E musai. Dar nu în locurile publice. Se scarpină pe șustache. Îl mănâncă. Gigi e un tip bondoc și cu pretenții. Cu urme de coșuri încă.

Gigi se trezește în fiecare dimineață obosit. Nici nu se mai duce la veceu, se ține, ca să nu întârzie. Dacă vezica e plină, e și mai irascibil și vorbește de politică. Mai ales acum. Altfel, e băiat de treabă. Aruncă un palton scorțos, își ciufulește șuvițele nespălate și își îndeasă adânc mâinile. Trece strada, trage în plămân aer de 7:00, tânjește după un fum, își linge un muc transparent și merge. Acum aleargă. 601 e la stop. Înjură scurt, frumos. Face slalom printre două cucoane prea mari. Noroc cu șoferul care mai zăbovește un pic. Descheiat la palton, cu șireturile slobode, urcă. Gigi își trage sufletul. Afară o gagică aleargă pe lângă Dâmbovița, niște șomeri pescuiesc. Aici lumea se-mpinge, își caută locul, transpiră. Alte madame: unele stupefiate că nimeni nu le oferă locul, altele slabe. Gigi se lasă prins de mirosuri și fețe. Ca într-o secvență proastă. D-aia continuă să se uite. Și uită că e acolo, se face mic și nu se simte. Nici când se vede zgâlțâit. O mână ridată, ușor păroasă, cu degete umflate și unghii musai roșii îl înghioldește. Parcă o vede pe mă-sa. Gigi întoarce capul.

„Cardul, vă rog.”

Gigi își trage mucii, apoi își dă seama. A expirat ieri. Se caută tacticos în buzunare.

„Și dumeavoastră…”

Și Gigi ce, și Gici nimic. Până la următoarea mai e.

„N-am.”

Mâna vine la pachet cu o față îndobitocită. Are alură de femeie îngălată. Gigi se gândește să o impresioneze. Știți, e student, are probleme cu plămânii, se-ntreține singur, e greu. Tanti și mâna ridată nu par impresionate. Gigi dă înainte, poate, poate. Îi povestește cum s-a trezit, ce-a mâncat, cum l-a alergat pe 601. Mâna e și mai ridată. Tanti are și ea o poveste pe care nu i-o spune lui Gigi. Gigi n-are de ce să se agațe. Tanti e o comunistă. Nu cade la pace. Îi spune lui de bun-simț. O duduie se bagă în vorbă. Altă controloare. Altă lecție gratuită. Alt dichis.

„N-am bani!?”

„Scoți!!!”,

„De unde?”

„Dă buletinul. Chemăm paza!”

„Chemați-o și pe mama(…)”

Chiar n-avea. Gigi e violent. Când i-e lumea mai dragă. Acum face spume. Interne. Madama jubilează. Și-a făcut norma pe ziua de azi. Acasă o așteaptă Gigi al ei. Cu chef.

Îi place meseria asta. Mai ales când îi ginește. Cât de mici se fac. Cum trece indiferentă pe lângă ei, o dată, de două, la a treia i-a încolțit. Ascultă toate minciunile, le crede, le uită și dă amendă. Niciodată altfel. Când ajunge acasă, încasează.

Gigi știe că la prima se tirează. Acum o ascultă liniștit. Se scarpină. Aprobă. Femeia tot zice. Roșu. Verde. Se deschid ușile. Gigi nu-i prost.

Femeia se uită lung. Îl înjură mutește. N-a încasat. Acasă, tot Gigi.

ALEXANDRA MOCANU este studentă la Facultatea de Litere, Universitatea BUCUREȘTI, dar, peste toate, e absolventă de CARABELLA…