Arhive categorie: Alexandra MOCANU

Alexandra MOCANU – O apă mare

Alexandra Mocanu 2București, februarie, 2017…

-N-am… n-am pe nimeni Aia e! Doar eu cu Bunuțul. Nu le pasă, m-au dat afară. Nici câine nu sunt!

București, 2017. Grozăvești Pod. Vin dinspre metrou, absorbită de mine, de ger, de nimicuri. În jur, oameni grăbiți, rebegiți de frig, răsfirați care încotro. Și când e iarnă trotuarul se îngustează, taman bine ca să-i tragi o privire înciudată ăluia care a călcat în fața ta și te-a înghesuit. Dar nu despre asta e vorba. Continuă să citești

Alexandra MOCANU – O apă mare

Alexandra Mocanu 2Despre cum să tratezi un ego (text mincinos)

Atenție: a nu se citi dimineața, în metrou, tramvai, la serviciu sau înainte de culcare.

Deja ianuarie e cea mai depresivă lună din an. De la cercetătorii britanici citire: Am 23 de ani și mi-au căzut dinții. N-am nimic de spus, astfel încât să fiu citită pe nerăsuflate sau măcar pe răsuflate. N-am reușit să storc nici măcar un moment la maximum și cu toată strădania unei sincerități simulate n-am putut să scriu cu vână. Orice ar însemna asta. Unele lucruri trebuie să rămână nespuse. Habar n-am cine a spus-o, dar trebuie să fi știut ceva. Continuă să citești

Alexandra MOCANU – Ion al Lucriții

Alexandra Mocanu 2O casă, doi bătrâni

Un capăt de uliță în pantă ascunde o casă de oameni bătrâni. Produleșteni de-o viață întreagă, cu copii mutați la casele lor, trăiesc tihniți într-un timp rotund.

Ion al Lucriții e omul senin, dar aprig, cu păr alb şi fața brăzdată de riduri adânci, care nu-i trădează însă cei 81 de ani. Privește drept îndărăt și speră să mai apuce zile bune. Aglomerat şi mereu în viteză nu-și refuză răgazul unei întoarceri în timp. E împăcat și vesel. Baba lui mănâncă la masă molcom, mai tristă şi mai afectată. Când se uită la el, îl vede iar tânăr şi gata s-o ia de nevastă. Fată săracă. Ion al Lucriții se scarpină în cap și zice cu năduf: „Înainte, ne mâncau păduchii de lemn, așa să știi. Până prin ’60 trăiam pe paturi de rogojină.” Cu pauze lungi pentru a-şi umple golurile, cotrobăie prin amintiri. Memoria nu-l mai ține ca altădată. Continuă să citești

Alexandra MOCANU – La cald

 

Alexandra Mocanu 2Am încercat să dibuiesc ceva inteligent, care să convingă, ceva fără fisuri, care sa mă facă să-mi ating scopul. Dar. M-am gândit mult la spațiile goale și am încercat să formulez o strategie care să mă pună în mișcare. Oriceul era la câteva sinapse distanță și mie nu-mi venea nimic. Sau erau prea multe: mașinării ciudate care furnizeze mâncare, un antidot pentru cancer, o minune pe săptămână, un progrămel care să ne facă mai deștepți, o doctorie pentru frumusețe, un leac pentru Continuă să citești

ALEXANDRA MOCANU – Cronică teatrală

 

Două liniuțe

 

Alexandra Mocanu 2Fost-am invitată la două liniuțe. Teatru. M-au ginit mi-am zis. Mă gândeam la cu totul altceva. După, am aflat că e gratis. Ceva dubios. Liniuțe gratis? Mai rar. Sau momeală pentru novici. N-am catadicsit să arunc un ochi pe internetul potent. Carevasăzică, liniuțe gratis, la Poli. Ceva cu schepsis. Și așa a și fost. Mi-am luat o amică întârziată și am răspuns prezentă. Nu faci ifose când un bilet ar costa 40 de lei. Studențește merge gratis. Continuă să citești

STUDENȚEȘTI – Alexandra MOCANU: Despre nimicuri și încă ceva

 

ALEXANDRA  MOCANU  este studentă la Facultatea de Litere, Universitatea București și, mai ales, absolventă de CARABELLA…

Alexandra MocanuUn amic s-a descusut pe sine, a căutat în buzunarul său secret şi a găsit nişte petice rupte din toate ţoalele care l-au îmbrăcat până acum.

Într-o zi, amicul meu era femeie şi i se rupseseră toate dresurile. Cum să-ţi mai găseşti feminitatea când firul sfânt al ţesăturii ce te acoperă se deşiră şi deşirându-se îţi vezi tot păcatul, uitându-se mut la tine. Continuă să citești

Alexandra MOCANU – Reatebisme

cs_logo_sq-300E musai. Dar nu în locurile publice. Se scarpină pe șustache. Îl mănâncă. Gigi e un tip bondoc și cu pretenții. Cu urme de coșuri încă.

Gigi se trezește în fiecare dimineață obosit. Nici nu se mai duce la veceu, se ține, ca să nu întârzie. Dacă vezica e plină, e și mai irascibil și vorbește de politică. Mai ales acum. Altfel, e băiat de treabă. Aruncă un palton scorțos, își ciufulește șuvițele nespălate și își îndeasă adânc mâinile. Trece strada, trage în plămân aer de 7:00, tânjește după un fum, își linge un muc transparent și merge. Acum aleargă. 601 e la Continuă să citești