Dușumeaua e udă. Udă de salivă, lacrimi, durere și de lanțul de nopți nedormite, în care se reflectă ochii roșii și chiștocul de țigară cocoșat din scrumiera de pe sobă. Noaptea trecută se puteau vedea mâinile încolăcindu-i trupul cărnos, fin și cald, unghiile zgâriind pereții, și șoaptele indescifrabile de la poalele urechii stângi. Acum a mai rămas doar rujul trandafiriu în paharul de sticlă. I-am furat un sărut, cu consecința de a-mi petrece restul zilelor invocând amintirea buzelor moi, purtate de vânt pe gât, pe frunte și pe obrajii sensibili la orice atingere. E o durere surdă, ce inundă încăperea, iar lacrimile șiroiesc ca un pârâiaș din Continuă să citești →

Sonor în registrul grav, mediu sau acut? Sau toate trei deodată? Începe reprezentația. Armata muzicală se „armonizează” cu notele. În sală-frenezie. Cine a fost aici? Lume. Multă lume. Artiști nebuni de care sunt mândru. Sufletul mi s-a transformat într-o tonalitate plină de iubire si dăruire, special pentru cei din sală. În cazul meu – cele din sală – scaunele. Melodia are deviație de sept. Probabil de aceea respiră greu vocaliștii. Sunt eu dirijorul? Sau alerg cumva pe portativ? Ah, am înțeles. Sunt o notă. Iată că urmez să fiu cântat de trompetiști. Ah, a fost bine. Continuă să citești →

Ți s-a schimbat cursul vieții. Ești ca un stilou fără cerneală. Îți vine să dărâmi tot ce nu poți înțelege, chiar din temelii – sentimentele astea apăsătoare de iubire îmbibată cu neîncredere. Imediat, degetele fug repezi pe tastatură, și îți up-datează statusul, care de fapt e tot adevărul dur pe care îl cunoști, și nu îl poți schimba – relationshit. Te duci în beciul din mintea bunicului să iei un demisec, pe care bătrânul l-a conceput încă dinainte de a se face strugurii. Ești tras la față, și speri ca Continuă să citești →