SURPRIZĂ ÎN FORMĂ CONTINUATĂ – M-am gândit să vă informez, pardon, de fapt să mă laud, că o revistă de cultură de o excelentă ținută intelectuală, condusă de filosoful și scriitorul Ionuț Cristache și în care publică nume grele ale culturii române de azi, a hotărât să dedice în fiecare număr o rubrică specială, ghiciți cui?
Da, da, ghiciți cui. Ghiciți? Hm? Postărilor mele de pe Facebook. Le adună și le publică en-gross astfel încât să le poată citi și alții, la pachet. Însă, ca să fiu sincer până la capăt, adevărul este că revista nu avea deloc nevoie de mine ca să fie deja o reușită culturală de sine stătătoare.
PE LOCURI, FIȚI GATA… – Plouă și e rece. Am un sentiment acut că lipsesc de undeva. Poate din Sicilia? Poate din Calabria?! Văd eu săptămâna viitoare…
MURĂ-N GURĂ (În urechi, mai degrabă) – Cineva mi-a sugerat odată că ar prefera să îmi ASCULTE povestirile, mai degrabă decât să le citească. Adică să le citesc eu, să le înregistrez și să le ofer la descărcat, astfel încât să poată fi ascultate de oricine, oricând. Când face jogging, când e supărat, când are musafiri sau pur și simplu când vrea să râdă de unul singur prin casă. Să râdă de unul singur prin casă?! Asta mi s-a părut o idee bună.
PĂRINȚII NU MOR NICIODATĂ – Ieri am fost pe la cimitir și am stat puțin la mormântul mamei. M-am așezat pe pământ și am plâns un pic. Când am plecat, era cât pe-aci să o întreb unde mi-a pus șosetele alea cu dungi, că nu le mai găsesc deloc.
REFORMĂ ORTOGRAFICĂ – Înțeleg că există o petiție către Academia Română prin care femeile cer ca ”Făt frumos” să nu se mai scrie cu ă din a ci cu ă din u. Semnez și eu: Constantin Ciucu.
IGIENĂ – Când i-ai scos chiloții unei femei, nu îi lăsa să cadă pe podea sau pe covor. Mai ales cu fața în jos. Și mai ales dacă ai în casă câini sau pisici. Pentru că în timp ce tu dai din fund, ea o să se gândească doar la cu ce o să se îmbrace pe urmă.
NU TE FAULTA SINGURĂ – Când postezi fotografii în care mai apar și alte femei, asigură-te că le-ai ales numai pe acelea în care TU arăți cel mai bine!
LUNGUL NASULUI – Să te bagi în viața cuiva mai mult decât te invită el să intri mi se pare o contravenție care ar trebui sancționată cel puțin cu un șut în dos!
SERIOZITATE – Studiez desfrâul cu glacialitate și mă dedau lui doar dacă am senzația că sunt subiectul unui experiment științific important.
COMPLIMENT INVOLUNTAR – Aseară, la întâlnirea de treizeci de ani a absolvenților liceului unde am fost cândva profesor, se apropie unul, se uită la mine și zice: Băi, îmi pari cunoscut. Tu la ce clasă ai fost?
MODELLING SURPRIZĂ – Mi-a venit un pachet din Elveția. Îl deschid și în el mă găsesc pe … mine. O doamnă cu totul remarcabilă m-a făcut în ulei de la distanță. Umblu cu tabloul prin casă ca un copil cu o jucărie și nu mă pot hotărî unde să îl agăț. Mulțumesc mult, Loretta-Olivia Fritsch!
DO YOU SPEAK ENGLISH? – Astăzi plec la întâlnirea de treizeci de ani de când au terminat liceul niște elevi de-ai mei pe care i-am chinuit cu engleza în secolul trecut Țineți-mi pumnii! Sper să mă recunoască!
SHAKESPEARE E UN BOU – Când am văzut prima dată Romeo și Julieta, copil fiind, m-am îmbolnăvit de tristețe. Am plâns o săptămână și multă vreme nici nu am mai alergat peste bănci prin clasă și nici nu am mai tras vreo colegă de păr. Mama a crezut că făcusem conjunctivită și îmi punea în ochi niște picături dar eu seara, în pat, după ce stingeam lumina, plângeam în hohote și, văzând-o pe Julieta murind pe tavan iar și iar, mă rugam neîncetat să facă ăștia filmul din nou. Să rupă adică filmul pe care îl văzusem și să facă naibii altul în care lumea să fie fericită. Nu știu cine era Shakespeare ăsta dar mi-a făcut o impresie foarte proastă și dacă l-aș fi prins atunci i-aș fi spus că e un bou și să se ducă naibii în Anglia lui să îi lase în pace pe Julieta și pe Romeo.
SĂ NUMĂRĂM CORECT (men only) – Ginecologic vorbind, e cu totul lipsit de importanță dacă ai fost sau nu primul în clito-numărătoarea femeii pe care o iubești. Ce mi se pare cu adevărat important e să rămâi ultimul.
ZILE FRUMOASE – Eu nu fac niciodată teste de inteligență. Că doar nu sunt prost să îmi stric singur ziua!
CUM PLÂNG EU – Eu nu plâng niciodată din ochi sau cu lacrimi. Eu întotdeauna plâng din altceva sau cu altceva. De cele mai multe ori plâng cu litere mici, de argint, care mi se desprind de pe degete și se așează cuminți pe obiectele din jur. De aceea, atunci când se întâmplă să am o durere mare, in urma mea rămâne o pulbere sclipitoare, în care poți citi.
O RESURSĂ – Ieșită la o plimbare sau pur și simplu la cumpărături, o femeie frumoasă înfrumusețează trotuarul pe care merge. Magazinul în care intră o femeie frumoasă, e mai frumos. Parcul în care stă pe bancă o femeie frumoasă, e mai frumos. Lăsate libere pe stradă, aceste femei produc o efervescență de bunuri și servicii care în cele din urmă se regăsește în încasările la bugetul local. Prin urmare aceste femei trebuie stimulate și încurajate permanent să iasă din casă. De aceea, în interesul comunității, propun ca Primăria să acorde femeilor frumoase o alocație de fâțâială și un spor de dat din fund.
WOMEN ONLY – Dacă ești femeie și te interesează un bărbat, dar vezi că nu te bagă deloc în seamă, enervează-l! Enervează-l tare! Dacă nu reacționează, mai enervează-l. Mai tare! Până la urmă, o pățești!
OPȚIUNI – Mie mi se pare mai plăcut să stau întins la soare pe malul unei ape decât să rezolv ecuații de gradul trei și polinoame complexe.
CONSTANTIN CIUCĂ este poet, prozator și fost profesor de „Carabella”; ultima carte apărută este „Frica domnului Al Kuppi”…