Bogdan CIUCLARU – Ciuclarisme

Bogdan Ciuclaru 21.Ce se mai știe despre autostrada Pitești – Sibiu – Visul unei generații – Sunt dintre cei care au rămas…Și, anul acesta, mergând cu mașina dincolo de Sibiu, am avut iar iluzia că occidentul e mai aproape. Sau, și mai exact, că noi occidentului i-am putea fi muuult mai aproape. Dar procesul e dureros de lent. De exemplu, un salt de uriaș l-am face, spre occident, daca de la Pitești la Sibiu am avea autostradă. Povestea ne este tuturor cunoscută. E cererea clară a celor de la Dacia, dar și visul unei generații. Dacă am avea drumul ăsta parcă și aerul din vest ar ajunge mai ușor spre capitală. O capitală balcanică, ciungă de o centură ocolitoare civilizată. Dar să nu deviem de la traseu și să lăsăm poezia pentru a ne ocupa de “literatura” din jurul acestui hop pe care, cică prin 2021, îl vom putea trece: A1 Pitești – Sibiu. Urmează așadar, o compilație de informații, la liber, “dă pă net”: Prin iulie 2016 au apărut ceva știri care atestau preluarea hotărâtă a hățurilor și pentru această bucată de drum. Hotărâtă am zis? Că s-ar face, da. Cum și pe unde? Aici începe șovăiala. Legenda spune că au existat vreo 5 variante de traseu și cea mai aproape de a se transforma în realitate arată cam așa: Pitești – Curtea de Argeș – Tigveni – Văleni – Racoviță – Boița – Sibiu. Potrivit celor de la Digi24, cei de la drumuri au cam bătut în cuie porțiunile Pitești – Curtea de Argeș și Boița – Sibiu, și, mai nou, au dat undă verde pentru încă 18 km, Curtea de Argeș – Văleni.

ciuclaru_76_1

Pagina de Facebook a CNADNR confirmă și ea printr-o postare că lucrurile au luat o turnură serioasă și că se fac pași, foraje și măsurători.  Dar pașii sunt mici și până la asfalt e cale lungă. Deocamdată se lucrează la etapa aia celebră numită Studiu de fezabilitate. De fapt e o refacere de SF! Dar nici măcar traseul final nu se știe exact. Citez: “Pentru Secțiunea 2 Boița-Racovița și Secțiunea 3 Racovița-Văleni nu a fost încă aprobat traseul final al autostrăzii.” La sfârșitul acestui an ar trebui să se încheie studiile de fezabilitate, însă nimeni nu poate nimeni băga mâna în foc pentru începerea lucrărilor propriu-zise în 2017. Din câte deduc eu, din mai multe materiale apărute în presă, de la Văleni, autostrada va trece spre vest și va ajunge aproape de Călimănești. Dar într-o dezbatere susținută pe forumul CNADNR cele mai multe voturi au mers către varianta în care autostrada ar fi plecat dinspre Văleni către localitatea Racoviță. La ora asta se vorbește despre un traseu care va include 7 tunele. Se mai spune că autostrada e desenată în așa fel încât la ea să se lege și Râmnicu-Vâlcea, dar și segmentul Sibiu – Făgăraș. În concluzie, până acum, știm că: cineva a apăsat butonul ON, Sibiu – Boița și Pitești – Curtea de Argeș sunt, aparent, tronsoanele cel mai ușor de realizat, e confuză treaba legată de aducerea autostrăzii înspre Valea Oltului, Transfăgărășanul devine și mai accesibil celor din București, cu un segment rapid între Pitești și Curtea de Argeș și cei de la Dacia sunt foooaarte răbdători. Și împreună cu ei noi toți.

2. Merităm tot ce n-avem.  –  Clar, n-avem reflexul de a pune mâna pe coasă. Și-ar fi fost nevoie! Indulgența asta, delăsarea, nesimțirea, complicitatea…ne omoară. Uneori, la propriu. E mai greu, dar necesar, să-ți cristalizezi o părere după ce trece iureșul. La câteva ceasuri bune distanță de rușinea meciului cu Albania, vezi povestea cu fotbalul altfel. Întâmplarea e și ea pe-o listă lungă de frământări și neîmpliniri care ne jenează, dar nu ne schimbă. Bagi mâna-n fund, scoți chiloții, dar nici mort nu încerci altă pereche. Un sfert de veac petrecut așa, cu mâna-n cur. Și din poziția asta, din când în când, vrem lucruri. Știi că le poți avea dacă faci minimum de efort, dar efortul te consumă. Somn bizar! Ești conștient că ar merita să acționezi și totuși rămâi așa…prost. Inutil de puțin indignat, rușinos de apatic. Imnul numai nu-ți trage o palmă! Bă, deșteaptă-te! Umblă, urlă, fă dracului ceva! Ne mor cunoștințele în spital, candidează toți penalii, n-avem autostrăzi, încă avem vize pentru a circula în State sau Canada, nu suntem în Schengen iar în sport și cultură trișorii i-au fața valorilor. Iar noi ne scărpinăm blajini în fund. Toleranța noastră la eșec și mizerie e de manual și se suprapune perfect cu ce ziceam mai sus – nesimțire și complicitate. Repet, n-avem exercițiul de a bate cu pumnul în masă și nu progresăm ca societate în primul rând pentru că nu suntem reactivi. Nu luptăm pentru victorii, pentru adevăratele mize. De ce nu suntem în stradă pentru tot ce n-avem? Pentru că… Pentru că ne este suficient să existăm. Săraci, murdari, proști, furați… În rest, e clar: am vrut să ne calificăm, dar să nu învingem.

BOGDAN  CIUCLARU este jurnalist, om de radio, și este, peste  toate, absolvent de CARABELLA…