Arhive categorie: Petrică STOICA

Petrică STOICA – Printre rânduri (Viaţa pe scurt)

 

Petre_StoicaPrieten drag, se simte boarea bătrâneţii în depărtări, ne doare timpul trecut peste noi, se năruie încet spre apus stoluri gri de cocori, cu amintiri stinse, cu zări de care niciodată nu ne-am apropiat, oricât de mult ne-am străduit, oricât de mult am alergat. Am obosit tot căutând, am ostenit degeaba, viaţa s-a scurs prin vene până când eu m-am ales, din toate cele omeneşti, cu graba. S-au sleit pe mese întinse bucatele zemoase, ce aburind ne îmbiau să le gustăm. E vremea când regretele ne prind din urmă, cu paşi mărunţi, când oasele încep să Continuă să citești

STRATEGII DE DISTANȚARE – Petrică STOICA: România, veşnica ispită?

 

PETRICĂ  STOICA  este absolvent al Facultății de Litere, Universitatea      „Ovidius” din Constanța, profesor, traducător și, cum zice, scriitor de ocazie, cinic din fire, cu cei din jur, dar mai ales cu sine însuși…

Petre_StoicaÎn mai multe cuvinte, spune mai noul nostru colaborator, m-aş descrie astfel:

m-am privit
şi stânga era
una cu dreapta
şi limba îngreunată
de materia lingvistică
amestecată
şi ochii striviţi erau
unul în celălalt
încât unul deveneau
iar stângul privea
cu uimire
uimirea celui drept
de a-l vedea pe stângul;
cu ciclopică mirare
mă vedeam aşa cum
niciodată de la Adam
înainte şi înapoi
un muritor nu mai privise vreodată
în propriile tenebre moi
căci nu mai exista
bine sau rău
om sau zeu
viaţă şi istovita moarte
iertare sau păcate
doar Eu pliat în mine
acum fără uimire
văzând cu un singur ochi
atingând cu o singură mână
mergând cu un unic picior
către întâlnirea cu mine.

Continuă să citești

Petrică STOICA – Printre rânduri (III)

 

Petre_StoicaDintre toate născocirile minţii omeneşti, iubirea s-a pus în fruntea sentimentelor ce aduc suferinţă, zbatere fără rost şi fapte pe care raţiunea le-ar judeca drept nebuneşti. Iubirea ar trebui să aibă măsură. Măsura inimii şi a sufletului. Căci ceea ce este prea mult nu aduce nimic bun.

Ninge. Gândurile se cern prin ciurul spart al timpurilor de demult, curg tăvălug peste mine, mă îngroapă, mă sufocă, mă fac să caut un perete pe care să-mi sleiesc bruma de minte rămasă. Vârtejul acesta nestăvilit mă cuprinde, mă înghite fără milă, mă sfâşie, îmi jupoaie sufletul. Mă preling însângerat printre oamenii cărora nu le-a păsat niciodată de suferinţa mea, nu i-a interesat nicicând să-şi aplece urma de bunătate rămasă în ei către strigătul înfundat ce se oprea întotdeauna strivit între dinţi, dar se citea adânc întipărit în privire. Continuă să citești

Petrică STOICA – Printre rânduri (II)

 

Petre_StoicaÎn dimineaţa aceea se trezise buimac, încercând să desluşească noianul de vise alambicate de peste noapte. Uneori, îşi amintea limpede şi distinct fiecare moment, fiecare scenă, fiecare frază. Alteori, nu rămânea decât cu senzaţii neclare, dar care nu prevesteau nimic bun. Dimineaţa aceasta se încadra la „alteori”. Încercă să facă abstracţie de bâzâiala din minte şi se îndreptă din reflex spre bucătărie, luă ibricul din dulap, ignorând din nou filtrul de cafea care Continuă să citești

Petrică STOICA – Printre rânduri

Petre_StoicaCătre sfârşitul vieţii, se apucase să ia la bani mărunţi toate nimicurile, să desfacă firul în patru şi să caute nod în papură, de parcă aşa ar fi adus înapoi anii ce trecuseră peste el mult prea repede, după părerea lui, dar mult prea greu după gândul altora. Teama de a nu rămâne singur, fără cineva care să-l mai întrebe de vorbă sau să-l mai scoată din amorţeala ce începea să semene tot mai mult cu o moarte timpurie, era singurul motiv palpabil pentru care mai stătea în casa aceea, acum când regretele unei vieţi irosite îl înghioldeau. Copiii crescuseră, mai Continuă să citești

Starea de lehamite

de Petre STOICA

Petre_StoicaDin pomi se scurg frunze amorţite, într-o cădere prelungă spre culcuşul călduţ al pământului, într-un dans aleatoriu al trecerii neştiute prin alt anotimp. Ce toamnă tristă s-a abătut, ce ploi vremelnice se luptă să spele mizeria, ce vânt turbat aduce molime ale firii din locuri şi timpuri uitate. Deluviul de vorbe goale inundă la refuz, zornăie limbile de lemn, flutură zănatic afişe colorate, adie promisiuni în care nimeni nu mai crede. Continuă să citești