Politică – pe hârtie și în realitate

1. Pe hârtie, oricine este numit într-o poziție din nomenclatorul Executivului american acceptă, de la bun început, realitatea constituțională că “s/he serves at the pleasure of the President, and can be fired at will.” Pe înțelesul tuturor: președintele te numește; tot președintele te destituie – menționându-ți ori nu motivul. Punctum. (de citit) Continuă să citești →

1. Mona Muscă, doamne & domnițe

Uitându-mă la cum se chinuie doamna Lia Olguța Vasilescu să pară ceva, mi-am amintit cât de firesc îi era Monei Muscă să fie cineva. Și asta deranja al dracului de tare. Olguța nu deranjează. Uitându-mă la câte doamne și domnițe ară astăzi hectarele „eșichierului politic românesc”, mă întreb de ce nu au fost mai întâi trimise Domniile lor la cursuri intensive de desțelenire a minții. Continuă să citești →

1.Marele Comunicator

Dl Teodor Meleșcanu este pe cale să devină pentru români ce a fost Ronald Reagan pentru americani – “The Great Communicator”.

Eternul externist al României de Interne și-a exprimat punctul de vedere în legătură cu scandalul provocat de măsurile adoptate de Guvern referitoare la grațiere și modificarea Codurilor penale. Continuă să citești →

1.Obamesc

Timp de opt ani, politica externă a președintelui Barack Obama a făcut America să arate ca o rață mecanică – oarbă, surdă, măcăind pe fundul unui lac fără apă. “Doctrina” a fost acreditată prin sloganul Leading from behind.

Drept urmare, Dicționarul Diplomației Ubuești înregistrează în acest final de an un nou termen: “obamesc.” Ageamiul – șef și echipa lui pleacă, nu înainte de fi oferit și ultima măsură a unui diletantism “inovator”. Continuă să citești →

Cel plecat

În ziua de 14 februarie 2014, postam un text care începea astfel:

„Îmi amintesc foarte exact unde eram și ce făceam în ziua de 17 august 1977, când am aflat de moartea unuia dintre idolii mei – Elvis Presley – survenită cu o zi înainte. Continuă să citești →

1. O despărțire de Traian Băsescu. Înțeleg, înțeleg, dar cu ei cum rămâne?

Citesc un text plin de mâhnire al domnului Gabriel Liiceanu, text pe care aș spune că îl așteptam; și nu de ieri, de azi, ci de ani buni. Asta pentru că, domnul Liiceanu, deși sprijinitor al Proiectului politic Băsescu, a avut în câteva rânduri reflexul de a lăsa să se vadă că nu este un permanent suporter necondiționat, penalizând – e drept, mai degrabă cu umor, cu gentilețe, decât cu asprime – o boacănă sau alta a președintelui Băsescu. Un exemplu ar fi momentul în care s-au tras acele sfori penibile pentru a fi trimisă la Bruxelles, ca parlamentară europeană, inenarabila EBA. Despărțirea domnului Liiceanu de Băsescu nu vine nici prea târziu, pentru a putea fi ignorată, nu vine nici la timp, pentru a mai folosi la ceva. Greșesc. De fapt folosește. Ne ajută să înțelegem cât de înșelătoare poate fi clipa. Căci, deși pentru o vreme Deceniul Băsescu ni se va părea o tristă eternitate, va veni vremea când va fi perceput la adevărata sa mărime – o clipă tulbure de care nu doar Traian Băsescu a fost vinovat. Cu ale sale cele bune, și cu ale sale cele cu totul nebune, zilele acelui deceniu își vor fi avut noima lor de a exista. Cei care îl vor cântări peste o jumătate de secol o vor face cu alte unități de măsură decât ale noastre. Continuă să citești →