Încercări de restaurare a Mitropoliei din Târgoviște la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX

În anul 1881, era trimisă în judeţul Dâmboviţa de ministrul Cultelor, V. A. Urechia, o delegaţie alcătuită din Ioan Slavici şi arhitectul Gheorghe Mandrea, care avea ca sarcină constatarea stării monumentelor dâmboviţene. În acest context, Ioan Slavici şi arhitectul Gheorghe Mandrea au reușit să inventarieze doar o parte din monumentele oraşului, prezentând în raportul lor starea acestor edificii. Astfel, comisia a constatat starea jalnică în care se găsea Mitropolia, pe care au analizat-o cu riguroasă atenţie, și observând că aceasta suferise schimbări faţă de planul original, tencuiala era căzută şi apa de ploaie se scurgea pe ziduri infiltrându-se în ele.

În anul 1892 a fost votată în Parlamentul României Legea pentru conservarea şi restaurarea monumentelor publice, care aducea o serie de reglementări importante referitoare la descoperirea şi protecţia monumentelor, autorizarea restaurărilor, dar şi măsuri ce urmau a fi luate în privinţa ascunderii sau distrugerii acestora. Urma în acest context să se alcătuiască un inventar general al tuturor monumentelor publice, ce urma a fi completat anual. Astfel notate în inventarul general, monumentele nu mai puteau fi de acum dărâmate sau restaurate fără un aviz prealabil al Ministerului Cultelor şi Instrucţiei Publice şi al Comisiei monumentelor. La Târgovişte, se solicita Primăriei printr-un ordin expres al ministerului, să cuantifice informaţiile în legătură cu toate monumentele din oraş. În acest sens, primarul orașului Târgoviște, alcătuia o comisie care avea ca sarcină inventarierea monumentelor din oraș. Comisia, constituită din consilierul primăriei, directorul gimnaziului din Târgovişte, protoiereul judeţului și inginerul judeţului, a finalizat inventarierea monumentelor din Târgovişte la data de 3 iunie 1892, lucrarea fiind ulterior înaintată Ministerului Cultelor şi Instrucţiei Publice.

Unul dintre cele mai impozante monumentele istorice care a fost restaurat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor a fost Mitropolia din Târgovişte. De fapt, vechea Mitropolie „ce nu-și avea pereche în aceste regiuni, fiind zidită după modelul Bisericii Sf. Sofia, înaltă, sprijinită pe mai multe coloane și având 12 turle mari și mici toate cu cruci poleite”, a fost dărâmată până la temelie şi s-a construit un alt edificiu în locul celui existent, o biserică masivă și greoaie cu un singur turn. Din toată splendoarea veche a mitropoliei din Târgoviște, până în anul 1890 nu mai rămăsese decât stilul și plumbul de pe turnuri, în timp ce plumbul acoperişului fusese luat în 1821 de eteriştii lui Alexandru Ispilanti, care l-au făcut gloanţe, şi astfel s-au distrus bolţile şi picturile. În anul 1842 au fost dărâmate toate acareturile, rămânând în picioare doar clopotniţa şi biserica, iar în locul rămas liber s-a mutat oborul săptămânal; de asemenea, în frumoasa grădină a Mitropoliei exista și un heleșteu alimentat cu apă adusă prin olane. În plus, în anul 1847, mitropolitul Neofit a stricat aproape toate clădirile din jurul mitropoliei cu scopul de a le reface, însă, odată cu izbucnirea revoluției de la 1848 în Țara Românească, planurile de restaurare ale înaltului prelat au eșuat, rămânând astfel în picioare doar mitropolia. În aceste condiții, delegaţia compusă Ioan Slavici şi arhitectul Gheorghe Mandrea a constatat deci că, deşi se încercase repararea ei, aceasta nu se reuşise şi pictura era distrusă de ploi. În anul 1889 biserica era dată spre restaurare arhitectului Lecomte de Nouy, cel care a şi dărâmat edificiul până la temelie, inclusiv cele 8 turle care dispuneau de cruci de cruci poleite, a căror bază era din piatră decorată turcește, după sistemul decorațiunilor geometrice ce repetau anumite forme liniare sau florale la infinit.

