1.RULETA JIHADULUI
Pericolul ca Statul Islamic să se extindă şi să controleze Libia a devenit o certitudine. Ramura libiană a organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI) a declarat oficial război puternicei coaliţii de miliţii ce controlează Tripoli, capital statului arab nord african. Anunţul a fost făcut public în data de 31 mai după ce militanţii SI au revendicat un atentat sinucigaşi în urma căruia au murit cinci jihadişti, iar alţi şapte au fost răniţi. În zorii unei zile de duminică, un kamikaze, aflat la bordul unei maşini, s-a aruncat în aer, lângă un punct de control, aflat la intrarea localităţii Dafiniyah, situată între Zliten şi Misrata, la est de Tripoli. Trebuie menţionat că Tripoli este controlat de un guvern care nu este recunoscut de către comunitatea internaţională, în spatele acestei decizii fiind guvernul de la Washington care nu agreează ideea ca zăcămintele de petrol să fie controlate de către libieni.
Folosind reţeaua Twitter, SI a dezvăluit faptul că atacul a fost executat de un tunisian numit Abu Wahib Al-Tunsi, avertizând că miliţiile Fajr Libya trebuie să se aştepte la o nouă serie de atentate teroriste. De asemenea, SI a mai precizat că apostaţii ce alcătuiesc Fajr Libya trebuie să fie conştienţi că se pregăteşte un război care va curăţa Pământul de ei, dar, dacă se vor pocăi şi vor recunoaşte adevărata credinţă, vor fi lăsaţi în viaţă. Coaliţia de miliţii numită Fajr Libya, în traducere “Zorii Libiei” este alcătuită din musulmani, printre care se află şi islamişti ce nu recunosc SI. Din vara anului trecut, această coaliţie a preluat controlul asupra capitalei, Tripoli. Fără să piardă vremea, Fajr Libya a adus la putere un nou guvern şi a constituit un nou Parlament, obligând autorităţile recunoscute de către comunitatea internaţională să fugă în estul ţării, în oraşele Beida şi Tobruk, un de se află o bază militară, ofiţerii acesteia mulţumindu-se, deocamdată, doar să observe evoluţia evenimentelor. Partea proastă este faptul că o parte din teritoriul ce se afla sub controlul coaliţiei Fajr Libya este acum revendicată de ramura libiană a SI ce profit tot mai mult de haosul care s-a instaurat în ţară, după alungarea de la putere şi asasinarea brutală a dictatorului Muammar Kadhafi, în 2011.
La câteva ore după atentatul de duminică, autorităţile de la Tripoli au declanşat oficial mobilizarea urgent a tuturor ofiţerilor şi soldaţilor statului major al armatei libiene, inclusive a forţelor ministerului de interne şi a serviciilor de securitate, dar şi a revoluţionarilor din 17 Februarie, din toate oraşele. De asemenea, prim ministrul Khalifa Ghwel a citit un comunicat prin care a făcut apel la libieni să nu permit jihadiştilor să pună mâna pe Libia, să apere religia, libertatea şi onoarea libienilor, să lupte pentru combaterea gândirii religioase extremist până la exterminarea acesteia. În plus, guvernul de la Tripoli, nerecunoscut de comunitatea internaţională, a adresat Europei şi Statelor Unite un apel, aproape disperat, de a ajuta Libia în lupta cu SI, furnizându-i, cât de repede se poate, susţinere tehnică, logistic şi toate informaţiile referitoare la SI, inclusive ramura sa libiană.
Cu toate acestea, situaţia libiană a devenit extrem de critică, deoarece jihadiştii SI controlează deja zona de coastă Syrta, aflată la 450 kilometri est de Tripoli, controlând şi aeroportul care este al doilea ca importanţă, după cel din capital ţării. Situaţia a devenit foarte îngrijorătoare, după ce jihadiştii au cucerit definitive aeroportul din Syrta, acesta aflându-se la doar 150 kilometri distanţă de importantele zăcăminte petroliere libiene. Dacă jihadiştii vor reuşi să folosească nestingheriţi acest aeroport, sunt mari şanse să cucerească şi zona petrolieră, ceea ce ar însemna că mai au de făcut doar un pas pentru a stăpâni Libia.
