚA  – Monumentul funerar al generalului Matei Vlădescu… A fost realizat de Carol Storck, la comanda regelui Carol I. Matei Vlădescu (1835-1901) a fost ministru de Război și șef al Casei militare a regelui Carol I.

ION GHICA DESPRE LIBERTATE- Ion Ghica a împărtăşit idealul libertăţii, ideal care a stat ca pilastru al templului său politic. O concepţie a libertăţii pe care Ion Ghica, departe de a o fetişiza, o analizează cu atenţie şi deconstruieşte acele elemente ale puterii, egoismului, anomiei, anarhiei care pot îmbrăca caftanul libertăţii, fără a fi însă libertatea însăşi, iar uneori fiind chiar o mascaradă a acesteia. În vreme ce în statele occidentale în care au fost iniţiate dezbaterile moderne asupra libertăţii, distincţia dintre augurii buni şi cei răi ai libertăţii fusese într-o largă măsură trasată în secolele anterioare, gândirea politică românească preia şi raportează la realităţile româneşti această polemică abia începând de la jumătatea secolului al XIX-lea. Dacă ne raportăm la Anglia (devenită Marea Britanie din anul 1707), de exemplu, ţară în care Ion Ghica a petrecut nouă ani (1881-1890), în calitate de ministru plenipotenţiar al României, perioada care a condensat marile dezbateri asupra libertăţii şi drepturilor omului, anii 1640-1840, a dus la modelarea conceptelor de libertate pozitivă şi libertate negativă, o distincţie de care gânditorul politic român se arată a fi pe deplin familiar. Astfel, libertatea pozitivă este privită a fi dreptul individului de a fi demiurgul vieţii sale şi de a decide cine să exercite guvernarea în numele său. Pe de altă parte, libertatea negativă defineşte limitele în care individul îşi poate exercita libertatea, astfel încât libertatea sa să nu pună în primejdie libertatea celorlalţi şi să nu genereze anarhie. Franţa, pe de altă parte, patria studenţiei sale, dar şi ţara unde revenea cu regularitate, în special după numirea lui Vasile Alecsandri, începând din 1885, în calitate de reprezentant al României la Paris, va contribui, la rândul său, în mod substanţial, prin ideile Revoluţiei Franceze, la modelarea concepţiei sale despre guvernare, delegarea puterii, separarea puterilor în stat şi echilibrarea acestora.

ALTĂ IMAGINE –  Capela lui Ion Ghica și a familiei sale de la Ghergani, după planurile lui Dimitrie Berindey…

150…  –  150 de ani de la urcarea pe tron a lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, cel mai longeviv suveran al României. De numele său sunt legate evoluții esențiale din viața statului român, precum independența de stat, proclamarea regalității, consolidarea partidelor politice și a vieții politice liberale, modernizarea economico-socială a României, întărirea instituțiilor statului și a libertăților individuale, creșterea prestigiului internațional al României. Urmașul său la tron, Ferdinand I, va conduce țara către realizarea unirii de la 1918.

TREABĂ ROMÂNEASCĂ – Lucrările de restaurare a curții domnești de la Târgșorul vechi sunt dezarmante prin dezinvoltura cu care încalcă aproape toate normele și practicile firești din acest domeniu. Milioanele de euro alocate au fost utilizate pentru a integra zidurile vechi în carapacea unei zidării noi, astfel că acestea nu mai sunt vizibile și nici nu mai pot fi marcate în vreun fel. Sunt folosite materiale de construcție contemporane, inclusiv ciment. Întregul ansamblu creează mai degrabă impresia unei construcții noi paseiste decât aceea a unui edificiu medieval readus la viață. Să mai pomenesc despre bucăți de zid medieval azvârlite în jurul zidurilor noi? Despre pridvorul ctitoriei bisericești din 1461 (ctitor Vlad Țepeș, refăcută de Antonie Vodă – al cărui fiu a fost înhumat în acest lăcaș de cult) prevăzut cu geamuri, în dezacord cu istoria monumentului? Sau despre strania construcție din sticlă și grinzi de lemn ce închide Biserica Albă a negustorilor târgșoreni din 1570?

SEMNELE TIMPULUI – Prefața scrisă de Ministrul de Externe al Letoniei, Edgars Rinkēvičs, pentru lucrarea „Istoriei Letoniei”, o apariție editorială ce va fi lansată în curând pe piața de carte din România:

Dear Romanian reader,

It is my pleasure to welcome the publication of “Istoria Letoniei” in the Romanian language.
This is an important event for both of our nations and it provides an excellent opportunity for people in Romania to learn about Latvia in greater detail, and that is of tremendous significance.
It should be underlined that this book came about through the mutual efforts of well-known Latvian and Romanian historians. Their constructive co-operation brings us a balanced, objective account of Latvia’s history running from times before recorded history, right up to the present and the fruits of the latest academic research.
I offer thanks to our Honorary Consul Ioan Donca for his enthusiastic support on this initiative and I applaud the Asociatia Romana pentru Studii Baltice si Nordice[1]and the project’s co-ordinator, Professor Silviu Miloiu, for bringing this noteworthy project to a successful conclusion.
Though it could easily take over a day to drive from Riga to Bucharest, the distance measured through common history makes us much closer and this book demonstrates it. Too often, our countries were pulled inexorably into harsh uncertain times and these events left their indelible imprints, shaping the views of our people and the nature of their land, as well as adding to the strength of their character.
We have been together when the going was tough and we have stood up together for freedom on our continent, for the rights of nations to exercise their democratic choice, and we have both opposed and withstood misguided irrational ideologies and the tendency of certain great powers to impose their will and their interests on others. Now Latvia and Romania are building security and democracy in Europe together and helping to unite Europe’s north and south, and guide it to a better and more stable future.
I am sure that this book will be a good source for all who value the friendship between Latvia and Romania and that it will further reinforce our shared perspectives that are becoming closer year by year.
Those who ignore what was difficult in history and do not rise to the occasion when pressed by difficulties of the present may find themselves with neither a past nor a future. History is a guide; it fosters the formation of any character, helping it to mature, to grow and make the right decisions. With this in mind, I wish that you will come away enriched by your reading, and with a fresh understanding of my country.

Edgars Rinkēvičs,
Foreign Minister of the Republic of Latvia, and a historian by training.

SILVIU  MILOIU  este profesor universitar, la Universitatea VALAHIA, din Târgoviște…