REGINA  MARIA  –  Cine spunea că era cea mai frumoasă regină a Europei… cred că se înșela pe jumătate. Pentru ca ea era și cea mai înțeleaptă.

UN  FRAGMENT  –  … din   „Maria a României. Regina care a iubit viața și patria”, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2015: Principesa Maria de Edinburgh s-a născut la Castelul Eastwell, în Anglia, în anul 1875. Avea un frate mai mare, Alfred, şi trei surori mai mici: Victoria Melita, Alexandra Victoria şi Beatrice. Obiceiul epocii – şi plăcerea jucăuşă a părinţilor – făcea ca toate cele trei surori să aibă şi nume de alint: astfel, Victoria Melita era numită Ducky, Alexandra Victoria era Sandra, iar mezina, Beatrice, era Baby Bee. La fel şi Maria – ea era Missy. Mama Mariei, Principesa Maria Alexandrovna, era singura fiică a Ţarului Alexandru al II‑lea al Rusiei. Tatăl Mariei, Alfred – Duce de Edinburgh – era al doilea fiu al Reginei Victoria a Marii Britanii şi, totodată, ofiţer în marina britanică. Maria a avut, deci, cei mai celebri bunici pe care o epocă îi putea oferi: Regina Victoria şi Ţarul Alexandru al II‑lea.

DIN  EPOCA  DE  AUR  A  INCERTITUDINII  –  Cred ca în deceniile ce vin, câțiva nostalgici vor dori mereu să aibă cartea în formatul ei clasic – pentru a o pipăi, pentru a o răsfoi, pentru a o admira și a o putea înnobila, conform tradiției, cu note pe marginea foii. Dar ei vor fi conștienți că pagina de carte e la fel de perisabila ca și carnea. Cum frumos spunea Paul Valery, „cartea are aceiași inamici ca și omul: focul, umiditatea, animalele, timpul, ca si propriul lor conținut.” Acești nostalgici ai cărții ca obiect de hârtie vor fi o minoritate nobilă, dar nu mai mult. Restul, începând cu noile generații ce se vor succede, vor alege – pariez – cartea în format electronic.Personal,voi rămâne de partea minoritarilor care vor dori s-o simtă, s-o miroase și s-o mângâie, pagină de pagină. Îmi plac gadget-urile și le folosesc, dar aici este vorba de altceva.Vă aștept în acea minoritate.

KOSOVO  LA  UNESCO –  … câteva cuvinte despre unul dintre cele mai discutate dosare ale celei de-a 38-a sesiuni a Conferinței generale UNESCO, în desfășurare în aceste zile. Pe 9 noiembrie, în prima parte a zilei, în ședință plenară, s-a discutat poate cel mai delicat subiect al acestor zile, aici: cererea Kosovo de a deveni membru al UNESCO. Fac mențiunea că, deși recunoscut de peste 100 de state la nivel mondial, Kosovo nu are recunoscut statutul de membru al ONU. Cum se știe, România (și alte câteva țări din UE) nu a recunoscut independența pe care această provincie și-a declarat-o în anul 2008. Cei atenți la subiectele de politică externă au putut vedea în ultimii ani, la noi, o dezbatere pe acest subiect. Este foarte bine că ea există, pentru că doar așa funcționează democrațiile. Este foarte adevărat că mulți dintre partenerii noștri (inclusiv strategici) au recunoscut această independență a Kosovo – dar România respectă pe mai departe o poziție de principiu pe care a adoptat-o de la început, din 2008. Întâmplător, când declarația de independență s-a produs, eram ministru de Externe – așa că vor fi multe de povestit, când va fi să fie ceasul memoriilor… Permiteți-mi să mulțumesc tuturor celor din MAE român și de la Administrația Prezidențială care – chiar și în aceste momente atât de agitate de la București, ca urmare a unei drame cu impact social – au păstrat o legătură directă și eficientă cu noi, cei care în diferite capitale ale lumii trebuie să transmitem poziția României pe orice subiecte, oricât ar fi de delicate. În conformitate cu indicațiile primite de la București, delegația română la UNESCO a susținut la primul vot poziția Serbiei, care a cerut inițial amânarea pentru doi ani a cererii depuse de la Priștina (ca provincia Kosovo să devină membru al UNESCO). În urma votului (cu majoritate simplă), această propunere a căzut, drept care ulterior s-a trecut la vot pe problema directă a admiterii. În această parte a doua a votului – care avea nevoie de 2/3 din voturi pentru un răspuns pozitiv,  urmând aceleași instrucțiuni, votul nostru a fost de abținere. În continuare, noi am crezut că Belgradul și Priștina mai au nevoie de timp și de dialog, în condițiile în care, din punctul nostru de vedere, deocamdată, Kosovo este un teritoriu aflat sub monitorizarea ONU. În urma acestui al doilea vot, cererea Kosovo de a deveni membru UNESCO a obținut doar 92 de voturi din cele 142 exprimate. Pentru un răspuns pozitiv, avea nevoie de 95. După dezbatere, delegația noastră a distribuit un mesaj pentru toate delegațiile și pentru secretariatul Organizației potrivit căruia România își menține pe mai departe poziția nerecunoașterii Kosovo ca stat independent.

SCRISOARE  DE  TOAMNĂ  –  Dragi prieteni reali sau virtuali, salutări tuturor și mulțumesc pentru că mi-ați acceptat această perioadă mai lungă de tăcere feisbukistă, din motive pe care cei mai mulți dintre dvs. le-au înțeles. Mulțumesc în egală măsură tuturor celor care în acest timp mi-au trimis mesaje de salut sau de succes, din România sau din Franța (sau dinspre alte orizonturi); am încercat să răspund la cât mai multe dintre ele, am reușit în parte. Nu în ultimul rând, mulțumesc celor care ați mai postat una-alta pe profilul meu,   menținându-l cât de cât viu (nu am prea avut timp să dau like-uri, dar mersi oricum!). Poate că cei mai mulți dintre dvs. ar dori niște poze din Paris – și probabil că o să mai avem ocazia să vorbim despre acest frumos oraș. Adevărul este că deocamdată și eu am mai multe fotografii din interioare – deși e o toamnă frumoasă aici, ceva mai cald ca la București. Vă fac părtași la câteva imagini de la depunerea scrisorii de acreditare, imediat după ce am ajuns la UNESCO. După primirea de către echipa de la serviciul de protocol (foto 1), am fost condus către birourile conducerii (foto 2-3) și în scurt timp am ajuns la dna Irina Bokova, directoarea generală a Organizației (foto 4). Pentru cei curioși (sau pentru cei care veți fi ambasadori, nu se știe niciodată) voi spune că protocolul depunerii scrisorii de acreditare este relativ simplu, dar foarte important. În cazul meu a început cu obișnuita sesiune foto, cu emblema Organizației pe fundal (foto 5), urmată de depunerea oficială a scrisorii de acreditare în mâinile dnei dir. Bokova. Ulterior, eu și adjunctul meu, dl G. Sarafian, am fost invitați la o discuție amicală pe teme ce țin de actualitatea UNESCO (despre care, dacă vă va interesa, vă voi mai spune câte ceva în această toamnă). Salutări tuturor de la Paris!
Cordialement, AC…

ADRIAN  CIOROIANU  este profesor universitar, istoric, jurnalist, eseist și un important om politic; este noul ambasador al României la UNESCO…