Am încercat să dibuiesc ceva inteligent, care să convingă, ceva fără fisuri, care sa mă facă să-mi ating scopul. Dar. M-am gândit mult la spațiile goale și am încercat să formulez o strategie care să mă pună în mișcare. Oriceul era la câteva sinapse distanță și mie nu-mi venea nimic. Sau erau prea multe: mașinării ciudate care furnizeze mâncare, un antidot pentru cancer, o minune pe săptămână, un progrămel care să ne facă mai deștepți, o doctorie pentru frumusețe, un leac pentru tristețile zilnice și altul pentru cele mai mari. Totuși, pe undeva toate răsuflau. Ca la concursurile de miss. Și dacă am avea de mâncare cu toții, și dacă am fi sănătoși, frumoși, deștepți și veseli? E vreodată de-ajuns?

Și acum, țineți-vă bine. Urmează vreo câteva retorice fără cap și coadă. Nici simț estetic. Nici licențe poetice. De ce le-o fi pus fătuca asta acolo?

Ba nu, renunț la ele.

Într-un fel, scriu. Oarecare fel. Ce? O formă de discurs despre scris chiar. Ceva cu meta în față. Pentru cunoscători. Carevasăzică, elucubrații. Crezi?

Mai devreme m-ai surprins în momentul zero al creației mele. Ai picat la țanc pentru momentul indeciziei, când vorbeam despre ce nu ar trebui să scriu, dar totuși am făcut-o, ai văzut cum scheunam după ceva inteligent, care să te dea gata. Undeva, ceva m-a izbit și m-a liniștit. Mi-am zis să scriu un pic mai sincer. Iar acum creez un textuleț, o explicație despre ceea ce îmi dădea prin cap să însăilez, despre cum puteam să fac o mie de alte lucruri, dar am ales să vorbesc despre cum scriu când scriu. Așa ca acum.

M-am amețit chiar și pe mine. De ce trebuia să vorbesc despre cum vorbesc? E important într-un fel să fii conștient de asta. E timpul în care imprimi ceva din tine pe ceva din afară. Ajută asta la ceva? Poate. Ajută să te descoperi, iar dacă ai noroc, îi poate ajuta și pe alții. Încep să li se învârtească motorașele în cadența ta sau dacă nu, în sens invers. Tot e ceva. Discursul e tot o formă de a fi.

Pe măsură ce scriu, tu acumulezi, gândești, te împotrivești, vrei să-mi tragi două palme. Suntem sincronizați. Cam vreme de-o pagină. Dacă ceea ce ai citit a rezonat cumva cu tine, atunci am înscris de două ori. Dacă nu, asta a fost o mostră de creație la cald.

Un discurs care tocmai a tăcut.

.ALEXANDRA MOCANU este studentă la Facultatea de Litere, Universitatea BUCUREȘTI, dar, peste toate, e absolventă de CARABELLA…