Etajul doi. Deschid geamul. De ce? Nu știu. Sub mine cântă un pian și nu-mi dau seama dacă armonia i se potrivește lui Martie. Să nu vă mire! Fiecare lună își are propria armonie. Ianuarie, are o armonie bizară și rece, o combinație de Mahler și Ravel. Februarie e diferită. Armonia e oarecum pe moarte, dar cu un zâmbet comun clovnilor. Martie are adieri de Vivaldi, iar copacii aproape înfloriți îmi aduc aminte de ariile rossiniene.

Armonia lui Aprilie are vibrații pozitive, începând cu un tetrason major, trecut de 18 ani, zvelt și clar, și terminându-se cu o glumă, cu aromă de marzipan. În Mai e mai complicat, armonia trecând un deal către o lume unde se aud trilurile specifice mozartiene. Luna lui Iunie aduce o schimbare, iar armonia evoluează ca un concert de pian cântat cursiv și nuanțat de un greiere.

Armonia lui Iulie este strictă și la obiect, asemeni ceasurilor elvețiene (made by Bach). August își are propria armonie, separată de celelalte, prin începutul unic de sfârșit, de melancolie, de resemnare chopiniană că umbrelele de pe plaje trebuiesc strânse. Septembrie aduce cu el bunul gust, o armonie boemă, și spirit brahmsian.

Lui Octombrie nu-i trebuie o armonie. Octombrie e armonie. E o paletă de culori mohorâtă, cu care se face portretul unui cuplu „nins” de frunzele îngălbenite, iar în fundal, undeva în depărtare, se aude „Vocalise” a lui Rachmaninov. Noiembrie are o armonie de film. Un film vechi, despre tipi solitari, despre dragoste și certuri și despre vioara părăsită din podul casei lui Sibelius. Decembrie e o operă, cu doi soliști principali, cu sala plină de aristocrați, care privesc ultima scenă a actului III, unde el îi ține ei capul în mâini, și îi dă un ultim sărut, pe o armonie înzăpezită, a eternității.

ANDREI MIHAIL RADU este elev în clasa a XII-a și unul dintre cei mai talentați violoniști ai generației lui…