Spectatorul

Călătoresc cu ochii legați cu perdeaua de noapte,

locomotiva cunoaște drumul,

un balon colorat în care a pompat:

dorințe și putințe

vise și doruri,

la care se uită mirați copiii.

O călătorie cu biletul plătit până la capăt.

Toți vor spre înainte, cu o grabă inocentă.

Obosim uneori, doar pentru amintirea

dimineților când ne trezeam zâmbind,

ținându-ne de mână,

când odihnește dorul și nostalgia ne mângâie

în taină gândul.

Pași tot mai nesiguri caută un sprijin,

toiagul rupt, de mult pus pe foc…

privesc spre cer, e întuneric,

undeva în zare, clinchet de clopoței

și glasuri de copii, anunță dimineața altui început.

Singuri pe drum, câți mai suntem?

Cât mai sunt, spectator la piesa

cu același sfârșit?

O, Doamne și cât mă chinuiesc, să nu îl uit…

 

Dimineață albă

M-am trezit cu o dimineață albă

peste mine.

Mirare, minune, poveste,

dar de la Înaltul să ne spele de păcate.

Lăsați liniștea să ne îmbrace

cu rochia nouă, grațioasă de început.

Apoi, toate vor fi clopote reci

anunțând scenarii cunoscute

din viețile cutreierate de gând,

când îmi era dor, să-mi fie dor de tristețe.

De atunci iau darul acesta alb,

ca pe un bilet la balul

pentru care mă pregătesc

să ajung la timp.

 

Un colecționar

Pot să spun cum ar făst să fie,

dacă ar fi fost.

Nu pot să spun ce nu a fost…

un anotimp colecționar de trepte,

pe care le cobor când urc,

să fiu mai aproape de lut.

Am fost un clopot sfărâmat în mii de acorduri,

luat în fiecare zi cu pulbere de rouă…

chiar așa, vitamina asta,

nu mi-a asfaltat stadionul, unde vorbele

aleargă într-un algoritm cu verbul

pus la masa tăcerii.

Eu, colecționarul de vise,

urc scara cu trepte lipsă

și port în brațe o inimă

care-mi zâmbește…

 

Salvarea poeților

Trecem grăbiți prin urechile timpului,

fără să știm, anotimpurile își fac loc

printre cuvinte, printre iubiri,

printre file rupte din cartea cu povești.

Unde rămăsesem ieri?

Trecusem peste o cumpănă, peste un rând,

un gând, un zâmbet ce mă despărțea de altă zi.

Unde sunt bucuriile mici, pietricele din dalele timpului,

ce-mi colorează pașii dimineților cu urme șterse?

Unde sunt gările, popasuri pentru vise?

Mai rămân niște cuvinte acolo,

cu care acopăr sentimente prăbușite,

în situații de urgență salvând

tot ce a dat mâna cu iubirea,

salvarea poeților.

În rest, străini pe coridoare paralele

admirând curgerea…