1. „MITUL” MOLDOVA – Văd tot felul de păreri pro sau contra declarațiilor recent făcute de istoricul – maestru al manipulării – Lucian Boia, în completarea celor inițiale ale ambasadorului James Pettit, cu privire la „mitul” că Moldova nu este România.
Îmi permit și eu două observații, din conștiința mea preocupată relativ constant de „frații” noștri de peste Prut: 1. Nici Boia, nici Pettit nu sunt chiar îndreptățiți să emită judecăți pe acest subiect. Nu au fost deportați de sovietici în Siberia, nu au luptat cu transnistrenii, nu sunt nici măcar urmași ai unor oameni trecuți în aceste calvaruri „ale istoriei”. La urma urmelor, cei în măsură să spună ce e și ce nu e Republica Moldova sunt proprii ei cetățeni. Să spună acum sau pe viitor. 2. De remarcat durata de timp la care a survenit intervenția în spațiul public a lui Boia și sensul ei, anume în susținerea declarației ambasadorului american… Cam greu cu aprobările, băieți… Of, până se aprobă rapoartele astea … P.S. Ghilimelele nu sunt puse la întâmplare.
2. DIPI – Vulpea nu s-a lăsat până nu a mâncat și găinile pentru care a fost cloșcă în MAI, și cocoșii veniți din altă ogradă… Probabil, a făcut un favor ursului… Dacă Cioloș nu desființează de tot DIPI, atunci nu reușește altceva decât să le facă jocul… Mizerii prea mari, pentru o țară așa de mică…
3. NEA GOIȚĂ – Robert Negoiță are, în continuare, o datorie neplătită către statul român de peste 282 milioane lei (noi, evident… la valoarea lui …), pe persoană fizică. Suma reprezintă, cel mai probabil, impozitele și taxele pe care nu s-a deranjat să le achite când a construit câteva sute (mii?) de apartamente. Nu știu de ce, statul român nu se grăbește să-și recupereze banii și se arată un creditor generos cu un individ care, în același timp, este plătit lunar din bani publici – salariul de primar al unuia dintre sectoarele capitalei. Știu cazuri de primării de comune, de la Cuca Măcăii, cu care ANAF s-a purtat fără menajamente și a pus poprire pe toate conturile respectivelor administrații publice. Dar, deh, la București se poate…
Același stat român se plânge că nu are destui bani pentru spitale, școli, înzestrarea armatei etc. Sub oblada aceluiași stat român, mașinile poliției primesc benzină cu porția, dar Ministerul Afacerilor Interne (bine zis, al afacerilor …) cumpără blocuri întregi de la Robert Negoiță, ca să le dea polițiștilor apartamente de serviciu. Desigur, situate în putoarea gropii de gunoi Glina.
4. PROVOCARE – Aș vrea ca un artist îndrăzneț, dintre cei care dau umor Bucureștiului cu stencils-urile lor, să imprime moaca lui Tăriceanu în curtea DRPCIV Pipera, pe asfaltul unde stau la coadă, zilnic, sute de oameni pentru permise și înmatriculări auto, permise și alte astfel de convenții ale civilizației noastre. Să fie călcat în picioare, simbolic, acest nesimțit care trăiește din banii celor de care și-a bătut joc. Măcar acum, la final de infama „carieră” așa-zis politică. Spre aducere aminte…
5. ÎMI PLACE – … acest proverb african: educația este ca erecția, dacă o ai, se vede!
