Rugăminte

Presară-mi Doamne, pe potecă veșnicia
cuvintelor căzute-n gând,
când mă înclin la răsăritul faptei
și pun sămânța în brazda temătoarei clipe!
Am priponit destule primăveri
și veri și toamne, pe când sămânța
era bob de floare…
Vreme prelinsă în palme aspre
crește migălitor și vorba, dar și planta
care mă hrănește…
Eu sunt o întreprindere creată
să crească bucuria,
să învețe alfabetul nemuririi,
să știu cine mi-a pus cuvântul
în gând, la început de rând..

 

Aniversară

Primăvara lunii mai,
castani înfloriți îmi luminează calea
cu candelele de mir.
Gândurile, până la grădinile suspendate
ale îngerilor ce dăruiesc pană albă, bucuriei.
Lacrimile lui Dumnezeu ne plouă cu rodire,
în așteptare și doruri de taină.
Mă stăpânește timpul și mă coboară
cu fiecare tic-tac la umbra oaselor bătrânilor mei.
Revoltă lăuntrică, a lucrurilor nefăcute,
a dorului cu sentimentul nerostit.
Tu știi fiecare lumină și fiecare pată
cu care m-am amprentat de când
tot călător pe drum, rătăcesc idealuri.
Ce muzică, ce cântec îmi spală privirea
cu diminețile din irisul tău …
la capăt de cale?…

 

Cu palmele pline de stele

Doamne, ai palmele pline de stele,
când mă alinți și-mi luminezi atâtea căi
în care strălucesc destine,
când mă înfioară gândul
că aș fi putut fi rod și perlă
și început, când mă privesc în verzile oglinzi
de nesperată poezie.
Candelă și far nestins aștept să mă găsești
pe insula de dor, pierdută în veșnicie.
Cu poleiala neatinsă eu tot aștept
cântec, poezie și suav fior să mă îmbrace,
în zilele în care cerul se tulbură
de multe nedreptăți și strâmbe rânduieli,
să nu mai simt osândă ci doar zbor.
Îmi luminezi în taină cărări cu nenumite stele,
pe bolta tristă pe care o sparge dimineața
și doar tu știi de ce-mi presari
culori pe toate cărările în rampă.

 

Umbra ta

Dacă vrei, am să tac, lângă umărul tău.
Alfabetul cu litere șterse,
mă obligă să te cuprind,
să te acopăr cu șoapte,
iar acolo unde nu sunt, e dorul…
lasă-mă să exersez liniștea,
nu-mi vorbi despre nimic,
e peste tot…
Dacă vrei, am să scriu povestea
pe un bilețel strecurat sub perna
cu vise decolorate…
vor înflori de câte ori le uzi
cu privirea care mă îmbracă
în tandreți de primăvară…
și atunci, lasă-mă să tac,
pentru câteva anotimpuri
și voi fi umbra ta caldă,
dacă vrei..