În ceea ce priveşte guvernul libian, recunoscut de către comunitatea internaţională, refugiat la Tobruk şi Beida, acesta a promis, sâmbăta trecută, că va face totul pentru a scoate Syrta de sub controlul jihadiştilor, cerând să-i fie furnizate arme pentru a împiedica SI să pună mâna pe câmpurile petroliere libiene. Pe de altă parte, Statele Unite, prin intermediul ONU, încearcă să determine cele două guverne libiene să se unească, în lupta împotriva jihadiştilor SI. Deja, sâmbătă seara s-a mai făcut un pas, la Tunis, unde, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, folosită ca paravan de către americani pentru interesele lor, după luni de tatonări şi discuţii,reprezentanţii celor două guverne libiene au dat o declaraţie comună prin care recunoşteau necesitatea formării unui govern de uniune naţională pentru combaterea Statului Islamic. Cel care lucrează la forma finală a actului official este Bernardino Leon, comisar ONU.
Totuşi, nu este de glumit cu SI. Să ne reamintim unele dintre declaraţiile sale extremiste, de acum câţiva ani: nu vor înceta lupta până nu vor cuceri Occidentul şi nu se vor lăsa până când steagul Profetului nu va flutura pe Capitoliul din Washington. Pentru a invada Europa au trei locuri de intrare: Turcia, Italia şi Spania. Turcia nu intră în discuţie deoarece are deja un guvern islamist, fiind statul prin care tranzitează nestingheriţi toţi cei care vin să se alăture Statului Islamic. În plus, prin Turcia tranzitează armamentul destinat jihadiştilor, inclusive petrolul pe care aceştia îl vând la negru. Nici Spania nu intră în discuţie deoarece, pentru a debarca pe coastele ei trebuie cucerit Marocul. Deci, dacă vor cuceri definitiv teritoriul libian, jihadişti vor avea petrolul necesar pentru a finanţa invadarea Europei prin Italia. Nu va fi o invadare de tip clasic, de tip debarcare cum a fost cea din Normandia, în al Doilea Război Mondial, ci una modern, prin destabilizarea economiei şi vieţii sociale, prin declanşarea unor masive acţiuni teroriste. În acest caz, rămâne de văzut cum va reacţiona Mafia italiană, cum va fi sprijinită de cea italo-americană, deoarece nu trebuie uitat rolul important pe care l-a avut Cosa Nostra în sprijinirea debarcării în Sicilia şi înaintarea Aliaţilor în sudul Italiei. Pe de altă parte, acum înţelegeţi de ce, anul trecut, guvernul de la Roma, speriat de ameninţările Statului Islamic, simţindu-se neglijat de UE şi de americani, a cerut sprijinul armat al lui Vladimir Putin, în caz de invazie jihadistă?
Doar pentru guvernul de la Bucureşti nu va fi nicio problemă, la nevoie, politicienii noştri nesfiindu-se să poarte iar şalvari, giubea şi işlic. Nu-i credeţi în stare? Vedeţi de ce au fost în stare în ultimii douăzeci şi cinci de ani.
2.COALIȚIA IPOCRIZIEI
Nu are rost să mai ocolim adevărul. Statul Islamic este tot mai puternic. Actuala situaţie a devenit îngrijorătoare pentru occidentali şi americani. Dacă jihadiştii vor reuşi să cucerească Irakul şi Siria, Occidentul şi Statele Unite nu numai că vor pierde o importantă piaţă de desfacere, dar sfera lor de influenţă politică se va restrânge în favoarea islamismului. În plus, prin posibila victorie a Statului Islamic, doctrina fundamentalismului extremis are mari şanse să cuprindă atât Peninsula Arabă, dar şi toată coasta de nord a Africii. În acest caz, economiile occidentale vor avea de suferit. În ciuda faptului că timp de zece luni Statele Unite au efectuat aproape 4.000 de raiduri aeriene, înaintarea şi cucerirea de noi zone, efectuate de jihadişti, nu au fost oprite. Dimpotrivă, s-a constatat o creştere a urii împotriva vest-europenilor şi a americanilor, stimulând foarte mult îndârjirea Statului Islamic, terminată, la Ramadi, cu victoria sa împotriva armatei irakiene.
