…de pe malul Mediteranei, vă propun să mergem astăzi aproape de Valea Iordanului, în parcul arheologic de la Bet She’an – o localitate din NE Israelului, aproape de graniţa cu Iordania, nu (foarte) departe de Nazareth. Drumul într-acolo trece pe lângă Tel Meggido/Armaghedonul biblic – dar bătălii mai mari sau mai mici oricum s-au petrecut pe-aici, în cele aproape 6 milenii de istorie pe care arheologii le studiază de aproape 100 de ani.
Colina (tel-ul) din interiorul fostei aşezări era locuită încă din mileniul IV î.Hr., din vremea Egiptului antic; importanţa strategică a aşezării este evidentă, ea aflându-se pe drumul dintre Egipt şi vechea Mesopotamie (Irak-ul de azi). Pe la anul 1500 î.Hr. acolo era un avanpost egiptean; pe la anul 1020 î.Hr., armata filistinilor îi învingea în zonă pe israeliţii conduşi de regele Saul, iar câteva decenii mai târziu regele David al evreilor se răzbuna şi recucerea aşezarea. După anul 64 î.Hr. era rândul romanilor să stăpânească aici – iar Bet She’an era doar una dintre cele 10 cetăţi (foste helenistice) din zonă, grupate de administraţia imperială romană în aşa-numitul Decapolis – o confederaţie menită să se într-ajute în faţa evreilor şi arabilor. Secole mai târziu, în timpul Imperiului Bizantin, localitatea – sub numele de Scythopolis – era capitala provinciei Palestina Secunda. Este perioada de maximă înflorire a cetăţii – cu teatrul, termele, mozaicurile, templele, pieţele şi străzile demne de lumea romano-bizantină. După anul 300 d.Hr., cetatea a fost serios avariată de un cutremur, dar a fost refăcută în mare parte. În anul 636, arabii au capturat oraşul – iar un alt cutremur violent, după anul 740, a pus la pământ mândrele coloane ale oraşului, care nu şi-a mai revenit niciodată. În timpul Cruciadelor, după anul 1091, cruciaţii au avut aici o bază militară; dar din nou a urmat o stăpânire arabă, iar din 1519 şi până la Primul Război Mondial a urmat administraţia Imperiului Otoman.
În ziua în care am vizitat locul – sâmbătă, 21 martie a.c. – am avut plăcerea de a fi însoţit de doamna ambasadoare a României în Israel Andreea Păstârnac şi de colegul domniei sale din ambasadă, domnul Gabriel Şopandă. Dar mai ales am avut plăcerea de a-l întâlni şi cunoaşte pe domnul Moshe Fisher, arheolog israelian născut în România – şi fost absolvent al Facultăţii de Istorie din Bucureşti la sfârşitul anilor ’60! Cu un asemenea ghid, vizita a fost o lecţie fermecătoare despre relativitatea puterii în durata lungă a Istoriei.
Baysan pentru egipteni/arabi, Bet She’an pentru evrei, Scythopolis pentru romano-bizantini şi Bessain pentru cruciaţi – oraşul a fost unul singur, cu mai multe feţe. De la cărămizile de pământ nears de pe colină şi până la coloanele şi capitelurile de marmură importată din oraşul de jos, câteva civilizaţii şi câteva religii s-au succedat pe aici, într-un loc ce pare astăzi paşnic – după ce aproape nicicând în Istorie nu a fost aşa.
ADRIAN CIOROIANU este profesor universitar, istoric, jurnalist, eseist și un important om politic…