TRADIȚIE – Lui Plumb (tatăl lui Costică, colegul meu de la V-VIII, un tip cam zurliu, dar tare simpatic și bun la suflet) i s-a dărâmat casa. Era ridicată pe o coastă de deal, pământul a alunecat și i-a dărâmat casa. Unii i-au spus să o facă mai jos, ca să nu mai aibă necazuri, dar el „nu” – a dat pământul, care se cocoșase monstruos, la o parte și a făcut-o pe același loc: „la tata și la mama me”. După vreo doi ani pământul i-a luat la vale și casa asta. Plumb voia să ridice și a treia casă pe același loc, dar cei de la primărie nu l-au mai lăsat. S-a certat cu toți, s-a zbătut, a primit amenzi de la miliție, dar nu se lăsa. Nu și nu, el voia tot acolo: Să stea în bătătura lui, pe prispă, să bea tiutiun și să caște gura la postața de păpușoi de peste drum, „ca la tata și la mama me!” N-a mai apucat să facă nimic, fiindcă a murit.

DOMNUL FELDMAN – Era cu două zile înainte de Hanuca şi domnul Feldman se învârtea ca un leu în cuşcă, de colo până colo:
– De unde să iau bani, ca să cumpăr cadouri pentru sărbătoarea asta sfântă? se întreba el amărât, gândindu-se la nevastă-sa şi la copii.
Ieşind în oraş, trecu pe lângă o biserică pe uşa căreia era un mic anunţ:
„Orice evreu care intră în această biserică astăzi şi se creştinează, capătă o sută de dolari”.
Găsise soluţia problemei!
Intră, se creştinează şi capătă o sută de dolari, aşa cum făgăduise anunţul.
Seara, la cină, povesti familiei cum a făcut rost de bani, fluturând un teanc de bancnote în văzul tuturor.
– Iubitule, spuse nevastă-sa, îţi aduci aminte de rochia aia pe care mi-ai promis-o acum trei ani? Acum se vinde cu reducere.
– Cât costă?
– Numai cincizeci de dolari, cu toate că merită pe puţin optzeci şi cinci.
Feldman scoase cinci bancnote de zece dolari şi i le înmână.
Apoi, începu să vorbească fiul:
– Tată, de mult strâng bani ca să-mi cumpăr o bicicletă englezească, cu trei schimbătoare de viteze. Am reuşit să adun cea mai mare parte, dar îmi mai lipsesc nişte bani.
– Câţi?
– Douăzeci şi cinci de dolari.
Feldman îi înmână banii.
– Tăticule, spuse fiica lui adolescentă, săptămâna viitoare şcoala noastră organizează o serbare, cea mai importantă din tot anul. Fără o rochie nouă nu pot să mă duc acolo.
– Bine, scumpa mea. Cât costă rochia?
– Numai douăzeci şi cinci de dolari, tăticule dragă.
Feldman dă fetei restul de 25 de dolari, se lasă pe spate şi începu să zâmbească…..
– Aşa se întâmplă întotdeauna, spuse el. De îndată ce noi, creştinii, facem rost de un ban, voi, evreii, ni-i şi luaţi.