În această situaţie, la Paris, a avut loc urgent o întrunire, în prezenţa prim-ministrului irakian, Haidar al-Abadi şi a miniştrilor, inclusiv a reprezentanţilor organizaţiilor internaţionale. Subiectul discuţiilor a fost „Schimbarea strategiei coaliţiei” în lupta sa împotriva Statului Islamic. Pe scurt, coaliţia intenţionează să continue, intensificând, raidurile aeriene, ce vor fi dublate, la sol, de acţiunile rebelilor moderaţi sirieni şi ale soldaţilor irakieni. Referitor la ultimii, problema este că Statul Islamic (SI) i-a împuţinat aşa de mult, încât Irakul a declanşat o campanie de recrutare şi formare de noi soldaţi.
Punctul cel mai fierbinte, al discuţiilor de la Paris, a fost recucerirea oraşului irakian Ramadi. Dacă acesta va rămâne sub controlul SI, Irakul are mari şanse să ajungă în totalitate sub controlul jihadiştilor, ceea ce va reprezenta trecerea la etapa următoare: cucerirea Siriei. Pentru recucerirea localităţii Ramadi şi a provinciei Al-Anbar, prim ministrul Irakului îşi pune mari speranţe în mobilizarea triburilor sunnite, dar şi în preluarea rapidă a controlului asupra miliţiilor şiite, acestea din urmă fiind, de fapt, singurele care au reuşit să mai tempereze înaintarea SI. Acest plan al prim ministrului irakian s-ar putea derula fără probleme dacă nu şi-ar băga coada Washingtonul care nu agreează să se dea prea multă putere miliţiilor şiite, acestea fiind susţinute financiar de către Iran, stat adversar americanilor, mai ales în problema fabricării şi deţinerii bombei atomice, fapt nedorit de Statele Unite. Dacă Iranul va deţine bomba atomică, puterea de influenţă şi dominare va creşte atât de mult, încât va deveni un concurent indezirabil pentru americani, occidentali şi chiar… ruşi, care au şi ei interese economice şi politice, în zonă.
Dar, revenind la problema avansării teritoriale, neîncetate a SI, preşedintele Parlamentului irakian, Salim al-Juburi a declarat că este important să fie continuate raidurile aeriene ale coaliţiei, la Al-Anbar, în Irak, şi în provincia siriană Hassake. Cu toate acestea, Salim al-Juburi atrage atenţia că raidurile doar încetinesc înaintarea SI, dar nu o pot opri. Reamintim că una dintre armele redutabile folosit de SI este teroarea, ceea ce i-a permis să controleze părţi importante din teritoriile Irakului şi Siriei, acest din urmă stat arab fiind slăbit de războiul intern ce durează de patru ani, conflict alimentat de Moscova, ce nu vrea să scape din mână Damascul, dar şi de americani, ce urmăresc să scoată Siria de sub influența rusească. Ca noutate, în materie de armament, ceea ce l-a făcut de neînvins, SI a început să folosească tancuri şi camioane kamikaze. Respectivele tancuri şi camioane au intrat în posesia SI după ce au fost abandonate de către armata irakiană, pusă pe fugă de jihadişti. Astfel, SI, organizaţie sunnită ultraradicală, folosind vehiculele kamikaze, umplute la maxim cu explozibil, au atacat luni, în provincia Salaheddine, în nord-vestul Irakului, un post de poliţie, între Samarra şi lacul Tharthar, ucigând 37 de persoane şi rănind alte 33. De altfel, pentru a cuceri Ramadi, capitala provinciei Al-Anbar, jihadiştii au folosit, conform declaraţiei oficiale, aproape treizeci de camioane kamikaze. Provincia Al-Anbar este zona de operaţiuni a forțelor guvernamentale irakiene şi a miliţiilor şiite. Postul de poliţiei atacat de SI era important pentru miliţiile şiite şi armata guvernamentală, deoarece, dacă îl controla, ar fi blocat toate căile de alimentare în hrană şi armament, pentru jihadişti. Ajutată de către triburile locale, aliate Bagdadului, armata guvernamentală a reuşit doar să reocupe împrejurimile oraşului Ramadi, dar nu a pătruns în interiorul acestuia deoarece soldaţilor le este frică de camioanele kamikaze.
