ISTORIA LA ZI – Pentru cei care ați crezut că „teroristul prin internet din Craiova” era o glumă… Parcă nu se mai termină… Atac terorist în plină stradă, la Marsilia… Un tânăr de 16 ani, de naționalitate turcă și de origine kurdă, a atacat un învățător francez de etnie evreiască. Atacul s-a produs cu o macetă (!), dar condiția precară a acesteia pare a-i fi salvat viața învățătorului. Atacatorul mai avea asupra sa un cuțit ceramic, cu care intenționa să atace polițiștii care l-ar fi reținut. Tânărul era necunoscut forțelor de poliție sau serviciilor secrete, neavând nici un antecedent. Este definiția clasică a 1lupului solitar” – cea mai periculoasă și greu de depistat formă de terorism. Elev de liceu la Marsilia, tânărul pare a se fi radicalizat prin intermediul internetului – și, odată prins, a declarat că a acționat în numele Daeș, așa-numitul Stat islamic”…

BILANȚ 2015 –  În opinia mea, acestea au fost cele mai importante evenimente, din perspectiva consecințelor posibile viitoare, ale anului 2015: 1. Criza refugiaților – peste 1.000.000 refugiați au ajuns in Europa în acest an; 2. „Statul islamic” care a adus teroarea în inima Europei și a dus terorismul la un alt nivel; 3. Acordul final după Conferința Climatului de la Paris – un pas poate mic, dar în direcția bună; 4. Acordul „nuclear” cu Iranul – personal, cred că va rămâne ca unul dintre cele mai reușite capitole de politică externă ale administrației Obama; 5. Implicarea directă a Rusiei în Siria/Orientul Mijlociu.

DESPRE  MITUL  DACILOR  –  Mitul dacilor apare la sfârşitul secolului al XIX-lea tocmai din încercarea de evidenţiere a vechimii româneşti. Sigur că toate aceste încercări au avut o rădăcină politică pentru că, de cele mai multe ori, atunci când facem istorie, scopul este unul politic şi acest lucru persistă până astăzi. Ţin să fac însă precizarea că nu numai românii au căzut în acest păcat. Mai multe state din Europa au făcut-o, Franţa sau Italia… Fiecare încearcă să găsească partea frumoasă a istoriei lor, cu cât mai veche cu atât mai bine, aşa încât, la sfârşitul secolului al XIX-lea, această teorie a rădăcinilor dacice s-a dezvoltat destul de serios în istoriografia noastră şi evident că ea a făcut pereche, o bună bucată de vreme, cu studierea rădăcinilor latine, care e încă mai veche, de la Şcoala Ardeleană. Cei care susţineau această teorie a rădăcinilor latine scoteau în evidenţă, în Ardeal, vechimea civilizaţiei romanice de pe teritoriul fostei Dacii. Şi atunci, ca şi acum, era un scop politic, dar, repet, toate statele europene au trecut prin această vârstă, deci nu putem spune că este o particularitate a românilor.

DESPRE  AVANTAJUL  MONARHIEI – Oferă un arbitru în stat… Totdeauna regele este deasupra politicii, deasupra unui partid. Sigur că pot să agreeze un anume prim-ministru, dar regele și regina rămân mereu un arbitru și acesta este principalul avantaj în Suedia, în Belgia, în Marea Britanie și în țările în care este monarhie. Un al doilea avantaj: monarhia este forma de stat tradițională în care acest popor și-a consumat cea mai mare parte din istoria lui. Ar fi o reîntoarcere la temeiurile reale ale istoriei noastre. Republica dă uneori impresia că e o formă de guvernământ ceva mai modernă, care dă posibilitatea să schimbi când nu-ți mai convine cineva. Dar nu s-a verificat. În istoria noastră am avut un Gheorghiu-Dej care a condus douăzeci de ani, am avut un Ceaușescu care a condus douăzeci și patru de ani, am avut un Iliescu care a stat zece ani de zile și avem un Traian Băsescu care stă zece ani. Toți acești președinți, îl pun aici și pe Gheorghiu-Dej, deși n-a fost ca funcție președinte, dar era tot republică, toți acești președinți au stat mai mult decât mulți dintre regii din istoria noastră. Carol al II-lea, cât a fost el de hulit, a stat zece ani, cât Ion Iliescu, mai puțin decât Ceaușescu. Ideea că îl schimbi pe președinte când vrei e destul de relativă. Alexandru Ioan Cuza, care era domn, a stat la putere și el mai puțin decât Ion Iliescu. Dacă faci un bilanț în Europa, sunt mai multe republici, net, decât monarhii. Dar este un avantaj pur cantitativ, nu și calitativ. Nivelul de viață în monarhiile europene este net superior mediei nivelului de viață din republici. Când mă gândesc la nivel de viață, nu mă gândesc numai cum trăiesc, ci și ca nivel politic sau din punct de vedere al corupției.

UNDE, CÂND ȘI CE CITESC –  Pot citi oriunde mă aflu: acasă, în avion, în tren, în taxi, în vreun birou, pe o plajă – oriunde. Citesc, din păcate, mai mult din interes profesional – cărţi de istorie sau de actualitate internaţională (cărţi care uneori mă ajută în cărţile pe care le scriu eu însumi). Apoi, într-un an, mai citesc câteva zeci de lucrări de licenţă, masterat sau doctorat – lucrări pe care le coordonez sau care trec prin comisii printre ai cărei membri mă aflu. Mai citesc cărţi pe care le recomand unor autori (îngrijesc o astfel de colecţie la Curtea Veche). Iar vara, în vacanţă, cu obligativitate citesc romane sau dramaturgie. Ţin la acest mic răsfăţ: vara înseamnă literatură, de la Michel Houellebecq până la Andrei Makine, Andrei Kurko, Arturo Perez Reverte şi alții…

ISTORIA  ÎN  ȘCOALA  DE AZI – Se învață istoria pe care le-o spun profesorii. Din punctul meu de vedere, elementul esențial este profesorul, nu manualul. Sunt din ce în ce mai convins că discuția care a avut loc la noi în urmă cu 15 ani legată de manuale a fost una falsă, pentru că trebuia să discutăm situația profesorilor, nu a manualelor. Ceea ce este îngrijorător este salariul mic al profesorului, iar în cazul direct al profesorilor de istorie, problema este numărul mic de ore de la școală. Practic, copiii au o oră de istorie până la nivelul liceal, când profesorul, în 50 de minute, trebuie să recapituleze lecția precedentă, să facă prezența, să pună câteva note… Probabil rămân vreo 20 de minute pentru o nouă lecție. Cum poți să schematizezi, de exemplu, descoperirea Americilor sau Revoluția franceză în câteva minute? În acest context, profesorul umple tabla cu nume și cifre, iar copilul are impresia că asta înseamnă istoria și se sperie de acest obiect. Când, de fapt, istoria cere timp pentru a nara, pentru a îmbina lucrurile serioase cu cele anecdotice. Istoria are nevoie de timp. Este cronofagă, iar asta este în avantajul celor care o prețuiesc, dar în dezavantajul celor care o predau.

ADRIAN  CIOROIANU  este profesor universitar, istoric, jurnalist, eseist și un important om politic; este noul ambasador al României la UNESCO…