Arhive etichetă: Constantin Ciucă

Constantin CIUCĂ – Regele cu pene

euLIBRĂRIA CU URME – Aici găsești cărți scrise în relief.
Pot fi citite cu orice parte a trupului, prin palpare. Cu mintea, cu sufletul, cu dorința. Lasă urme pe corp, în memorie, pe emoții. Ia-ți urme de aici:
http://www.kuppi.ro/lit/

CEA MAI FRUMOASĂ RECENZIE DIN LUME – O cititoare (Andra Negrean) m-a făcut knock-out cu numai două rânduri: „Cartea dumneavoastră parcă e scrisă în relief și de aceea poate fi citită cu orice parte a trupului, prin palpare. Cu mintea, cu sufletul, cu dorința. Lasă urme pe corp, în memorie, pe emoții. Mai scrieți, vă rog, una că mai am puțin loc rămas liber pe suflet!” Continuă să citești

Constantin CIUCĂ – Un fragment de roman

https://scontent-frt3-1.xx.fbcdn.net/v/t1.0-9/12109074_1513159958999476_5344059458746543647_n.jpg?oh=f3449a9a1bcc234c804a6318ea4ff79d&oe=58C9BBC5REGELE CU PENE – sau halucinația de a fi bărbat

Pentru cei care au un pic de timp și plăcerea de a citi, public în întregime capitolul 29 din romanul apărut la Cartea Românească. Îndemnul meu este să citiți în întregime cartea pentru că este cu totul ieșită din tiparele literaturii române.

Capitolul 29

Avea pe el nişte pantaloni largi de culoarea nisipului şi nu se putea deloc hotărî dacă îi plac sau nu.  În drumul ei spre casă, Infanta Doanela urma să treacă prin dreptul băncii pe care stătea el acum şi era foarte, foarte important ca ea să observe pantalonii aceia pe care îi purta acum pentru prima dată. Nu erau chiar noi şi asta îl făcea să fie puţin nesigur. Continuă să citești

Constantin CIUCĂ – Regele cu pene

euLIBRĂRIA CU URME – Aici găsești cărți scrise în relief.
Pot fi citite cu orice parte a trupului, prin palpare. Cu mintea, cu sufletul, cu dorința. Lasă urme pe corp, în memorie, pe emoții. Ia-ți urme de aici:
http://www.kuppi.ro/lit/

LUMEA FĂRĂ MUSCĂ – Au dispărut de vreo două luni de zile muștele normale, de apartament. Cine crede că lucrul acesta e o binefacere, se înșeală amarnic. O muscă plimbându-se tacticoasă pe o farfurie cu resturi de tocăniță lăsată neglijent pe un colț de masă, sau pe un cap de pește în chiuvetă nu e doar un semn de bunăstare a familiei, ci e în primul rând un avertisment că e vremea de hamac și destinații. Când îți bâzâie adică musca în casă, e semn că trebuie să te uiți pe hartă și să îți verifici rucsacul. Ea nu ți se plimbă enervantă pe nas doar ca să se afle în treabă, ci o face în calitatea ei de gardian al conștiinței de sine. Ea îți spune: Man! e cald, e soare, e vară, e vacanță! Get the fuck out and enjoy yourself! (da, da, știe și engleza!) Iar tu de duci și te depozitezi pe vreo plajă și stai acolo nemișcat, ca o piesă în depozit, o săptămână sau două. Prin urmare, dispariția muștelor de apartament e un semn rău. Când nu ai muscă, viitorul e sumbru. O lume fără muscă în ea este o lume rece și străină în care tu trebuie să te trezești cu noaptea în cap și să te duci năuc la muncă! Continuă să citești

Constantin CIUCĂ – Proză scurtă

euLIBRĂRIA CU URME – Aici găsești cărți scrise în relief.
Pot fi citite cu orice parte a trupului, prin palpare. Cu mintea, cu sufletul, cu dorința. Lasă urme pe corp, în memorie, pe emoții. Ia-ți urme de aici:
http://www.kuppi.ro/lit/

FEROCITATEA DRAGOSTEI ( un roman în lucru) – Fragment… „Clipesc. Mișc degetele de la mâna stângă dar nu știu dacă s-au mișcat cu adevărat pentru că nu le simt. Mișc și degetele de la picioare, dar nici astea nu știu dacă s-au mișcat. Continuă să citești

Constantin CIUCĂ – Regele cu pene

https://scontent-frt3-1.xx.fbcdn.net/v/t1.0-9/12109074_1513159958999476_5344059458746543647_n.jpg?oh=f3449a9a1bcc234c804a6318ea4ff79d&oe=58C9BBC5Hai, pa!

Îmi spusese la telefon să o aştept în parcarea din spatele blocului așa că am tras maşina pe platforma aia betonată și am parcat-o chiar lângă bordură. Era o dimineața imaculată cu un cer senin fără nicio scamă de nor iar aerul părea încărcat, la propriu, cu promisiuni dulci și zemoase ca piersicile. De emoție, mi se zbătea ochiul stâng și asta îmi blura puțin privirea însă cu dreptul am văzut, foarte clar, la vreo câțiva pași în stânga un pisoi mort de curând, stâlcit pe beton. Spun că era mort de curând pentru că mațele din jurul lui păreau încă proaspete. Cred că sunt un tip prea sensibil pentru că, fără niciun motiv, m-am simțit vinovat. Nu neapărat de moartea pisoiului cât de faptul că strica atmosfera. Nu se potrivea în peisajul acela care trebuia perceput romantic și mi s-a părut cu totul nedemn să ne întâlnim lângă un pisoi mort. De aceea, m-am dat jos grijuliu din mașină, și, atent să nu mă murdăresc prea tare pe mâini, l-am apucat de coadă, am traversat parcarea cu el prin aer și l-am aruncat în singurul tomberon pe care îl știam eu prin zonă. Nu e deloc o bagatelă când ai vârsta pe care o am eu să te întâlnești cu o tânără, amețitor de frumoasă, și să te duci cu ea la munte. Continuă să citești