Reamintim că Statul Islamic a declanşat ofensiva fulger, împotriva Irakului şi Siriei pe data de 9 iunie 2014, de atunci nemaiputând fi oprit. Pe data de 29 iunie 2014, SI a proclamat reînfiinţarea Califatului arab al Orientului şi Levantului, ce fusese desfiinţat după terminarea Primului Război Mondial, concesie făcută de Occident turcilor ca să suporte mai uşor dispariţia Imperiului Otoman, păstrând în felul acesta o bucată din teritoriul controlat de sultani. Teritorial, Califatului a fost configurat din 2013, după ce SI a reuşit să controleze tot mai mult o parte din teritoriile irakian şi sirian. Războiul jihadiştilor SI şi ideea reînfiinţării Califatului îşi au originea, de fapt, în martie 2013, când a izbucnit conflictul intern din Siria ceea ce le-a creat treptat islamiştilor terenul ideal de acţiune.
Să ne întoarcem la dragul nostru Paris. La întâlnirea anti Statul Islamic au venit doar 22 din cei 64 de membri ai coaliţiei. Absenţii poate aveau alte treburi mai importante. Pe de altă parte, americanii şi-au văzut realizat visul: au eliminat Iranul, ce nu face parte din coaliţie. Motivul? Nu cumva să se dea o prea mare importanţă Teheranului ce a devenit un concurent serios, în Peninsula Arabă, având mari şanse să strice ploile Washingtonului. Este un gest riscant, deoarece prim ministrul irakian, Haidar al-Abadi nu poate exista fără ajutorul miliţiilor şiite pe care le ţine Iranul în spate, deoarece, financiar, Bagdadul este un păduche. Deoarece, din nu se ştie prea clar din ce motive, coaliţia preferă Irakul, deşi totul indică că Washingtonului îi este teamă că pierderea definitivă a localităţii Ramadi i-ar scurta macaroana influenţei în Peninsula Arabă.
Dar succesul diplomatic, politic, financiar şi militar al coaliţiei depinde în totalitate de realizarea reconcilierii irakiene. Un prim pas a fost făcut. Bagdadul a dat o lege a debaasificării prin care le permite foştilor ofiţeri ai Partidului Baas să revină în rândurile actualei armate guvernamentale, dar, surpriză, aceştia nu prea se grăbesc să facă marele pas, deoarece sunt… sunniţi. Pentru a dovedi că este un suflet mare, Bagdadul a propus integrarea triburilor sunnite în cadrul unei Garzi naţionale. Dar, din nou, nu a fost înghesuială. Mai mult, Bagdadul i-a amnistiat pe toţii prizonierii politici sunniţi. Nici de data aceasta sunniţii nu au sărit în sus de bucurie. Atunci, prim ministrul Haidar al-Abadi a propus ca miliţiile şiite, total independente, să fie puse sub controlul direct al Guvernului. La această propunere a primit o lovitură sub centură chiar din partea Parlamentului care i-a blocat propunerea, amintindu-i de masacrele pe care şiiţii le-au comis când au cucerit oraşele sunnite Amerli şi Tikrit, ultimul fiind locul de naştere al lui Sadam Hussein, tot sunnit, fostul dictator dat jos de la putere cu ajutorul americanilor, americani care, dovedit ulterior, au minţit când l-au acuzat că deţine arme chimice, destinate masacrării populaţiei, dar scopul scuză mijloacele. Pe scurt, amintirile sunniţilor sunt aşa de dureroase, încât nu vor să audă nici de guvernul de la Bagdad, nici de miliţiile şiite, nici de reconciliere. Sunniţii, care au fost persecutaţi cu sălbăticie de către şiiţi, îşi doresc autonomie şi guvernare proprie.