6. REPUBLICAN DE… TÂRGOVIȘTE – Mă declar republican convins, fără ca asta să însemne că aș fi împotriva monarhiei, ca instituție guvernatoare a unui stat național. După mine, în lume sunt monarhii și monarhii. Admir sincer monarhia britanică, dar în același timp nu pot să nu am un fior de repulsie față de cea saudită, de exemplu. În privința experienței monarhice pe care a cunoscut-o România, am rezerve serioase, însă. Pentru vremurile cărora le-au fost contemporani și mai ales pentru România, regii Carol I și Ferdinand au fost conducători benefici. Au imprimat țării un incontestabil progres, iar faptele lor bune au cântărit mult mai mult decât păcatele pe care le-au avut în raport cu poporul. Dar, nu același lucru pot spune despre Carol al II-lea și Mihai I. Chiar deloc. Aceștia au fost regi nevolnici, ale căror judecată și conduită au fost păgubitoare pentru România. Ideea că țara asta ar putea redeveni, cândva, monarhie este resuscitată cu interes, e limpede. Este un joc de influență, căruia mulți îi cad în capcană. Totuși, suntem în secolul al XXI-lea. Nu mai putem crede că valoarea unui conducător se transmite pe cale dinastică, se perpetuează sine die, prin sânge. Atunci, ar fi suficiente niște transfuzii periodice.
7. LIDERI POLITICI – România nu are lideri politici capabili să coaguleze solidaritatea oamenilor. Aceasta există, dar preponderent în stare latentă. Numai sclipiri individuale (precum Vlad Voiculescu și rețeaua sa de medicamente) sau spectacole fățarnice puse ocazional în scenă de televiziuni (ca teledoanele de inundații) ne mai arată câtă solidaritate zace în poporul ăsta. Ori colectele de alimente și haine organizate anual, cu perseverență, de anumite cluburi auto de off-road. Politica ar trebui să fie arta conducerii oamenilor întru solidaritate, nu foarte îndepărtată de practica religioasă. În unele locuri ale lumii, chiar așa și este. Hamas, în Palestina, de exemplu… Ar trebui să fie laică în structurare și manifestare, dar animată de spirit profund uman, de credință. Politicienilor români le lipsește adevărata credință, chiar în ei înșiși (indivizi sau partide). Câțiva dintre ei cred cu asemenea tărie, dar în propria lor ticăloșie, care rămâne măruntă prin neputința de a se transforma în pârghie pentru posibile realizări naționale și care servește exclusiv intereselor de familie sau de „clan”.
8. ROMÂNIA DEVREME – Dimineața, în fața spitalului „Filantropia” (București, România)… O doamnă scoate capul pe una dintre ferestrele de la etajul 2 al clădirii și strigă la oamenii care așteaptă în curte: „Cine este de la salonul 11, să urce sus la copii !!!” … Nicio reacție din partea audienței… Apelul se repetă, tot nimic. Cinci secunde mai târziu, o asistentă îl salută pe un moșneguț, îmbrăcat la costum, cravată și pălărie: „Să trăiască domnu’ împăratu’!”. La camera de gardă, vreo 30 de persoane, aflate in mișcare browniana fără încetare… Aerul condiționat se pornește numai după ora 8. Ce pokemoni, high tech, performanță manageriala, bună guvernare și alte bazaconii de import… România profundă mustește de un balcanism „soft”, neserios în stil latino și unanim, de voie, de nevoie …
9. O CURIOZITATE – Sunt curios dacă Erdogan îi va epura și pe ofițerii turci detașați la Cartierul General al NATO, solicitând retragerea lor. Nu de alta, dar cred că înlocuitorii pe care i-ar propune, fideli lui, desigur, nu vor primi aviz de securitate …
10. COCOȘUL GALIC – Din eșec în eșec… Poliția și serviciile secrete franceze sunt clar depășite de recrudescența terorismului de inspirație islamică, chiar pe teritoriul propriu. În ce hal de dezorganizare trebuie să fie! Câtă lipsă de cooperare între ele! E un truism deja faptul că nu au sprijin politic pentru eventuale măsuri ofensive de contracarare. Dar… câți oameni să mai moara? „Cocoșul galic” s-a cam învățat să rămână cu râma în gură… Iertată să-mi fie exprimarea.
Iulian MAREȘ este jurnalist, lucrează la BRD și este, desigur, absolvent de „Carabella” târgovișteană…