Toamna mea natura

aud ceva;

e doar un foșnet arămiu

parcă aprins cu carbit

și paie dar te recunosc,

ești tu,

ți s-au făcut obrajii rumeni

ca-n octombrie;

mai ai ceva din verdeața dogoritoare

a sânilor vărateci,

și pe ici,

pe colo,

gălbejeli ca de gutuie…

e minunat

să mă scald în căușul palmelor tale –

acolo s-a format un baraj

de amintiri și rememorări

din vremea

când abia ți-a dat roșeața cărămizie în obraji…

ador

când mă lași să îți mângâi părul

cu miros de brad, pin, molid,

dar mai ales

când mă îmbrățișezi

cu crengile tale viguroase…

ești la fel de frumoasă ziua

precum și noaptea…

aș vrea să-ți fiu umbrelă,

încât ploaia

să nu poată să-ți spargă venele aromate…

până și animalele te contemplă seara,

când se așează pe umerii tăi,

declarându-ți dragostea

prin „buhuhuu”…