Fiind altă fire, mai latină, în comparaţie cu americanii, francezii au propus ca rezolvarea crizei irakiene să implice, simultan, şi pe cea siriană, mai ales că SI a început să aibă o mare mobilitate şi rapiditate de acţiune, pe teritoriul celor două state. În Siria, după cum evoluează lucrurile, guvernul Başar el-Assad dă semne tot mai mari de slăbiciune, în lupta sa cu organizaţia Frontul al-Nosra care este ramura siriană a organizaţiei Al-Qaida şi componentă de bază a Armatei Cuceririi, o coaliţie de inspiraţie islamistă ce include radicali anti el-Assad, ce visează şi ei la un oscior, după prăbuşirea actualului guvern de la Damasc. Problema este totuşi complicată, în Siria. Dacă Armata Cuceririi va pune mâna pe putere, al-Nosra, în mod sigur îşi va elimina aliaţii de conjunctură şi va porni lupta împotriva Statului Islamic căruia nu-i poate trece cu vederea că a subminat autoritatea organizaţiei Al-Qaida, din a cărui ideologie s-a inspirat. Vesel, nu?
Fără să vrea, întrunirea de la Paris a scos la iveală mizeria ipocriziei politice. După cum dezvăluie mass media franceză care ştie ce spune sau scrie, în comparaţie cu cea a găinarilor din România, în spatele Armatei Cuceririi se află Arabia Saudită, Qatar şi… Turcia pe care Occidentul o doreşte cu ardoare în Uniunea Europeană. Acum, ca să vedeţi până unde merge jigodismul politic: Arabia Saudită, Qatar şi Turcia sprijină pe extremiştii islamişti deoarece vor să-l dea jos de la putere pe Başar el-Assad, considerat omul Moscovei, nimeni în Peninsula Arabă nemaivrând să audă de ruşi, mai ales după ce Putin a promis, ce-i drept o singură dată, că, la nevoie, va sprijini coaliţia anti Statul Islamic. În paralel, oficial, Arabia Saudită, Qatar şi Turcia fac parte din coaliţia ce se dă de ceasul morţii să desfiinţeze fizic Statul Islamic. Ei, ce ziceţi?
Şi acum, provizoria parte finală a evoluţiei evenimentelor: Arabia Saudită, care a permis mult timp ca emirii săi să finanţeze grupările jihadiste extremiste, inclusiv SI, până a devenit independent economic, a prezidat, marţi, 2 iunie, la Paris, grupul de lucru destinat luptei împotriva finanţării Statului Islamic. În ceea ce priveşte Turcia, care a lăsat şi lasă să tranziteze pe teritoriul său pe toţi jihadiştii plecaţi din toate colţurile lumii pentru a se alătura Statului Islamic, ei bine, Turcia a prezidat la Paris, tot marţi, fără să clipească, masa rotundă consacrată mijloacelor de combatere a afluxului de luptători străini ce intră în rândurile SI.
Oare aşa de surzi sunt occidentalii şi americanii de nu aud hohotele de râs ce răzbat din iad?
P.S.: Oricum, Coaliţiei de la Paris puţin îi pasă de soarta arabilor de rând. Ceea ce o interesează este să-şi salveze interesele economice şi scopurile politice.
ALEXANDRU RÎBINSCHI este absolvent al Facultăţii de limbi şi literaturi străine, Universitatea Bucureşti, scriitor de proză s.f., a publicat în Almanahul Anticipaţia 1990 și este jurnalist…