Adrian CIOROIANU – Despre duplicitate și mult mai mult de atât – Omul cel bun din Seciuan, o montare de excepție

 

Adrian Cioroianu…la Teatrul Bulandra din București. M-am considerat privilegiat să asist la o nouă reprezentație (a 31-a – dacă am înțeles bine șoaptele de după ale Zeului nr. 3… 🙂 ) a piesei „Omul cel bun din Seciuan”, în regia lui Andrei Șerban (adaptare după Bertold Brecht de Andrei Șerban și Daniela Dima), la sala de lângă Gradina Icoanei.

Micul grup de gentilomi care eram… iată-ne că am intrat veseli și am plecat de la spectacol impresionați! Acesta e cuvântul. Pentru mine, Brecht era (încă) unul dintre intelectualii europeni fraieriți de credința lor în comunism. Dar piesa lui, în acest spectacol și cu distribuția de care am avut noroc aseară, te pune pe gânduri. „E piesa care m-a urmărit toată viața” – declara Andrei Șerban și vă va fi clar de ce dacă o veți vedea.

Daniela Nane magnetizând scena și sala, Ana Ularu intr-o formă de zile mari (dar mari!), Rodica Mandache… inimitabilă, Vlad Ivanov trecând cu aspră putere între măștile Ianus-ului modern care e aici, Alexandru Potoceanu jucând „bad guy”-ul perfect, Adrian Ciobanu contaminat de o tonică ubicuitate… Marcela Motoc, Mirela Gorea, Manuela Ciucur, Profira Serafim, Mihai Nițã, Silvana Negruțiu, Adela Bengescu, Simona Pop – cu toatele și cu toții parte dintr-o montare de excepție. Foarte importantă muzica și interpretarea live ale lui Raul Kusak. Criticul Mircea Morariu avea dreptate semnalând laudativ această montare.

Despre duplicitate și mult mai mult de atât. Cinci stele din cinci…