1. Brazi,

asfalt,

case,

fesuri,

munți,

grădina bunicii,

zgârie-nori,

păduri,

pervazul de la geam,

geci groase,

schiuri,

cotețul câinelui,

felinare,

căi ferate,

o sticlă de apă uitată lângă un copac,

ambalaje de la bomboane,

mucuri de țigară,

cimitire,

inimi,

oameni…

Toate acestea acoperite de zăpadă.

 

2. Fulgul meu e în pământ…

Ninge cu viață? Nu, cu fulgi de gheață.

Folosesc idei TEMPERAte ca să descriu acest joc al humulușilor

abia treziți de măruntaiele astea albe

ce se contopesc cu podeaua de asfalt,

topindu-se în final.

Oare fulgul meu a aterizat?

Viforul de afară nu-mi dă nimic de înțeles.

Mă uit pe geamul aburit și îl caut.

Știu că e diferit de ceilalți fulgi, doar e al meu.

Nu are forma unei stele, are forma mea.

Forma mea dinainte de a mă naște.

Trebuie să ies afară, să mă las ”albit” de toți fulgii.

În final, va apărea și fulgul meu.

Ne vom contopi, și vom zbura până la ea,

urmând să ne topim pe obrazul ei.

Ies în viscoleala de afară în tricou și pantaloni scurți.

Ce bine e să simt milioanele de fulgi topindu-se pe gâtul meu.

Aș vrea o oglindă, să-mi văd chipul ”mutilat” de jocul pervers

și de blândețea răcoritoare a fulgilor

și să îmi privesc părul alb,

mai alb acum decât atunci când voi avea 70 de ani.

Încep să râd.

Mă tolănesc pe jos,

în zăpada deja formată de armata albă,

picată ”parcă” din cer.

Ce minunați sunt!

Cum cad ei, ca într-un slideshow derulat la infinit.

Închid ochii și aștept.

Ninsoarea persistă și în mintea mea…

( 2013…)