Virgil Drăghiceanu aprecia, în lucrarea dedicată Mitropoliei Târgoviştei în anul 1933, că restaurarea începută în 1889 fusese de fapt o distrugere: „Este de plâns în această sistematică nimicire distrugerea aproape a tuturor mărturiilor istorice aflate în biserică; înseşi mormintele care la un moment dat rămăseseră deasupra nivelului dat de arhitect, acoperite de bogate stofe de brocart aruncate peste ele, fură desfiinţate într-o zi. Restul foarte mic a ceea ce a rămas din vechea Mitropolie se află depus la Muzeul ei”. Doi ani mai târziu (1891), primăria oraşului constata că apăruse încă o ruină în oraş: Mitropolia. În anul 1893, mitropolitul Ghenadie, împreună cu ministrul Cultelor şi al Învăţământului Public, Take Ionescu, au vizitat oraşul, inclusiv ceea ce mai rămăsese din vechea Mitropolie. Cu această ocazie a avut loc solemnitatea punerii pietrei de temelie. Astfel, la 26 iunie 1893, Prefectura Judeţului Dâmboviţa, prin George Cair (prefect), informa Primăria oraşului Târgovişte că la 1 iulie ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice avea să sosească în Târgovişte pentru a asista la solemnitatea punerii pietrei fundamentale pentru reclădirea bisericii Mitropoliei. Şi Primăria informa pe consilierii săi, prin adresa nr. 2555 din 29 iunie 1893, că în ziua de 1 iulie avea să sosească în oraş ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, însoţit de Î.P.S. mitropolitul primat, fiind invitaţi la eveniment şi la primirea oaspeţilor, dar şi la recepţia de după. La 30 iunie 1893, Prefectura confirma că, în urma telegramei ministrului Cultelor nr. 2781, pe lângă sosirea ministrului, avea să participe la punerea pietrei fundamentale şi mitropolitul primat. Lucrările propriu-zise au început la 1 iulie 1893 şi deputaţii Colegiului I de Dâmboviţa, Constantin Olănescu şi Ion Ciuflea, interveneau energic pe lângă guvern pentru a fi susţinute lucrările respective. Lucrările aveau să fie continuate şi în anul 1911, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice – Administrația Casei Bisericii înștiința Primăria oraşului prin adresa nr. 10657 din 3 mai 1911, că fusese alocată suma de 50.000 lei pentru restaurare, fiind delegat pentru rezolvarea acestei chestiuni, pe arhitectul N. Ghika, șeful Comisiei Monumentelor Istorice, în acest context încercându-se şi realizarea unui parc în jurul Mitropoliei. Astfel, prin adresa nr. 216 din 26 aprilie 1911 a șefului Serviciului Tehnic al Primăriei, adresată primarului orașului Târgoviște, aflăm ca fusese întocmit un plan de situație și un deviz al costurilor însumând 1751.60 lei, privind amenajarea unei grădini publice în fața Mitropoliei, după noua aliniere ce se dăduse străzilor Libertăţii şi Obor. În plus, Consiliul Comunal al orașului, în şedinţa sa din 26 Aprilie 1911, a aprobat acest proiect şi a solicitat ca lucrările să se dea în antrepriză prin licitaţie publică şi cu termen redus, contravaloarea urmând a se achita din bugetul extraordinar al exerciţiului pe anul 1911-1912. Se pare că, lucrările privind amenajarea unei grădini publice în fața Mitropoliei, pentru care Primăria orașului contribuise cu suma de 1500 lei, trebuiau urgentate deoarece între 20-24 august 1911 urma să se desfășoare în orașul Târgoviște, al VIII-lea Congres național al învățătorilor și oamenilor de știință din România. Din nefericire, lucrările nici măcar nu au fost demarate, împrejmuirea și amenajarea grădinii publice din fața Mitropoliei, găsindu-se în aceeași stare și la sfârșitul anului 1911. În plus, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii, prin Biroul de Arhitectură al Comisiei Monumentelor Istorice, prin adresa nr. 29446 din 11 noiembrie 1911, înștiința Primăria orașului Târgoviște, că lucrările vor fi reluate în primăvara anului 1912, odată cu restaurarea și a clopotniței.

În vederea transformării în parc a locului viran din faţa Mitropoliei, conform planului întocmit şi aprobat prin Decretul regal No. 3104 din 14 Iunie 1912, Consiliul comunal al orașului Târgoviște, a decis să fie expropriate pentru această cauză de utilitate publică, terenul proprietate a minorei Lizica Lilienfeld şi a lui Solomon Lilienfeld, precum şi terenul cu clădirile proprietăţi ale domnului S. Niţescu şi Maria C. Voicilescu, situate pe strada Libertăţii. Cert este că, la 5 aprilie 1913, Primăria Oraşului Târgovişte în scopul de a marca oborul săptămânal aflat în centrul oraşului lîngă Mitropolie, precum şi de a înfrumuseţa oraşul şi a-i realiza un parc mare, hotărâse împreună şi de comun acord cu Comisia Monumentelor Istorice, de a construi o grădină publică în jurul şi în faţa Mitropoliei pe locul viran. De asemenea, pentru a se da o perspectivă primitoare acestui parc, se luase hotărârea de a se amenaja în faţa parcului o piaţă mare rotundă, unde să se ridice o statuie voievodului Matei Basarab prin subvenţie publică. La 24 mai 1913, în urma unei licitații organizată de Primăria orașului Târgoviște, domnul Pinard Ernest, arhitect din București, a obținut dreptul de a executa lucrările de terasament ale parcului Mitropoliei cu o suprafață de 19207 mp.

Cu toate acestea, lucrarea nu a putut fi terminată înaintea izbucnirii primului război mondial. După terminarea lucrărilor la Mitropolie, mult mai târziu, în 1933, Virgil Drăghiceanu arăta: „Clădirea de astăzi este o reconstituire ipotetică, ea rămâne cel mai important monument de artă zidită în epoca contemporană, atât prin soliditatea lucrărilor făcute, cât şi prin grija cu care s-au studiat toate elementele ei arhitectonice. Amintirile vechii Mitropolii sunt îngropate în temeliile actualei biserici şi sunt încă vii în puţinele obiecte care au mai rămas şi sunt expuse în Muzeul bisericii”.

(Sursa: Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Dâmbovița.)

CORNEL MĂRCULESCU este doctor în istorie și, desigur, absolvent de „Carabellă” târgovișteană…