Arhive etichetă: roman

Ionuţ CRISTACHE – Cercei în buric – episodul 4

Acest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…

 

Ionuţ_CristacheA doua zi, Dana a dormit până târziu, ar mai fi rămas în patul cald, dacă n-ar fi sunat prelung și gros telefonul, căzut alături, pe mocheta verde.

–Hai, deșteptarea, l-a auzit pe Stere strigând în obiectul colorat și pufâind ca o mașinărie în mâna ei.

A făcut o pauză, i se auzea respirația în telefon. Continuă să citești

Octavian SOVIANY – Moartea lui Siegfried

 

Octavian_Soviany WN.R. E gata încă un excepțional roman al prietenului nostru Octavian SOVIANY… Vă trimitem o „porție de cultură”, pentru ca așteptarea să vă fie mai ușoară… Până la urmă, afirma el, întotdeauna ţi-e puţin frică atunci când scrii, iar faptul de a inventa nişte oameni, cu poveştile lor, are poate, chiar prin natura lui, o anumită încărcătură de demonism. Oricum, scrisul e departe de a fi (aşa cum afirma un ilustru poet german) „cea mai inocentă dintre toate îndeletnicirile”. Continuă să citești

Ionuţ CRISTACHE – Cercei în buric – episodul 2

 

Acest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…

Ionuţ_CristacheAgitația din redacție se încheiase de câteva minute, principala ediție a știrilor se strecurase printre genericele care umpluseră ecranul televizoarelor. Dana Mladin rămăsese în scaunul mare și negru, monitorul din fața ei izolase un fel de imagine lăptoasă, căldura o moleșise de tot și ar fi vrut să închidă ochii și să adoarmă acolo, în încăperea plină de lumini și aparate și cabluri de tot felul. O ușă a scârțâit în spate, i s-a părut că cineva a oftat departe, nu-și putea întoarce nici măcar fața spre locul din care se scurgeau, spre ea, pașii apăsați. Continuă să citești

Ionuţ CRISTACHE – Cercei în buric (1)

 

Ionuţ_CristacheAcest roman este dedicat unui prieten, mare Actor… O parte din poveste o știu chiar de la el…

 A mers încet și liniștit până în marginea scenei, simțea respirația spectatorilor lovindu-i obrajii, dogorind în căldura reflectoarelor.

–Încă o zi, încă o zi care a trecut ! Sărmane Anton ! Ce rușine ! Ce rușine ! Altădată nu eram atât de nenorocit, înainte de a se lumina de ziuă îmi făceam rugăciunile, apoi coboram la fluviu să aduc apă și urcam pe cărarea pieptișă cu burduful pe umeri, cântând imnuri. La ore hotărâte terminam lucrul și, rugându-mă cu brațele ridicate spre cer, simțeam cum parcă din slăvi mi se revarsă în inimă un izvor de milă și îndurare. Acum au secat… De ce oare ? Toți m-au dezaprobat când mi-am părăsit casa și m-am hotărât să devin schimnic în pustie. Continuă să citești

Petrică STOICA – Printre rânduri (Viaţa pe scurt)

 

Petre_StoicaPrieten drag, se simte boarea bătrâneţii în depărtări, ne doare timpul trecut peste noi, se năruie încet spre apus stoluri gri de cocori, cu amintiri stinse, cu zări de care niciodată nu ne-am apropiat, oricât de mult ne-am străduit, oricât de mult am alergat. Am obosit tot căutând, am ostenit degeaba, viaţa s-a scurs prin vene până când eu m-am ales, din toate cele omeneşti, cu graba. S-au sleit pe mese întinse bucatele zemoase, ce aburind ne îmbiau să le gustăm. E vremea când regretele ne prind din urmă, cu paşi mărunţi, când oasele încep să Continuă să citești

Ionuț CRISTACHE – Calendarul cu patimi ( ediția a doua)

 

Episodul 19 – ultimul

 

Privirea mea curge printre șiroaie de apă, scormonește trecut și prezent, oprindu-se tristă în poarta morții… Se naște noaptea în șoapta mea de durere, iubire e numele ei, dar nimeni n-o știe, strigătul meu e mut ca și viața.

 

Ionuţ_Cristache3. Am scris odată că părerile noastre despre lumea în care trăim şi despre rostul fiecăruia în această lume nu pot fi căutate decât în sensul pe care noi îl găsim vieţii şi pe care îl dăm propriei noastre vieţi. Acum însă ştiu prea bine că moartea e de preferat unei vieţi lipsite de speranţă. Moarte şi iubire, o misiune pentru doi oameni… Ar trebui să mă uit pe mine în întregime şi să mă dăruiesc Ei, pentru că noi doi am existat doar împreună. Cineva spunea că moartea poate fi un prag absolut, confundat cu neantul sau o existenţă continuă şi Continuă să citești

Ioan VIȘTEA – Întoarcerea

-fragment de roman-

                                                                       1

            Ioan_Viştea– Nu vă supăraţi, vă rog ! De la ce linie pleacă trenul de Viena ?

 Cineva îmi indicase în grabă peronul şi acum, ţâşnind ca din puşcă, alergam în direcţia lui, se vede treaba într-un fel caraghios, stânjenit de geanta de voiaj ce-mi aluneca de pe umăr cu fiecare pas săltat.

Preocupat cu suitul în tren, mai apucasem să arunc o privire pe Continuă să citești