Dansăm în ploaie. Fugim. Agitație mare. Ne retragem ușor către spații călduroase. Ne ferim. Mișcăm calm buzele uscate de vânt. Frigul pătrunde între haine. Un cer gri curge lent în fața ochilor noștri. Tresărim repede la orice lucru colorat ce ne apare în față, la orice frunză roșiatică ce se zbate zadarnic pe trotuarul rece. Se așterne de iarnă. Se așterne timp. Și curg sunete răgușite prin timpanele noastre.

Mă mișc ușor, nici nu vreau să mă grăbesc. Am învățat că dacă devin mai puțin agitat pot să măsor mai bine timpul, să îmi așez mai bine următoarele mișcări. Toamna e un cuvânt atât de drag, atât de profund și totuși atât de rece.

Vreau lumea la picioarele mele, vreau să văd cum se mișcă totul, vreau să văd totul de sus. Vreau să rezolv cele mai frumoase dorințe ale celor din jurul meu, să iubesc și să sufoc lumea cu iubire și să nu port în suflet urme de teamă.

Sunt genul acela de persoană care nu cuantifică timpul în funcție de anii ce se adaugă la vârstă, ci îl cuantific în funcție de absențe, așteptări inutile sau lipsa persoanelor cu care pot să împărtășesc vorbe calde, de iubirea pe care o trăiesc. Ca orice om, visez… visez la ce nu pot să am sau la ce am, dar am degeaba. Îmi place să am. Sunt genul de persoană care cere, dar în același timp luptă și obține. Sunt mai mereu pe fugă și uneori nu-mi aloc timp suficient ca să mă bucur de ce am realizat pe parcurs.

Încă nu adun concluziile, nu trag linie. E noiembrie și știu că de-a lungul anului am trăit destule împliniri, dar și dezamăgiri în ceea ce privește iubirea sau drumul prin societate. Și asta mă face să fiu om, să cer din ce în ce mai mult și să fiu din ce în ce mai curios și mai încrezător. Așa-s eu. La înălțime. Apoi cad. Mă ridic. Analizez. Mă îngrijorez ca mai apoi să o iau de la capăt.

Dar sunt ok și-mi place starea asta de bine la jumătate de toamnă.

În fiecare zi sunt atras de tine și în fiecare zi mă descotorosesc de tine. Aștept ziua în care o să pot să mă descotorosesc definitiv sau ziua în care să împart vorbe dragi cu tine, la un ceai și să privesc cuminte printre vorbe toamna de afară. Ziua în care să te îmbrățișez cald și să-ți simt obrajii căzuți în patima iernii.

MARIUS ALEXANDRU DINCĂ este proaspăt student, absolvent de Carabellă târgovișteană și scepticul nostru de serviciu…